luni, 2 martie 2015

BUCURII * Antologia revistei "Uscând o lacrimă"

Antologia "Bucurii", cuprinde 136 de pagini şi este editată la editura Teocora din Buzău. La pagina cinci scriitorul şi criticul literar Marin Ifrim, membru titular al USR, ne prezintă: "Ridic în aer acest pahar cu cuvinte: La mulţi ani". Iată câte ceva din această prefaţă...O odă bethoveniană a bucuriei...titlul publicaţiei "Uscând o lacrimă", aparent paradoxal, înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât o metaforă a purităţii morale, chiar dacă se vor găsi unii care să analizeze conţinutul de sare dintr-o lacrimă...Mulţi ani trăiască...Cu revistă şi cu tot ce e mai drag fiecăruia...
La pagina şapte scriitoarea Mariana Vicky Vârtosu, preşedinte al LSR/Filiala Vrancea în "Despre ceilalţi şi despre noi...la doi ani de la naştere!"...După o serie de cuvinte care mai de care şi mai mângâietoare, ne oferă şi un dar de suflet...Apă-vie...Ochiuri de apă sfântă...ochi-de-apă-vie...om sfânt pe pământ!...
Pagina nouă, cuprinde explicaţia coordonatorului acestui volum - De ce...bucurii?...Am aflat că bucuria reprezintă o temelie neclintită a dragostei şi-n cantitate mare generează urmaşi utili. Dragostea de bucurii clădeşte cetăţi...căsnicii adevărate...
La pagina zece (în partea de jos) începe cu nominalizarea colaboratorilor. Din cei 13 colaboratori, până astăzi 9 colaboratori şi-au manifestat dorinţa de-a  intra în posesia antologiei.
Ioan Vasiu, născut în zona Timişoarei, cu domiciliul actual la Orăştie, scriitor cu vechi staste şi om de radio ne-a prezentat o poezie pură cu dragoste-n suflet, precum: "Să ştii; Dragoste; Curcubeu; Singur; Tăcere; Prin noaptea beată; Sfat părintesc; Cu tine-n gând; La Orăştie; Îmi place; Credincios soldat". Volumele... domniei sale se află acum pe drumul dintre Buzău şi Orăştie.
Dorina Pop, timişoreancă, născută la Reşiţa, deşi a debutat în volum cu plachetă de versuri şi ne spune că "poezia este o rugăciune a sufletului", ne-a surprins cu o lucrare de proză intitulată "Ziua cea mai lungă".
Gheorghe Oncioiu, fost membru al Cenaclului Amprenta al epigramiştilor buzoieni, ne-a prezentat "Notă telefonică", din volumul "Extracţii fără anestezie" şi, "Lătratul la lună", din viitorul volum "Poeniţa".
Elena Marin Alexe, vrânceanca născută la Botoşani, ne-a prezentat poeziile: "N-am timp de pierdut; Raze albe; Hai toamnă; E iarnă, Doamne!; Triumful patimilor; La răspântii; Eva" şi proza "Vajanovschi".
Mihai Dumitru, cu matematica-n suflet, ne-a prezentat poeziile: "Oare, cine eşti tu? Om; Pentru noi, ideal?; Realitate; Sportul minţii; Calvar; Căprioara; Observaţii".
Veroni Mihăilă, ne-a prezentat poeziile: "Creaţie; Vine moşu; Mamei; Întrebare; Buzăului; Unei magnolii; Eliei; Esenţa vieţii; Doina; Odă domnului Mihai Viteazul".
Ioan Nicolae Muşat, din sertarele burduşite cu manuscrise, ne-a prezentat proza"În loc de introducere la Catedrala Sf. Sava".
Daniela Georgeta Coman, ne-a prezentat - o lecţie de pedagogie, intitulată: "Modalităţi de disciplinare a elevilor".
Şi coordonatorul acestei antologii Dumitru K Negoiţă, care a prezentat fragmente din volume şi proză scurtă: "Un pas; Printre izvoare; Urcuşul (primă)verii parfumate; Pe drumul dăruirilor" şi poezia "Scrisoarea omului de rând".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu