sâmbătă, 26 decembrie 2015

Nu ucideţi bucuriile - o viitoare carte

Acum, în pragul celor mai frumoase sărbători, am primit pentru "bun de tipar", viitoarea carte "Nu ucideţi bucuriile". Volum care va fi gata în luna ianuarie 2016. Cu o prefaţă prezentată de scriitorul Marin Ifrim membru titular al USR,care, printre altele, ne spune: "...veţi găsi aici un fel de istorie în vers alb, sublime, dar şi sarcastice evocări, ale unui trecut personal, precum şi anumite repere colective,care au făcut, la un moment dat, parte din viaţa acestui condeier cu o vădită experienţă de viaţă...".
  Postfaţa este prezentată de scriitorul Ion Machidon, asemeni, titular în USR. Cel care vreme de douăzeci de ani a construit şi construieşte-şcoli literare. Iată câteva cuvinte din posfaţă: "Dacă am ales să semnăm postfaţa volumului de poezii "Nu ucideţi bucuriile", al domnului Dumitru K Negoiţă, nu o facem nici din complezenţă şi nici că acesta ne-ar fi cerut. Cum unii colaboratori de-ai noştrii. Am făcut-o pentru că în poezia sa ne regăsim multe din afinităţile noastre literare pe care le dezbate şi, apoi, pentru felul versurilor sale  care prin prozaismul lor aduc o stare proaspătă în creaţia noastră postdecembristă...".
  Cu siguranţă, detaliile privind prefaţa, postfaţa, miezul acestor poezii, sunt cuprinse în cele peste 100 de pagini ale acestui volum, aşteptat de un mănunchi de cunoscuţi, printre aceştia şi declaraţi prieteni...