O nouă etapă a vieții

  
   ANI MULȚI, plini de bucurii și împliniri, oaameni buni!

Odată cu venirea anului 2020, am intrat într-o nouă etapă a vieții. O etapă după care, pentru mine, nu se știe dacă mai există o alta.
Așadar, dragii mei, etapa acaeasta cândva când lumea era mai unită, mai generoasă, mai tolerantă, cu alte cuvinte mai omenoasă, etapa despre care vorbesc reprezenta etapa oamenilor înțelepți. 
  În dezmembrarea de astăzi dacă spui așa ceva sunt mulți care o iau în derâdere. Vai,  dar nu m-am gândit niciodată că volumele mele vor fi adresate ori citite de persoane cu minte rudimentară! 
   Revenind la noua etapă, dragii mei, m-am gândit să elimin toate energiile negative, iar, privind maleficii, să nu mai aud. Am eliminat chiar volumul „Haita și trădătorii”.
Da, am eliminat acest volum „Haita și trădătorii”, aruncând manuscrisul la gunoi chiar și sfătuit de unii amici să-l public. 
 M-am hotărât.  L-am dat la lada de gunoi. Și, nu regret. 
De ce? Pentru că aș fi murdărit tot ceea ce am generat, tot ceea ce las în urma mea. Tot ceea ce am construit :
-  Monumente...Casă de Cultură...Cenaclu....Contribuții la memorarea unor eroi...unii uitați, alții nerespectați. Contribuții la aducerea pe făgașul normalității a unei Rezervații Naturale, trecută fals în analele istorice și, altele.
  Ce rost ar fi avut să mă încarc de teme contrar strădaniilor mele. Să te străduiești o viață să zidești, trudind zeci de ani  și să te încarci la vîrsta aceasta, nominalizând persoane care, fără bun simț sar la beregata ta. Fie la ele, să trăiască în caracterul lor,  că la vârsta mea, cu cei 7 ani de acasă, cu iubirea de Neam și Țară nu  pot da uitării lucrurile pozitive deja înfăptuite...

ANI MULȚI, plini cu bucurii și împliniri, oameni buni!

                             Dumitru K Negoiță (LSR)

Între ifose și Casă de Cultură

Dragii mei
Cititorii mei
Frații mei
Cine a spus că realitatea (viața) bate filmul, n-a trăit degeaba.
Iată, trăiesc pe viu altceva decât mulțumirea că, în sfârșit, după o muncă adăugându-i-se și pensia de pe un an de zile, în loc de bucurii trăiesc realități nedorite.
Se spune că : - Prietenii îi alegi singur, dar neamurile ți le dă Dumnezeu și trebuie să le suporți.
 Nimic mai adevărat și, mai e ceva! De-o vreme, mai în glumă mai în serios, se spune că: - Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită!
Dar, care-i fapta bună? Adevărat. Care-i fapta bună, dragii mei? Care să fie, dacă nu să transformi casa părintească, dintr-un sat și odată cu munca aceasta, după inaugurarea sa, aducând aici o bibliotecă, piese pentru un minimuzeu, să generezi, fapt întâmplat, un Cenaclu „Ștefan Bârsănescu”, dorința ca aici să se regăsească spiritul bunicului-erou, din Primul Război Mondial, căruia îi port numele, fiul său (tatăl meu) , medaliat în Cel de al Doilea Război Mondial, chiar și câteva obiecte din spiritul fratelui...La Cenaclu, deja a răsărit un ghiocel!
Amintind de 25 mai 2019, ziua botezului Casei de Cultură DKN Ursoaia, unul din cei care revendică astăzi o parte din acest lăcaș spunea:
-  Ai renviat această casă nea Mitică!
La începutul lui septembrrie, într-o frumoasă  și călduroasă zi, copil și nepoți din Brașov, plecați prin Germania, după 7 ani, când această casă era o ruină, iată, copii și nepoți veniți și de la Buzău, București, au trăit bucurii fără margini la această revedere. Bucurii trăia și semnatarul alături de soție, cumnată, bucuros că a realizat astfel de fapte. Ce să mai spunem, au început să ne năpădească bucuriile,
Câte îmbrățișări,  câte vorbe frumoase, câte gânduri...Numai că doar două luni a trecut după această întrunire între neamuri că, deja fapta bună a trecut, așa cum s-a întâmplat și cu Monumentul de la Ursoaia (tot de aici) De ce? Au venit neamurile, au venit revendicatori, binevoitori a intra în posesia muncii gata făcută.
-  Curățenie, bibliotecă, minimuzeu, asta e, dar, pe noi nu ne interesează, nici măcar de străbunicul erou, bunicul medaliat...Noi vrem să împărțim. Da. Să împărțim. Strică tot...că împărțim.
- Corect. Trebuie să stricăm și să împărțim.
Adevărat. Trebuie să împărțim că niciodată ifosele  cu actele culturale nu pot sta împreună.

Chiar și așa, împărțirea aceasta se putea realiza pe cale frățească, pe cale pașnică, prin înțelegere, prin respect față de cel care a muncit să poată da o lumină bunicului-erou, tatălui medaliat... casei, zonei. Cu alte cuvinte întotdeauna dialogul cu gânduri curate le-am apreciat, doar acestea pot fi în credința lui Dumnezeu, așa cum părinții spuneau, așa cum ei își doreau. Dar, ei, revendicatorii, brașovenii, au ales calea confruntării prin aroganță, îngâmfare...abuz.
Orice gânduri aveți fraților, eu nu cred că justiția română va da dreptate ifoselor în detrimentul Casei de Cultură (a actului cultural).
Așadar, de azi am luat-o de la început, o altă muncă, un alt angajament, o altă gândire....