sâmbătă, 29 decembrie 2012

Datini de Sfântul Vasile

Voi enumăra câteva obiceiuri ale românilor de mai bine de 78 de ani. De când în România, căruţa cu boi reprezenta o bogăţie norocoşilor ţărani care aveau în stăpânire asemenea atelaj.
* Se spunea că fata mare, de Sf. Vasile, se ducea la boul din hăis care era culcat şi dând cu piciorul pentru a se scula, zicea:
- Hei ,,estimp'', hei la anul, hei la celălalt...
Dacă se scoală la prima lovitură, se mărită-n anul acesta ,,estimp'' iar dacă nu la celălalt...
* Feciorul, în noaptea de Sf. Vasile, mergând cu mâinile la spate şi numărând 9 pari dintr-un gard, al 10 lea, dacă va fi neted consoarta va fi săracă, dacă va fi noduros va fi bogată.
* Fetele mari, pun pe pâraie punţi de busuioc, parale de argint, fir roşu şi inele să-şi ghicească norocul.
* Băiatul sau fata, în seara de Sf. Vasile, prima bucată ce-o doresc a o mânca s-o aşeze pe mânecă şi ieşind cu ea afară, de unde vor auzi câinii lătrând din acea direcţie vor lua partenerul ori partenera de viaţă.
* În seara de Sf. Vasile, cine nimereşte pene, ia bărbat sau soţie bătrân(ă). Cine nimereşte oglinda ia bărbat, soţie frumos(ă), cine nimereşte cărbune ia negru, cine  pieptene ia colţat. Dacă nimereşte. porumb, făină, sare ia bogat; dacă nimereşte ghem ia guşat...Mergând la parii gardului şi numărând din 7 în 7, acolo unde paru-i nejupuit de coaje ia bogat, dacă paru-i strâmb ia cocoşat, dacă paru-i jupuit ia sărac (sursa: ,,Adeverul'' din 1934).