Fiind în săptămâna mare, în prag de-o Mare Sărbătoare (Paştele la Ortodocşi şi Greco - Catolici) când toate relele trebuiesc lăsate de(o)parte şi dacă nu mi s-ar
fi întâmplat, nu cred că aş fi fost în măsură să vorbesc despre acest fapt.
Ştiam doar că scrisul este un păcat dacă nu spui faptelor aşa cum le-ai
cunoscut, trăindu-le, aşa cum le-ai cercetat, aşa cum le-ai citit, chiar
conştient fiind că vei supăra pe mulţi. Mai departe, comentarii contra vor fi, mai ales cei care vor să
îngroape o serie de fapte, fie că nu le sunt pe plac, fie că cineva dintr-o
propie generatie n-a prea fost uşă de biserică, fie pentru anumite interese,
fie simplu, că nu te plac ori doresc atacându-te pe tine să prindă şi ei un loc
pe unde doar mintea lor înţelege de ce şi pentru ce?
Fiind autorul
unei cărţi încărcată cu o serie de date istorice despre Mănăstirea Cârnu, în
penultima marţi a lunii aprilie am fost invitat de un distins reporter, căruia
îi mulţumesc, să prezint la TVCampus Buzău, în special despre arterele de
circulaţie până la Mănăstire. Televiziunea fiind bine informată despre cele 3
căi de acces înspre Mănăstire. De altfel, pe întreg timpul emisiunii TVCampus a
redat imagini, fie dinspre partea cea mai dificilă de ajuns: Vipereşti –
Ursoaia – Ruşavăţu şi-nspre stânga, pe
jos, sus în Plaiul Muchii, fie cu trenul CFR până la Cislău şi de aici vreo 3
kilometrii pe jos. Ori, doar cu maşina, pe la Pătârlagele – Zahareşti – Măguricea
– Mănăstire.
Îmi dau şi nu-mi
dau seama ce-a deranjat aşa de mult un spectator, intervenind la o altă
emisiune... E posibil ca istoria acestei comune, redând în carte că Mănăstirea, de dinainte de Secularizare şi
până prin anul 1927 a aparţinut fostei comune Ruşavăţu, care avea în
componenţă satele Tega şi Râpi. După 1927 când Tega şi Râpi s-au deslipit de
Ruşavăţ şi au format comuna Tega şi abia după 1950- 1954 când comuna Tega s-a
unificat cu Pănătău, a fost trecută de comuna Pănătău.
Poate spectatorul
şi alţii s-o fi supărat despre întâmplarea din anul 1934, în carte sunt date
numele acelora care s-au ocupat cu jefuirea Mănăstirii Cârnu ... De când m-am
gândit la scrierea despre Mănăstirea Cârnu, am ştiut la ce mă înham. Ştiam că
vor fi şi persoane care, din păcate, nu mai doreau să se dezgroape trecutul
dar, fără să-i supăr, nu puteam să trec peste patimile şi suferinţele acestui
lăcaş, peste aerul din Muchea Culmii, peste Dostoevschi şi vieţuitorul de la
Cârnu, peste grava devastare... Ori amintindu-mi de călătorii de pe potecile
timpului, altele decât actualele.
