vineri, 30 august 2019

De ziua limbii române, scriitorul ION MACHIDON



   
Am avut onoarea ca marea personalitate a literaturii române, ION MACHIDON, să fie publicată în revista „Uscând o lacrimă”, în foaia literară „Poarta amintirilor”, de mai multe personalități literare buzoiene, publicat prin volumul „Conexiuni buzoiene”, redactor al volumelor „Bucurii autocreate” și „Nu ucideți bucuriile”, și câte și mai câte. Scriitorul din Urecheștii Bacăului, ION MACHIDON, s-a stabilit la București și, fiind o persoană atât iubitoare a cultului muncii, a literaturii române, a simțit că Dumnezeu îi este aproape înzestrându-l cu talent, c-o poftă de poezie și de ajutorare a oamenilor iubitori de poezie, muzică, pictură, teatru,  cum rar se mai poate întâmpla în societatea noastră atât de pretențioasă, egoistă și aburitoare.
Munca pe acest tărâm literar i-a fost și îi este credința, dragostea, bucuria și, chiar dacă necazurile nu l-au ocolit, cred că trebuie să se bucure, devenind, așa cum își dorea de tânăr, unul din marii scriitori ai acestui secol. Mărturiile înspre această direcție înseamnă opera sa. Un singur exemplu poate fi elocvent dacă ne gândim la volumul cât o bibliotecă de mare și valoros numit „Libertatea gândului de a scrie”. Volum de 688 de pagini, ce cuprinde, într-o ordine a autorului: Publicistică, interviuri, note literare, almanahuri, reviste 1990 – 2015. Dacă mai adăugăm printre zecile de cărți scrise, volumul „500 de Ședințe ale Cenaclului Amurg Sentimental, patronat de revista cu același nume”. Volum ce cuprinde 512 pagini și redă perioada 28 aprilie 1995 – 31 mai 2014. Dar scriitorul, cronicarul literar, poetul, editorul ION MACHIDON, nu s-a oprit și spre cinstea sa, a celor care frecventează Cenaclurile literare ale acestui mare literat, tot continuă.
Pentru că ne-am cunoscut în „Clipe de bucurie” (Antologia iubitorilor de literatură din Cenaclul „Amurg Sentimental”, pentru respectul și onoarea de al cunoaște, pentru bucuria de a fi partipant la unele ședințe generate de acest deosebit literat, am venit de la Buzău, cu o tolbă plină cu mărturii scrise în publicațiile amintite, rugându-vă pe Dumneavoastră, membrii ai Cenaclului „George și Agatha Bacovia”, să-i urăm astăzi scriitorului ION MACHIDON,  de ziua LIMBII ROMÂNE, un sincer și la unison glas:
ANI MULȚI, încărcați pentru inimă cu bucurii și ploi de împliniri.
LA MULȚI ANI.
              Dumitru K Negoiță

vineri, 23 august 2019

Pârscovul are cu cine se mândri



Astăzi, 23 august 2019, la orele 10:30, Pârscovul de ieri, Pârscovul lui Vasile Voiculescu și Pârscovul de azi, Pârscovul lui Gheorghe Postelnicu, a fost în sărbătoare. În prezența unui numeros public format din scriitori, istorici, profesori, ingineri, elevi, cititori s-a lansat volumul „Jurnal de Pârscov”, editura PIM Iași 2019, autor, binecunoscutul scriitor Gheorghe Postelnicu. 
O carte fabuloasă, o carte care nu numai pârscovenilor și celor care se regăsesc în interiorul acesteia nu trebuie să le lipsească.
 Volumul amintit poate face mândrii pe mulți bibliotecari s-o aibă în rafturile bibliotecilor și s-o recomande cititorilor. 
„Jurnal de Pârscov”, este un volum de 220 de pagini care cuprinde 5 capitole: Preliminarii, Voiculesciene, Critice, Jurnalul Pârscovean și Vechile case Pârscovene. Multe din lucrările prezentate în capitolele amintite au fost pregătite și prezentate, așa cum și autorul spune, în revista „Întrezăriri”, revistă sătească de știință și cultură”, unde redactor șef, este.
Jurnalistul și scriitorul Gheorghe Postelnicu, redă, cu o vervă plină de trăinicie, eleganță, mărinimie și generozitate, precum un sportiv calificat în finală,  o serie de comentarii precum un mare critic de artă literară dar și precum un veritabil istoric, arătând fapte, povestiri, toate bine esențializate, făcând un deliciu din fiecare capitol.
Se vede și trebuie să reccunoaștem că unde scriitorul Gheorghe Postelnicu a semănat multă lume are ce culege, multă lume s-ar putea îmbogăți spiritual, bucurându-se de călătoriile imaginare-n timp, bucurându-se, învățând ceea ce înseamnă adevăratul respect. Cu alte cuvinte, învățând trecutul știm cum să iubim prezentul. Și, e normal când dăruiești se îndreaptă și-nspre tine, uneori înmiite, darurile. Uneori se spune că în viață poți depinde și de cel după care ai băut apă. Așadar, Gheorghe Postelnicu, a băut apă după Vasile Voiculescu și, sunt sigur că de acolo de SUS, Vasile Voiculescu e mândru de valoarea literară, de generozitatea și de caracterul urmașului său.
Cu voia dumneavoastră aș dori să spun că după 7 ani de editare a revistei „Întrezăriri”, adăugând volumele anterioare și „Jurnal de Pârscov” , scriitorul Gheorghe Postelnicu împreună cu Dumitru Scoroșanu și toți oamenii de cultură care-i înconjoară au transformat Pârscovul, din punct de vedere cultural în „Orașul cultural Pârscov”. Doar administrația locală ține Pârscovul comună. Spun aceste cuvinte întrucât multe orașe din punct de vedere cultural sunt comune! 
                               Dumitru K Negoiță (LSR) 

luni, 12 august 2019

Apreciez omenia și detest șmecheria

Valurile vieții m-au dus prin senin, prin furtuni, prin câmpii, pe dealuri,prin păduri, prin munți, m-au urcat și m-au coborât dar, niciodată oriunde m-am aflat nu m-am despărțit de omenie. Altfel spus, cu omenia am pășit nopți și zile, nori și ceață, zâmbete și lacrimi, dar și speranțe. Omenia a însemnat cel mai înalt ideal. Omenia m-a învățat să respect trecutul, să mă preocupe prezentul muncind azi pentru mâine.Cu omenia am reușit să cercetez, în limita posibilităților, arborele ginealogic. Am crezut și cred că numai așa îi poate sta bine unui demn urmaș al unui bunic erou în Primul Război Mondial, căruia îi port numele. Am crezut și mai cred că numai așa pot să-l respect pe tatăl meu, medaliat în cel de al Doilea Război Mondial.
De brațe cu omenia m-am aflat chiar și înainte de așa zisa Revoluție, pe când lucram la „Fabrica de neamuri”, unde șmecheria era în floare. Aici unde, cu voie sau fără voie, a trebuit să schimb multe locuri de muncă pe care mulți le jinduiau.Nu am căutat niciodată pile, cunoștințe și relații. Nu am avut și nici nu am idei de turmă.
De brațe cu omenia am fost chiar și-n vremea când eram arbitru de fotbal. Printre prietenii cei mai buni în arbitraj mi-a fost fluierul „Gold cup” și arbitram acolo unde eram stabilit de comisia de delegări.
De brațe cu omenia am fost și sunt și în cadrul întrunirilor scriitoricești. Întotdeauna am considerat și consider că un adevărat scriitor trebuie să întrunească, pe lângă talent, moralitate, iubire. Dacă un scriitor întrunește cel puțin aceste 3 criterii poate pactiza cu Dumnezeu. Acolo unde un scriitor se poate bucura doar de talent și, restul cârcoteală, poate pactiza cu Satana rămânându-i doar satisfacția că Dumnezeu poate chema în audiență și pe... Satana!
De brațe cu omenia mă aflu de-o săptămână într-o Stațiune Balneoclimaterică. Aici, lume multă, destul de colorată în concepte despre lume și viață, cu preocupări înspre proceduri. Stațiunea are în componența ei personal valoros. Personal care face destule eforturi de-a bloc o serie de șmecheri, să nu le zic oameni fără bun simț, Pentru a creia o necesară ordine, personalul a făcut și programări pe minute și ore și, chiar, cabinete precum 4, 5, 6...12, au reușit. Personal precum la cabinetele: 4, 6, 12 și cel de la Baie, sunt de mare calitate. Numai că nu toată pădurea-i verde. La cabinetul 3, au năvălit șmecherii și, probabil a prins asistenta nepregătită. Deși procedura este importantă pentru mine, m-am simțit și mă simt nevoit s-o abandonez numai să nu asist la astfel de nesimțiri creiate de așa zișii șmecheri.