sâmbătă, 30 martie 2013

Amintiri din comunism - Fotbalul...agricultura şi industria

Nu am fost şi nici nu am devenit un fan al Orânduirii trecute dar, nici nu pot să înghit unele nesăbuinţe ale unor demolatori din  noua noastră societate, însă, nu  această stare încerc s-o  prezint ci, despre-o stare pozitivă din judeţul unde în vremea de dinainte de anul 1989 prestam, printre altele, şi-o activitate obştească(arbitrii de fotbal). Atunci, majoritatea comunelor şi satelor atât din ţară cât şi  din judeţul Buzău se bucurau de locuri de muncă iar ca rezultat, sportul şi la ţară era-n floare. Transportul echipelor fiind asigurat de maşinile CAP-urilor din localităţile unde figurau echipe. Astăzi mă voi referi doar la  fotbal şi câteva exemple de echipe din vremea de atunci în funcţie de denumiri.  Multe dintre acestea purtând titulatura de RECOLTA, precum: Recolta Blăjani; Bălteni; Boldu; Caragele; Căldăreşti; Cislău; Padina sau Smeeni.
Alte localităţi au preferat denumirea de VIITORUL, precum: Viitorul Bălăceanu; Bâlhacu; Glodeanu-Sărat; Limpeziş şi, chiar oraşul Buzău a avut un Viitor! Denumiri de prin vremea 1979. Tot prin această vreme denumirea de AVÂNTUL a avut anumite preferinţe: Avântul Glodeanu-Sărat;  Chiojdu; Lipia; Săpoca ori localitatea Zărneşti. Numele de VOINŢA a însemnat o altă pasiune: Voinţa C.A.Roseti; Florica; Lanuri; Sălcioara; Ştiubeiu şi, chiar oraşul Rm.Sărat a avut Voinţa! Desigur, au mai activat echipe şi sub alte denumiri precum: TRICOLORUL Gălbinaşi; Steaua Roşie Puieşti; Progresul Beceni; Glaveşul Movila Banului...Rapid Pârscov. 
Trecând de la agricultură la industrie, unele echipe prezentau denumirile specifice intreprinderii unde activau, precum: Uleiul Buzău; Petrolul Berca; Partizanul Rm.Sărat; Cristalul Buzău; Chimia Buzău; Auto Poşta Câlnău; Metalurgistul Pogoanele; Concifor Buzău; Filatura Pătârlagele...Carpaţi Nehoiu.
Astăzi, din păcate, majoritatea echipelor fie de la sate, comune sau oraşe, datorită nesăbuinţei acelora care ne-au condus, fie naţionali ori locali, care cel puţini părtaşi la marile demolări, unde sub pretextul că utilajele ar reprezenta un morman de fiare vechi, s-au distrus ori înstrăinat şi, odată cu acestea a căzut victimă atât salariaţii cât şi sportul.