vineri, 31 mai 2019

CRONICA LITERARĂ de Gheorghe POSTELNICU


USCÂND O LACRIMĂ, nr. 58 – 61 şi 62 – 65, oferă, pe lângă materiale grele: „Mitul Edenului în universul poetic al sec. XX” (Al.Fl. Ţene), „Jurnal de călătorie” (Roxelana Radu), „Fotografiile şi portretele familiei Eminescu” (Al.Fl. Ţene), „Omul potrivit la locul potrivit”, „Darul îngerilor” (Gina Agapie), „Creativitate românească fără limită de vârstă” (Elena Căpăţînă), informaţii despre apariţii editoriale, ştiri proaspete din activitate Filialei, versuri de Cornel Diaconu, Mihaela Socol, Sandu Chiva, Gh. Onea, Veroni Mihăilă, Dumitru Istrate Ruşeţeanu, Luminiţa Zaharia (frumoase poezii!). Cele două exmeplare ale insolitei publicaţii le-am primit pe 25 mai, în satul Ursoaia, aflat la 10 km de domiciliul nostru, acolo unde explozivul Dumitru K. Negoiţă, sprijinit de familie, de prieteni şi de membrii Filialei, a organizat o serbare populară prilejuită de sfinţirea casei părinteşti, slujbă urmată de o salbă de aniversări. Străvechea locuinţă va fi sediul cultural pentru comunitate. O activitate bogată, generoasă, în care iubitorii de cultură s-au cunoscut între ei, în care natura i-a răsfăţat pe toţi. O zi culturală festivă pentru care îl felicităm pe tenacele amfitrion. Cu acest prilej am primit numeroase cărţi, având ca autori pe membrii Filialei, lucrări pe care promitem să le citim cu răbdare şi să le comentăm în numărul viitor al Întrezăririlor. Prin ceea ce face, DKN este unic pe Valea Buzăului, de la Verneşti la Siriu.

Un stil simplu, un mod de adresare direct, fără emfază, sunt trăsături care o duc pe Aneta Dumitru („CUTIA SPERANŢELOR, 2019) în proximitatea prozei. Domnia sa este bazată, înainte de toate, pe o îndemânare nativă de povestitor, apoi pe experienţa sa de viaţă şi a altora, presa scrisă şi cea virtuală fiind doldora de întâmplări adevărate sau inventate. În absenţa unei conştiinţe estetice se consolidează, pagină cu pagină, o  manieră narativă care stimulează bunăvoinţa cititorului cu gust facil. Cartea aduce în dezbatere o temă vizibilă, evidentă, absolută: triumful Binelui social şi moral, şi o temă involuntară: rolul pozitiv al banilor. Cele două teme se dezvoltă în cultul valorilor unui prezent moral, patriarhal şi creştin, care se acomodează neîncetat şi fără piedici cu noul într-o lume aflată într-o stare permanentă de fericire individuală şi colectivă. Banii, româneşti şi americani, provoacă evenimentul minor, capriciul şi fantezia, o stare artificială şi paradisiacă, evenimentele dramatice aparţinând trecutului. Eroii, nişte exponenţi ai Binelui, sunt tipuri tradiţional-moderne care trăiesc experienţe energetice explozive. Protagonistul Gabriel, „vestitorul cel bun”, precum Sfântul Arhanghel omonim, orfan crescut la casa de copii, găseşte pe o stradă din Buzău o cutie cu dolari. Povăţuit de Silueta Albă din vis (Îngerul păzitor), o duce distinatarului care, ca în filmele indiene, se dovedeşte a fi tatăl său natural, singur, infirm, bogat, devenit creştin activ, cu un alt fiu, Gabriel, înghiţit de uriaşa Americă. Ceea ce obstrucţionează lectura sunt explicaţiile didactice despre noţiuni precum apă vie, unde electromagnetice, energie, deschiderea şi închiderea cerului, cordon de lumină, Axis Mundi, benzi de frecvenţă. Gabriel din ţară, ajutat de sfaturile binefăcătorului şi de banii fără număr ai acestuia se maturizează zi de zi. Nimic nu poate tulbura drumul spre fericire al unor creştini imaculaţi, deznodământ specific jurnalismului sezonier, melodramatic şi utopic.
Poiana Luanei, Munţii Buzăului (Poarta lui Dumnezeu), zona de interes turistic Nucu – Fişici în care eroii cărţii vor construi un centru de sănătate deservit de orfani integraţi social, pentru a beneficia de foloasele apei vii, a cerului azuriu şi al polului energetic existent aici, includ povestirea în producţia contemporană de kitsch.
Ramificarea subiectului în linii epice coerente, menţinerea emoţiei la un nivel constant, folosirea corectă, din punct de vedere sintactic şi morfologic, a limbii române, montajul agreabil de dialoguri, alternarea realitate – miraculos servesc efortul lăudabil al unei debutante pe care o aşteptăm să confirme aprecierile noastre. Folosirea numelor unor persoane, locuri şi localităţi reale nu aduc un plus de interes şi veridicitate, altfel spus, nu duce detaliul mărunt la o semnificaţie generală.

Elena CĂPĂŢÎNĂ: „Sunt un punct…şi vreau să fac politică!”, 2019. Eseu filozofic, evazionist-alegoric, cu frazare ermetică, aspirând să prezinte imaginea omului modern, bântuit de politică şi pasiuni. Paginile substanţiale sunt centrate pe filozofia gândului şi a puterii. Prin observaţiile de detaliu şi prin forţa meditaţiei, textele sunt remarcabile. Ele oferă cititorului avizat un intelectualism travestit, mai vizibil în capitolul „Politica unui cronicar”, în care cronicile de întâmpinare sunt, de fapt, microeseuri, exerciţii de admiraţie şi căldură, minuscule bijuterii preţioase.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu