sâmbătă, 18 august 2018

Momentul 1978 (O scrisoare deschisă)

Să fi fost aceasta  greşeala? Amintind în mai multe lucrări de Momentul 1978, intitulat: O scrisoare deschisă, fără să expun de fiecare dată dovada? Sincer, chiar dacă am amintit-o de mai multe ori, nu m-am gândit niciodată că cineva o să facă atât tam, tam. Că nu este adevărat, că aceasta reprezintă un mod de impostură vorbind despre aceasta tinerilor! Şi mai rău că sunt penibil că aceasta nu există şi, multe alte cuvinte care nu-mi fac nici o plăcere să le pomenesc. Aşadar, m-am gândit s-o prezint prin intermediul a 4 ataşamente.
*Primul ataşament, cuprinde pagina de pe plic (adresa).
*Al II lea, care cuprinde, sus, prima pagină, numărul dosarului, adresabilitatea, mai jos…conform înregistrării cu numărul precizat, Scrisoarea adresată ziarului ,,Viaţa Buzăului”, a fost trimisă  Primăriei comunei Vipereşti şi, la casa naşterii mele, părinţilor mei, eu, fiind stabilit în Buzău.
*Al III lea, cuprinde continuarea din pagina I a.
*Al IV lea ataşament, reprezintă o dovadă din ziarul ,,Viaţa Buzăului”, din 22 martie 1979, care prezintă la rubrica ,,Pe scurt din satele judeţului”, comuna Vipereşti. Şi, care-i legătura, între Scrisoarea deschisă din 1978 şi acest număr de ziar?
Un punct din revendicările ce necesitau realizate în această zonă. Punctual cu ITA. Trebuie specificat că printre multele persecuţii, sperieturi, a nu spune nimănui de acest fapt…a existat şi-o minimă, o laterală bucurie, ajungând să circule un autobuz de la ITA, pe ruta Buzău-Pârscov-Ruşavăţu (sat din comuna Vipereşti). În acea vreme, prin anii 1980, dacă îmi aduc bine aminte, odată, am coborât oprind autobuzul la poartă unde se aflau părinţii mei. M-am uitat o fracţiune de secundă, în ochii dumnealor să văd dacă străluceşte vreo rază de bucurie, că ei, doar ei din sat ştiau de problema mea. Şi dacă aş fi riscat a spune al cui ar fi acest merit cu ITA, nu ar fi crezut nimeni. Şi, la ce bun atunci, la ce bun astăzi? Doar pentru că nu mai suport pe insistentul care crede că-i minciună.
 Şi de-aş povesti de ce am recurs atunci la acest riscant gest, ar echivala cu un plus? Ar începe cineva să răstălmăcească? Aşadar, ca  să povestesc totul…la ce bun… Poate doar gândindu-mă că: Cine ştie trecutul ştie cum să iubească prezentul!
                                                                           Dumitru K. Negoiţă


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu