miercuri, 19 decembrie 2012

Aniversare - Patru ani de ...Moral(u)itate!

Am ajuns la vorba lui Creangă, nu ştiu alţii cum sunt dar eu, iubesc amintirile cu potenţă pozitivă şi le aşez lângă lucrul cel mai de preţ, sănătatea. Da! Amintirile, bucuriile autocreeate şi mai ales sănătatea, le aşez deasupra banilor şi le privesc precum împlinirile cele mai înalte. Printre bucuriile autocreeate, printre - Pasiuni din amintiri! ori despre adâncuri şi prezent (dialoguri şi lumina de la Cernica), moral(u)itate, ocupă un merituos loc. Explicaţi-n acest sens sunt multiple dacă luăm în seamă sutele de postări, sutele de comentarii ori la cei 110 membrii înscrişi, pe care-i salut, îi preţuiesc şi le doresc, ploi de bucurii.
Multe din postările de aici, fie că au prezentat dăruirile privind colecţia de peste 1000 de ziare, fie că au reprezentat mărturii din drumul unor călători ori lansări de cărţi, preluate ori nu de presă, preluate şi introduse-n cărţi. Reamintind că multe dintre postări sunt cuprinse, fie-n coşul cu amintiri, fie-n istorii buzoiene, fie-n mărunte colecţii, numismatică, fie o colecţie dintr-o filologie romanică, fie din promovările unor zone ale României...Continuând pe acelaşi palier, se cuvine a relata că, printre cei 110 membrii anexaţi la blogul moral(u)itate, se află - Administratori de la: ,,Reţeaua Literară''; ,,Cititor de proză''; ,,Amprente Literare''; iubitori de la ,,Radiodiaspora''; jurnalişti; scriitori; pasionaţi de literatură; pictori...Dincolo de cele relatate, moral(u)itate este prezentat prin virtual şi ca un ziar de ştiri cu multe zeci de postări preluate.
În cei 4 ani, pe acest blog, au fost prezentate demersuri şi chiar organizate - Concursuri cu premii. Primul Concurs finalizându-se-n vara anului 2009, având ca premii cărţi, luând direcţiile; Olteniţa; Minţiu - Gherlii (Cluj) şi Focşani.
Un alt Concurs prezentat în 2 ediţii...A II a ediţie a Concursului Iorgu Cosma (Concurs literar), a căror premii au constat din cărţi şi diplome, au luat direcţiile: Iaşi; Călăraşi şi Rm. Sărat.
Acestea ar fi doar câteva din acţiunile şi mesajele ce compun activităţile în cei 4 ani sub această siglă. Cu siguranţă că ar putea continua dar, mă opresc, dând satisfacţie şi altora să descopere ceea ce interesează...
Aniversare - Patru ani de...Moral(u)itate!

4 comentarii:

  1. S-au strecurat multe amintiri frumoase în textul dv. domnule Negoiţă. Vă doresc încă mulţi ani în virtual şi realizări pe toate planurile.Sărbători în Lumină cu binecuvântarea lui Dumnezeu.
    La Mulţi Ani, fericiţi!

    RăspundețiȘtergere
  2. Elena Marin-Alexe
    După cum bine ştiţi şi dvs. sunteţi de-a dreptul, nu numai strecurată, părtaşă şi vă mulţumesc încă odată că aţi făcut şi faceţi parte din istoria Moral(u)itate. Când am recurs la această denumire, am avut în vedere că - Moralitatea înseamnă un prim pas, cum dealtfel ni-l dorim cu toţii, în lumea civilizată. Mulţi amici, acum 4 ani, îmi spuneau că- Morala este un slogan comunist. Desigur, nu am fost şi nici n-o să fiu vreodată de acord cu aşa ceva. Morala şi caracterul le consider 2 esenţe ale vieţii. Şi indiferent ce vor mai zice unii dintre amicii mei,până la moarte nu mă voi depărta de aceste esenţe.
    Vă mulţumesc încă odată că aţi fost alături de, până la urmă, moralitatea este şi un progres al civilizaţiei. Apreciez foarte mult postările dvs. şi susţinerea acestui crâmpei de civilizaţie.
    VĂ DORESC ÎMPLINIRI ŞI PLOI DE BUCURII.

    RăspundețiȘtergere
  3. Unii pot atribui morala comunismului...Eu ştiu că morala face parte din atitudinea unui om, mai ales morala creştină.
    Îmi place numele blogului dv.stră şi tot ce ati scris în timp aici este de bun simţ şi de etică. Vă îmbrăţişez cu toate gândurile mele bune şi vă doresc multă sanatate şi tot ce vă doriţi!

    RăspundețiȘtergere
  4. Elena Marin-Alexe
    Distinsă doamnă, drama frumoasei noastre ţări este şi aceea că, după ce am trecut dintr-o Orânduire spre alta, nu am adunat cea fost bun, s-au luat doar metehnele dar, să vorbim de pozitiv şi să avem speranţă că vor veni vremuri bune, chiar şi sărbătorile, în ciuda unor drumuri blocate, sunt mai frumoase cu zăpadă.
    Vă mulţumesc încă odată de semnele lăsate, mai ales că sunt sunat de mulţi amici care-mi spun că le plac multe din postări dar, nu-i înţeleg de ce nu-mi lasă, măcar spre amintire câte un semn...şi, vă mai doresc ceva: Fulgi de nea încărcaţi cu bucurii.

    RăspundețiȘtergere