marți, 23 august 2016

Setea de cer (Antologia LSR/Fil. Vrancea)




  De-ar fi să-l parafrazez pe marele nostru povestitor Ion Creangă – nu ştiu alţii ce spun, ce cred şi ce gândesc  despre antologia  „Setea de cer”, dar eu, cred că după o experienţă de peste 6  ani, începând cu antologia „Amprente”, ed. „Transilvania Tecuci 2010; „Concert pentru şapte scriitori şi o antologie”, Editgraph Buzău 2012; „Dodekatheon”, ed.”Armonii Culturale” Adjud 2013; „Bonsortist”, ed.”Armonii Culturale” Adjud 2014; „Interviu imaginar”, ed. „Armonii Culturale” Adjud 2015, coordonatoarea Mariana Vicky Vârtosu – Preşedinta filialei Vrancea a LSR, împreună cu editorul Gheorghe A. Stroia, alăturându-li-se, de ce nu? Şi ceilalţi 16, au reuşit. Altfel spus, coordonatoarea noastră, editorul…merită o notă maximă chiar şi de la cei care consideră că  Liga Scriitorilor Români pluteşte undeva, în urma acelora care se cred deja în Poiana Cerului.
  Sete ori sudoare. Sudoare ori sete de cer, coordonatoarea noastră ne-a chemat şi anul acesta, aşa cum a făcut-o de vreo 6 ani la rând. Ne-a chemat, a insistat, ne-a implorat, să fim alături. Domnia sa a fost mereu delicată, tolerantă chiar şi atunci când, unii dintre noi, au mai sărit gardul peste unele antologii (anuare).
Vorbeam de sudoare, de muncă plină de sudoarea minţii. Un fel de sânge la maşina de scris. Chiar şi aşa, coordonatoarea noastră cu multă delicateţe, ne-a citit, ne-a comentat, ne-a îndrumat. În drum înspre acest făgaş stă mărturie articolul de început ” (R)-EVOLUŢIE SPIRITUALĂ” care, aşa cum ne spune coordonatoarea: - Ţine loc de prefaţă ori de argument.
O notă mare poate primi şi autorul celor două seturi de – Deceuri, George Nicolae Stroia. Ultima parte: “Ce mai aştepţi acum? Să faci un legământ? Hai, potoleşte-ţi Setea de cer chiar pe pământ!…”.
  Iată şi protagoniştii acestei antologii, nominalizaţi într-o ordine care vizează numărul  de colaborări la antologiile (anuarele) filialei Vrancea a LSR. Cu precizarea că la numărul  egal de colaborări, se va ţine cont de ordinea alfabetică. În paranteză vor fi evidenţiate numărul de colaborări la cele şase anuare (antologii).
1.       Mariana Vicky Vârtosu (6)
2.       Constanţa Cornilă (6)
  3.   Dumitru K Negoiţă (5)         
4.       Diana Flavia Sava (5)
5.       Fănică Ene Voinea (5)
6.       Mariana Raluca Baciu (4)
7.       Ion Croitoru (4)
8.       Elena Stroe – Otavă (4)
9.       Gheorghe A. Stroia (4)
10.   Gheorghe Sucoverschi (4)
11.   Virginia Bogdan (3)
12.   12. Laura Scussmann (2)
Adăugându-se un număr de şase norocoşi care participă pentru prima oară la o antologie foarte reuşită.
    13. Maria Giurgiu (1)
    14. Teodora Lazăr (1)
    15. Daniel Luca (1)
   16. George Militaru (1)
   17. Dan Movileanu (1)
   18. Olimpia Sava (1).
   După cum se ştie, ne aflăm într-o perioadă a antologiilor şi, nu mi-am propus decât marginali asupra acestui volum . Privitor la interiorul său, invit literaţii, iubitorii de literatură bună, să constate domniile lor că acest volum “Setea de cer” este de-a dreptul reuşit.
Volum bine aşezat, convins că mulţi dintre literaţi se vor apleca precum iubitorii de istorie asupra maşinilor de epocă. Dar, şi cei care conduc astăzi Liga Scriitorilor Români. Astăzi când  se aniversează 10 ani de la înfiinţare, sunt convins că, cel puţin unii dintre membrii filialei Vrancea cu participări mai numeroase la generarea unor astfel de istorii, vor fi invitaţi în, a mai aşeza o pagină de istorie literară. Fie la Bucureşti ori la Cluj. Doamne ajută!
                                                                                                                      Dumitru K Negoiţă

sâmbătă, 30 iulie 2016

Lansare de carte la Centrul Cultural "Al. Marghiloman" Buzău u



 Chintesenţă literară

  Pe lângă cititorii fani ai literaturii măiastre, volumul „În sângele PLOII” autor, scriitorul, jurnalistul şi criticul literar Marin Ifrim,membru titular al USR, ar trebui ca acest volum să fie şi în atenţia iubitorilor de rebus. Tocmai că ne ţine mintea trează şi esenţa pură a trăirilor.
  Cine intră-n  Universul acestor trăiri vor descoperi: Definiţii, reflecţii şi maxime, revoltă împotriva duplicitarilor, făloşilor…Respect şi consideraţie faţă de valorile de ieri şi de azi, ori trecerea printr-o perioadă deosebit de grea, dar şi despre probleme cotidiene, sociale, profesionale, fără să trecem peste nominalizarea celor dragi din familie. Volumul cuprinde de-a dreptul lecţii despre viaţă, într-o formă mai mult decât elevată.
  În încercare de-a intra în detalii, putem descoperi că autorul Marin Ifrim, defineşte pe cei care „Nu pot visa adevărul”  ca fiind „orbii somnului”. Aceeaşi definiţie şi pentru cei care „N-au ştiut niciodată ce-i modestia… Fariseul  este cel cu vârful degetelor în gură” ori „Lăutarii limbii – Ei, neverosimilii consumatori de certitudini putrede/Lăutarii limbii portative”.
Pomeneam de „reflecţii şi maxime”, iată câteva:                                                                                             1.Cel mai ascuns Eu, e cel la vedere.                                                                                                  2.Cuvintele nu pot exista fără să fie gândite. („Gând rostit”).                                                                                                                                                 3.Din lipsă de fier în sânge, măsor veşnicia. („La forjor”).                                                                                              
 4.Viaţa este cel mai lung drum pe care-l poate străbate un om în sens unic. („Drumul cuvintelor”)                      5.Au multe cuvinte şi încă nu s-au cunoscut.                                                                                                                                                    6.Ai zice că o am dacă arătarea s-ar lăsa pipăită. („În dosul oglinzii”)                                                7.Pentru îngeri gropile se sapă de jos în sus.
  Trecerea printr-o perioadă extrem de grea poate fi remarcată în „Casa cuvintelor”. Revolta, decepţia împotriva duplicitarilor, făloşilor, împotriva acelora care nu au învăţat să aprecieze, împotriva imoralilor şi acelora care vor să fie mai mari decât pot fi. Citez: „Voi nu obrazul celuilalt vă doriţi, ci măselele/Numărate una câte una, în palmele voastre nisipoase/În care zilnic vă scuipaţi curajul de haită”.
  O altă lecţie de viaţă în care ne învaţă cum să iubim, să respectăm, fie că se numesc actori (vezi: Teatrul George Ciprian…) ori scriitori de ieri şi de azi precum „Cărturarul”… „Citeam în el ca-n Biblie şi eram tare fericit/că-l pot vedea chiar şi când nu exista” şi, continuă: „După un referendum mie însumi, am votat Monarhia literelor…Passionaria Stoicescu este regina literelor noastre.
  Autorul ţese scenă după scenă aşezând cuvintele c-o măiestrie aleasă. Într-o lume bântuită de egoism şi speranţe deşarte, prăbuşirea iluziilor de altădată fiind astăzi compensate cu licăre de lumină (ex.: „Acum scriu…în sângele ploii, pe scara sufletelor, la rădăcinile miezului de soare”.
  Marin Ifrim este un scriitor cu-n spirit liber, comprehensiv în tainele chintesenţei literare, gustul său fiind unul rafinat.

vineri, 8 iulie 2016

Opinia şi cultura buzoiană

În capitala judeţului de interferenţă a Ardealului cu Moldova,  judeţul Munteniei este unul din adeptele promovării culturii. Aici cultura, chiar şi-n vremea Orânduirii fără libertate, a ocupat pagini importante cu privire la literatură, articolele din: "Cadran literar", "Cadran istoric....
Astăzi, publicaţia "Opinia", continuatorul ziarului "Viaţa Buzăului", graţie unui om de suflet, scriitorul Marin Ifrim, membru titular  al LSR, continuă să adune în paginile sale, informaţii despre unele publicaţii literare. Astfel, în aceeaşi pagină, precum altădată, Literatura de la pagina a 6 a, scriitorul reprezentativ al judeţului Buzău, ne informează că prestigioasa revistă "Spiritul critic"nr. 3 (57) iulie 2016, la "Caruselul revistelor", Petre Azaduca acordă "spaţiu generos" revistelor "Cartelul metaforelor", revistă buzoiană a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău...alături de revista "România Literară", revistă a Uniunii Scriitorilor.
Cum, redactorul-şef al revistei "Cartelul metaforelor", Marin Ifrim, ţine vie publicaţia pe hârtie, în paginile Opiniei buzoene, pomeneşte şi de revistele "Renaşterea ruşeţeană"nr. 4/2016, precum revista noastră "Uscând o lacrimă" nr. 30/32din 2016, nominalizând că, în domeniul literar, au semnat articole de "larg interes cultural": Mariana Vicky Vârtosu, Vlad Teodor Petcu, Petre Isachi, Dumitru K Negoiţă, Florin Grigoriu şi, cu voia domniei sale, Nistor Tănăsescu şi Marin Ifrim. Referitor la poezie, semnatarul articolului a spus: "- Multă poezie bună, remarcabile până la obsesie fiind poemele lui Girel Barbu şi George Militaru".
Aşadar, publicaţiile pe hârtie nu mor. Să ne trăeşti dragă Marin Ifrim că, printre multe alte preocupări literare ale judeţului, ne ţii încă vie, publicaţia pe hârtie.

vineri, 24 iunie 2016

Revista buzoiană "Uscând o lacrimă" a trecut pragul a trei ani

În toată această perioadă, a trei ani de apariţie neântreruptă, cuvintele săteanului Ion Caraion, au stat şi, Deie Domnul să rămână :. "Din tot ce am spus, din tot ce vrem, rămâne o LACRIMĂ năucă, pe fundul unui vechi poem, care, şi el, o să se ducă".
S II, anul IV, NR. 30 - 32 / iulie, august, septembrie 2016, a început cu articolul
* "Inimă nemuritoare", căruia i s-a adăugat 4 ilustrate cu prezenţii la Evenimentul de la Monumentul Ursoaia, com. Vipereşti, judeţul Buzău. Autorul acestui articol fiind prahoveanul George Militaru, membru LSR/Fil. Vrncea.
La pagina 286(numerotarea revistei făcându-se, începând cu nr. 1, continuându-se, cu numerele corespunzătoare, după fiecare revistă...)
* Pentru unii buzoieni...dragi"
* (R)-evoluţie spirituală
Preşedinta LSR/Fil. Vrancea, ne prezintă cel de al 6 lea volum antologic, intitulat "Setea de cer". Articol prezentat de coordonatoarea Mariana Vicky Vârtosu (LSR). Articol ce se întinde şi pe pagina 287.
La pagina 288, ni se prezintă articolul:
* Şedinţa extraordinară 566 a Cenaclului Amurg Sentimental- la "Muzeul Bacovian" Bucureşti, de căte publicistul Vlad Teodor Petcu.
Pag. 289- 290, cuprind:
* Creatorul din Bucureşti şi Băneasa - la 65 de ani, autor Dumitru K Negoiţă (LSR)
Tot la pagina 290
* Poezie de la...Orăştie, autor, scriitor şi jurnalist Ioan Vasiu - Orăştie
Pag. 291 - 293, cuprind poezii:
* Mai zi ceva; Ce fai maci; Iau din cui, autor Ion Untaru - Băneasa
* Taine, autor Marin Moscu (USR)
*  Desprinde-te de tine; Veniţi mai e timp (Tuturor petroliştilor), autor Georg Militaru (LSR)
* Îmi vine să deschid umbrela, autor Girel Barbu - Pinu.
* Cheia sfântă, autor Titu Rachieru- Buzău
* Bucurie; Remember, autor Veroni Mihăilă -Tronari
* Pentru noi, ideal?, Mihai Dumitru - Vipereşti.
La pag. 294, Epigrame şi proză
* Aleşilor; Omizilor politice; Guvernanţilor, autor Ica Ungureanu - Buzău
* Omagiu pentru un dascăl unic: Stelian Grigore, de Marin Ifrim (USR)
Articol care cuprinde şi pag. 295:
* Monumentul de la...Ursoaia!, de Dumitru K Negoiţă (LSR)
Pag. 296 - 297
* Poetul Gheorghe Istrate, "mut ca o lebădă"la aniversarea a 76 de ani, autori: Nistor Tănăsescu şi Marin Ifrim (USR).
Pag. 298
* Un mod de a crea simbolic, autor Petre Isachi (USR)
Pag. 299
* Am primit de la scriitorul, ing. Florin Grigoriu, preşedintele Cenaclului "Ion Rotaru" de la "Clubul seniorilor" din Parcul Plumbuita, Bucureşti....redacţia
Pag. 300
* Apariţii editoriale
* Prezentarea volumelor:
* Fluturele din fântână (sonete), eLitera 2014, autor Adrian Munteanu
* Enigma pietrei de smarald, MAD Linotype Buzău 2015, autor Elena Stroe-Otavă.
* Să fim sănătoşi şi fără frică, editgraph Buzău 2013, autor Ica Ungureanu.
* Necerute justificări, Amurg Sentimental Bucureşti 2016, autor Silvan G. Escu
* Preocupările noastre comune, culegere de poezii, portrete şi scene lirice, Amurg Sentimental Bucureşti 2016, autor Daniel Prallea - Blaga.
Acestea-s cuprinse în acest număr, fără pretenţia de a denumi, articole...Din colecţia de...vară!