sâmbătă, 10 martie 2012

Dicţionarul şi volumul de colecţie XLIX

Copleşit de emoţii, în acest Dicţionar ce cuprind 524 de pagini, dumitru k. negoiţă, se alătură cu 14 pagini.
Dicţionarul cuprinde valori din Medicină (prof.univ.dr.Crişan Mircioiu, Preş. al Academiei Oamenilor de Ştiinţă), Neurologie (Prof.univ.dr. Sofia Ionescu Ogrezeanu, Membru emerit al Academiei de Ştiinţe Medicale), Biologie (Mariana Godeanu, prof.univ.dr.), Muzică (Georgeta Ştefănescu Barnea, bariton. Prim solist), Cultură (Onisifor Ghibu, prof.univ.dr.Membru al Academiei), Sânziana Neşiu, prof. de înaltă clasă), Tehnică (Dan Ion Predoiu, dr. ing. Membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România), Istorie ( Zeno Millea, medic primar, scriitor, istoric), Viorel Manolescu, prof. de istorie), Artă ( Sorin Spiridon Gâtu, pictor), Petre Şerban, artist plastic), Aurelia Lia Sturzoiu, artist plastic), Mihaela Cocheci, pictor grafician), Literatură: Silvia Butnaru, scriitoare Germania; Nicolae Dărăbonţ, poet, publicist; Traian Moldoveanu, povestitor; Cecilia Bănică-Pal, poetă; Emilia Dospinescu Ţuţuianu, psiholog, poet, eseist; Mihai Atanasie Petrescu, poet, publicist; Dumitru K.Negoiţă, scriitor. Menegement: Florea Crânguş, doctorand, ing., manager. Şi, Personalităţi cuprinse în volumele 40 - 48.

sâmbătă, 3 martie 2012

Ecou la: Greva Cizmarilor

I.M.C.: Am mari semne de îndoială că textuleţul dvs. se poate numi, povestire istorică, şi ca atare că şi-ar găsi locul de postare pe pagina principală. Cred că nu ar fi prea onest să recurgem la astfel de subterfugii, pentru a ne vedea "opera" pe pagina de gardă.
dumitru k negoiţă: ...Pentru liniştea dvs., nici nu am înţeles prea bine şi nici nu am intenţii să pricep aşa de bine că, numitele mele istorioare deranjează...Sincer, nu m-am gândit la orgoliile cuiva ori stângăciile mele faţă de asemenea lucruri.
Dvs., aceste istorioare, unde le-ţi încadra, la coşul de gunoi? Dacă da! Mii de scuze că, eu am altă părere şi sunt un om care respect şi părerile altora, chiar dacă sunt diferite de ale mele.
Apropo! Vedeţi că puţinele mele fraze, în final vorbesc şi de-o pildă. Mulţumesc! Vă doresc numai bine.
I.M.C.: Încep prin a vă cere scuze public, pentru tonul cel puţin nepotrivit pe care l-am avut în postarea anterioară, rugându-vă să le acceptaţi...

luni, 20 februarie 2012

Cârciuma lui Caragiale

Am alături de mine un ziar local*(unul din câteva sute, ce le păstrez ca pe mărunte colecţii), în care se spune că, în anul 1896 I.L.Caragiale avea în concesiune, Restaurantul Gării din Buzău. Cu această ocazie dramaturgul era interesat şi de întâmplările şi cancanurile zilei din acest târg.
Buzăul lui Caragiale mai trăia şi prin anul 1965, datorită "Tejghetarului" de la Restaurantul Gării, din vremea scriitorului. Acesta fiind asaltat de întrebări ale interesaţilor.
Iată! Dragii mei, câteva dintre acestea:
- Ce făcea Caragiale în restaurant?
Tejghetarul: Mai mult stătea de vorbă cu prietenii.
- Bea bere?
Tejghetarul: Şi bere şi vin.
- Era bun cu personalul?
Tejghetarul:  Da, bun. Lăsa restaurantul pe mâna noastră şi pleca cu trenul la Bucureşti.
- Locuia cu familia?
Tejghetarul: Cu familia în 3 camere cu chirie.
- Unde?
Tejghetarul: În clădirea aceasta. În Piaţa Gării.
...............................................................................
* "Viaţa Buzăului" din 30 ianuarie 1972.

sâmbătă, 11 februarie 2012

Solidaritate

Zăpezile şi vânturile au acoperit satele şi comunele din Câmpia Buzăului, împrejurimi şi nu numai. Cu viaţa prin municipiu, nu credeam că nenorocirea-i la doi paşi de noi. Anunţul cu şoselele blocate, le-am aflat pentru întâia oară prin intermediul televiziunii locale CampusTV. iar de marea nenorocire, am aflat-o odată cu reportajul ProTV, când pr.prof.dr. Mihail Milea, n-a putut să străpungă zăpada până la Aşezământul de la Câmpeni, pentru a duce hrana zilnică bătrânelor şi personalului auxiliar.
De două zile au preluat şi alte TV şi mai ales Realitatea TV.,Guvernul şi noul prim-ministru, au mers pe teren. 
Din răul creeat de stihiile naturii ori de dezinteresul multora din mai marii locali, un lucru a devenit îmbucurător : SOLIDARITATEA.
Solidaritatea oamenilor de bine din Borşa. Solidaritatea bucureştenilor, solidaritatea timişorenilor, sibienilor, clujenilor...braşovenilor. Iar armata, jandarmeria şi poliţia au fost la înălţime.
Deie Domnul să se termine cu bine şi, după toate necazurile, să învăţăm cu toţii să mai păstrăm şi ce-a fost bun, nu s-o luăm întotdeauna de la început că, nedepărtându-ne de zero nu putem ajunge departe.
Trebuie să învăţăm să păstrăm şi ce a fost bun, indiferent de Orânduire. Aşadar, unde sunt voluntarii pompieri ai comunelor? Unde sunt voluntarii înspre pază şi ordine ai comunelor şi localităţilor? Unde-s brutăriile comunelor?Dar ... morile! Punct. Am zis.

miercuri, 1 februarie 2012

Din numismatica Moldovei

În timpul domniei lui Iacob Heroclide (Despot Vodă 1561 - 1563), dorind în grabă bani pentru mercenarii săi, acest Despot Vodă, a dat ordin să se bată monedă. Aşa cum se afirmă şi-n "Viaţa Buzăului" din 26 septembrie 1970, "Pentru prima oară în istoria Moldovei, se bat monede de mare valoare", numiţi - Ducaţi de aur, taleri de argint şi acţi(1 act =0,25 taleri).Monedele fiind bătute de transilvăneanul Wolfgang Lupu Sasu. Toate acestea, deposedând Mănăstirea Slatina de donaţiile lui Alexandru Lăpuşneanu.
 

miercuri, 18 ianuarie 2012

Deşteptarea românilor

De câteva zile, de la pensionari la elevi, de la studenţi la salariaţi, nu mai vor să fie aburiţi, nu mai vor să fie umiliţi, nu mai pot tolera Guvernul şi pe cel din capul Statului.
Au ieşit în STRADĂ.
Au ieşit să le ceară socoteală, să plece.
Odată cu, Deşteptarea românilor - Alegeri anticipate. Atunci, cu siguranţă că, noi VOTANŢII, vom alege, OAMENI  NOI, români ADEVĂRAŢI : Morali, nu calici, nu mincinoşi, nu hoţi.
Poate că strada, va găsi şi-o
"A  TREIA  CALE",
va alege un lider ADEVĂRAT,
poate un nou SINDICAT.
Jos Guvernul !
Jos cel din capul Statului !
Alegeri anticipate
fără calici
fără primari corupţi
fără mincinoşi.





duminică, 15 ianuarie 2012

Doar, Luceafărul poeziei, să ne judece - povestire de ieri

Vreau să vorbesc la cald, să n-am, eu, nici o dreptate că, dreptatea s-a...dus ! Chemat de reprezentantul de seamă al Casei de Cultură "Alexandru Sahia" Buzău, la sărbătorirea naşterii poetului Naţional, Mihai Eminescu, n-am venit cu mâinile goale ci, am venit cu decupări din cele 1000 de ziare şi, mai recent 800, limitându-mă la anul 1964, când Gheorghiu Dej, vrem nu vrem, după rele şi belele, a avut o deschidere şi, profitând de această (în dictatură) oportunitate, ziarul "Scânteia" din, marţi 9 iunie 1964, a prezentat pe prima pagină (oare, azi se mai întâmplă ?)"Luceafărul poeziei româneşti"(spectacol consacrat comemorării lui Eminescu). O pagină specială, consacrată Marelui poet. Din acelaşi an, un alt ziar "Scânteia", cu "Arta versului eminescian", un facsimil al "Luceafărului", în redacţia finală, de Academician Al. Filipide, o ilustraţie la "Scrisoarea I). "Zilele Eminescu, pe marginea viziunii filozofice eminesciene", de Academician Mihai Ralea."Prezenţa poetului", de Valeriu Râpeanu, ilustraţie la "Făt-Frumos din lacrimă). Şi, să nu vă mai reţin, o plachetă Jubiliară : 1850 - 1889 - 1989.
La această întâlnire, dincolo de nemulţumirile unora, de aducerile mele (dintr-o măruntă colecţie), poeţii au recitat, mai Marii au premiat. Dar cum era şi va fi normal, Marele poet, a fost şi v-a rămâne - În vecii vecilor, " Luceafărul poeziei româneşti", iar noi, care mai dorim să-l preaslăvim, nu pentru a ne fi nouă bine ci,pentru - Arta sa : "Arta versului eminescian", pe care, până şi dictatorii, nu au avut ce face şi, au dat voie să-l PREAMĂREASCĂ. Asta-i. Am zis.