La o întâlnire cu ceva zile-n urmă, câţiva cunoscuţi îmi spuneau cu nonşalanţă că urmăresc blogurile mele, nu-i înţeleg de ce nu mă conving, lăsându-mi câteva însemne! Şi mă sfătuiesc să continui, desigur, era şi-n intenţia mea, mai ales că multe din sursele de inspiraţii, în afară de viteza gândurilor, se găsesc şi-n bibliotecă, prietena mea din sufragerie!
Cum probabil, majoritatea buzoienilor au aflat că, alături de Tîrgu-Jiu; Bucureşti şi Craiova, un alt oraş care, datorită ,,Ansamblului - monumental'', format din statuia ,,Rugăciune'' şi bustul lui Petre Stănescu, un fost avocat decedat în anul 1905, Buzăul fiind al patrulea oraş care s-a putut bucura de arta Marelui Constantin Brâncuşi.
Cum a ajuns Brâncuşi la Buzău în efectuarea ,,Ansamblului-monumental'' de aici? Se datorează soţiei Eliza Seceleanu, a fostului avocat Stănescu, care a comandat ,,Monumentul-funerar'', ce-a fost înălţat în ,,Cimitirul Dumbrava'', între anii 1914 - 1916. Istoria ne spune că statuia ,,Rugăciune'', a fost achiziţionată de - Muzeul de Artă Bucureşti, fiind înlocuită de-o altă lucrare dintr-o piatră artificială.
După cum se subliniază şi-ntr-un supliment din 1970 din ,,Viaţa Buzăului'' - Statuia ,,Rugăciune'', spun specialiştii, ilustrează, ,,Concentrarea asupra principalelor linii ale corpului şi stilizarea lui după o logică ce ţine de necesitatea expresiei - alungirea sau micşorarea formelor, dilatarea ori compromiterea lor, servind sintezei, capabile să nască emoţia''.
Privitor la portretul avocatului Petre Stănescu ,,Forma ovală a corpului, alungirea exagerată a gâtului, înclinarea în faţă şi felul în care suprafaţa primeşte şi reflectă lumina...Atent la modelarea ochilor, a nasului, a mustăţilor şi mai puţin a bărbiei'' Constantin Brâncuşi, a asigurat ,,expresivitatea fizionomiei, eliminând neesenţialul şi apropiindu-se de obstractizare'', precum o artă...folclorică!
Ce se mai ştie astăzi de copia ,,Rugăciunii''?
Este foarte greu de vorbit! Că, de multe ori oameni cu minţi rudimentare ori bolnave au luat-o... prădat-o...Nu deţin informaţii dacă distrugătorii au fost prinşi, pedepsiţi, iar astăzi copia sau copiile pot fi în siguranţă. Trăind cu bucuria că Marele C.Brâncuşi, datorită buzoencei Eliza Seceleanu, a lăsat ceva din Arta sa şi la Buzău.
miercuri, 13 februarie 2013
marți, 5 februarie 2013
Din legenda ciobanului Bucur
Când am ajuns la concluzia că retorica a rămas surdă, mută şi oarbă, n-am luat-o... înapoi! Am hotărât să mă ocup de bucurii autocreate, dând glas propiilor cărţi ce mă aşteaptă-n rafturile din sufragerie dar, şi răsfoind o mulţime de ziare din - Orânduirea fără libertate.
Astăzi, într-o zi de iarnă cu soare, după câteva ore de îndeplinire a unei misiuni, am trecut iarăşi la îndeletnicirea de-a mai răsfoi câte ceva, oprindu-mă la anumite ipostaze ale istoriei noastre, accentuând încă odată că, nu am idei de turmă să mă opresc doar la ceea ce a fost şi este negativ. Nu mi-a plăcut şi nu-mi place să mă împovărez cu stări ... deşarte! Şi-am să mă opresc la TRADIŢII, luând drept sursă o publicaţie din 1 martie 1974, intitulată ,,Viaţa Buzăului'', vorbind de povestea ciobanului Bucur.
Legenda aceasta păstrată de bisoceni, (ex. Gh.Bonţea din Pleşi) din moşi-strămoşi, precum piatra semeaţă, împrejmuită de altele mai mici, numită ,,Masa lui Bucur'', pe unde se mai oprea şi mânătorul de oi Bucur. Odată, admonestat de ciobani, că n-a putut aduna lemne suficiente, s-a rugat înspre a primi o putere uriaşă...Şi-n drumul său, întâlneşte ,, trei zâne dormind, două la umbră şi una la soare. Bucur a luat crengi de brad şi-a adăpostit-o pe ultima. Când aceasta s-a trezit şi- a vrut să-l răsplătească, Bucur i-a cerut putere''.
Legenda spune că prima zână ,,i-a dat putere cât ai clătina un brad din rădăcină''. A doua zână ,,cât a-l zmulge''. Şi a trei a ,, cât a-l ridica pe umeri''.
Dobândind această putere, nu s-a răzbunat pe ciobani dar aceştia, s-au speriat de puterea sa iar el, ,,i-a părăsit''.
Aşa cum afirma moş Bonţea acum 39 de ani, Bucur ajunge haiduc de codru (averile sale rămânând ,,ascunse sub piatra imensă, numită - Masa lui Bucur, păzite de un balaur de aur pe arcuri'')
De aici, din Bisoca, jud. Buzău, Bucur a plecat înspre Dâmboviţa, întemeind un oraş ce-i poartă numele - Bucureşti.
...cum Râmnicul pleacă la vale, spune gazetarul I.Duţu, precum un fir cristalin de apă dulce,,dintr-un găvan, unde clocoteşte rece ca gheaţa, aşa cum el creşte şi ajunge să-şi săreze undele pe drum, tot astfel mânătorul de oi, Bucur, pleacă de la Bisoca la vale'', ajungând om cu stare/ în locuri pârjolite de tătari/întemeindu-şi cetatea.
Astăzi, într-o zi de iarnă cu soare, după câteva ore de îndeplinire a unei misiuni, am trecut iarăşi la îndeletnicirea de-a mai răsfoi câte ceva, oprindu-mă la anumite ipostaze ale istoriei noastre, accentuând încă odată că, nu am idei de turmă să mă opresc doar la ceea ce a fost şi este negativ. Nu mi-a plăcut şi nu-mi place să mă împovărez cu stări ... deşarte! Şi-am să mă opresc la TRADIŢII, luând drept sursă o publicaţie din 1 martie 1974, intitulată ,,Viaţa Buzăului'', vorbind de povestea ciobanului Bucur.
Legenda aceasta păstrată de bisoceni, (ex. Gh.Bonţea din Pleşi) din moşi-strămoşi, precum piatra semeaţă, împrejmuită de altele mai mici, numită ,,Masa lui Bucur'', pe unde se mai oprea şi mânătorul de oi Bucur. Odată, admonestat de ciobani, că n-a putut aduna lemne suficiente, s-a rugat înspre a primi o putere uriaşă...Şi-n drumul său, întâlneşte ,, trei zâne dormind, două la umbră şi una la soare. Bucur a luat crengi de brad şi-a adăpostit-o pe ultima. Când aceasta s-a trezit şi- a vrut să-l răsplătească, Bucur i-a cerut putere''.
Legenda spune că prima zână ,,i-a dat putere cât ai clătina un brad din rădăcină''. A doua zână ,,cât a-l zmulge''. Şi a trei a ,, cât a-l ridica pe umeri''.
Dobândind această putere, nu s-a răzbunat pe ciobani dar aceştia, s-au speriat de puterea sa iar el, ,,i-a părăsit''.
Aşa cum afirma moş Bonţea acum 39 de ani, Bucur ajunge haiduc de codru (averile sale rămânând ,,ascunse sub piatra imensă, numită - Masa lui Bucur, păzite de un balaur de aur pe arcuri'')
De aici, din Bisoca, jud. Buzău, Bucur a plecat înspre Dâmboviţa, întemeind un oraş ce-i poartă numele - Bucureşti.
...cum Râmnicul pleacă la vale, spune gazetarul I.Duţu, precum un fir cristalin de apă dulce,,dintr-un găvan, unde clocoteşte rece ca gheaţa, aşa cum el creşte şi ajunge să-şi săreze undele pe drum, tot astfel mânătorul de oi, Bucur, pleacă de la Bisoca la vale'', ajungând om cu stare/ în locuri pârjolite de tătari/întemeindu-şi cetatea.
vineri, 1 februarie 2013
Omul scriitorul şi colecţionarul (dkn)
Am primit drept zestre! un text de la poetul Trandafir Sâmpetru şi, pentru apreciere, doresc să-l păstrez aici.
,,Este un veritabil strop de rouă şi de artă. Avem de-a face cu un inovator, un inovator de talent. El, în zori luminează visele suprapuse ale castanelor şi plecăciunea albă a salcâmilor. În amiezi se învăpăiază de stele roşii ale trandafirilor. Cu geanta pe umăr, cutreeră Buzăul, un oraş vast ca iubirea. Îl găsim în fiecare zi pe lucrările lui unde pluteşte flota verde a fertilităţii scrierilor sale. La miezul nopţii vibrează cu privighetoarea în palma lunii.
El umblă prin literatura română cu răcoarea care coboară din vârful munţilor, cu trupul lui de sticlă, cu trupul ei neted cu părul ei de cleştar răsfirat de speranţe, poposea la Cernăteşti ori Ruşavăţ, în faţa vitrinelor cu modeste fotografi ale eroilor. Se oprea lângă monument şi la poale de codru, respira adânc.
Dincolo de fereastra spartă a glasului, putem deosebi chipul întreg al prieteniei.
Ne putem plimba împreună, fără să ne temem de sunetul paşilor noştrii...putem să ne încredinţăm căldurii mâinilor noastre care împiedică să se aşeze între noi chiar şi precara stavilă a unei frunze de vânt...
(Din volumul aflat în curs de apariţie - Scriitorul buzoian dumitru k negoiţă, văzut prin perdele de lacrimi, de Trandafir Sâmpetru)''.
,,Este un veritabil strop de rouă şi de artă. Avem de-a face cu un inovator, un inovator de talent. El, în zori luminează visele suprapuse ale castanelor şi plecăciunea albă a salcâmilor. În amiezi se învăpăiază de stele roşii ale trandafirilor. Cu geanta pe umăr, cutreeră Buzăul, un oraş vast ca iubirea. Îl găsim în fiecare zi pe lucrările lui unde pluteşte flota verde a fertilităţii scrierilor sale. La miezul nopţii vibrează cu privighetoarea în palma lunii.
El umblă prin literatura română cu răcoarea care coboară din vârful munţilor, cu trupul lui de sticlă, cu trupul ei neted cu părul ei de cleştar răsfirat de speranţe, poposea la Cernăteşti ori Ruşavăţ, în faţa vitrinelor cu modeste fotografi ale eroilor. Se oprea lângă monument şi la poale de codru, respira adânc.
Dincolo de fereastra spartă a glasului, putem deosebi chipul întreg al prieteniei.
Ne putem plimba împreună, fără să ne temem de sunetul paşilor noştrii...putem să ne încredinţăm căldurii mâinilor noastre care împiedică să se aşeze între noi chiar şi precara stavilă a unei frunze de vânt...
(Din volumul aflat în curs de apariţie - Scriitorul buzoian dumitru k negoiţă, văzut prin perdele de lacrimi, de Trandafir Sâmpetru)''.
vineri, 25 ianuarie 2013
Mărturii privind valoarea unei opere literare
Nu ştiu ce simt cei care aud, văd şi citesc despre mărturi, despre cărţi, despre biblioteci cum că - O carte citită înseamnă o bucurie. O bibliotecă plină de cărţi degajă o energie iar un cumul înseamnă o...lumină!
O experienţă în sensul ca fiecare să-şi amenajeze o propie bibliotecă poate sta la îndemâna orcui. Ca unul care a gustat şi continuă să guste din această experienţă încărcată cu toate ingredientele ( lumină, bucurie...energie) în special când alegi varianta lecturilor cu mesaje pozitive, pentru mine-i fantastic!
Într-una din zile pe când răsfoiam cărţi care să vorbească despre PRIETENIE , după ,,Cartea cu prieteni'' a lui Fănuş Neagu, am trecut la ,,Amintiri de la Viaţa Românească'' de Mihail Sevastos, despre care G. Ibrăileanu, într-un cerc de amici, a spus:
- Ştiţi care-i marea trăsătură de caracter a lui Sevastos? Prietenia.
Bifând capitolul prietenia, se cuvine să amintim câţiva prieteni ai lui G.Ibrăileanu, după elevul său M.Sevastos, Gala Galaction, Constanţa Marino - Moscu, Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu, G.Călinescu...Demostene Botez.
Garabet Ibrăileanu, criticul şi scriitorul ,,omul zidit într-o bibliotecă'', spunea că de 20 de ani căuta scriitori talentaţi, precum femeile, de la ţară, găinile de ou. Vorbind despre valoarea literară, G.Ibrăileanu, admira operele ce conţineau idei care lui nu i-au fi trecut prin minte şi nu le-ar fi putut face niciodată!
O experienţă în sensul ca fiecare să-şi amenajeze o propie bibliotecă poate sta la îndemâna orcui. Ca unul care a gustat şi continuă să guste din această experienţă încărcată cu toate ingredientele ( lumină, bucurie...energie) în special când alegi varianta lecturilor cu mesaje pozitive, pentru mine-i fantastic!
Într-una din zile pe când răsfoiam cărţi care să vorbească despre PRIETENIE , după ,,Cartea cu prieteni'' a lui Fănuş Neagu, am trecut la ,,Amintiri de la Viaţa Românească'' de Mihail Sevastos, despre care G. Ibrăileanu, într-un cerc de amici, a spus:
- Ştiţi care-i marea trăsătură de caracter a lui Sevastos? Prietenia.
Bifând capitolul prietenia, se cuvine să amintim câţiva prieteni ai lui G.Ibrăileanu, după elevul său M.Sevastos, Gala Galaction, Constanţa Marino - Moscu, Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu, G.Călinescu...Demostene Botez.
Garabet Ibrăileanu, criticul şi scriitorul ,,omul zidit într-o bibliotecă'', spunea că de 20 de ani căuta scriitori talentaţi, precum femeile, de la ţară, găinile de ou. Vorbind despre valoarea literară, G.Ibrăileanu, admira operele ce conţineau idei care lui nu i-au fi trecut prin minte şi nu le-ar fi putut face niciodată!
vineri, 18 ianuarie 2013
N-am gustat părerea unui afacerist despre...poeţi!
 |
| Medalie achiziţionată cu zeci de ani: Bărbăţie şi credinţă. |
...şi-n timp ce stăteam să-l ascult pe Bogătaş, enumerându-mi, numărul vilelor, al maşinilor...al terenurilor şi-a banilor! Cu un zâmbet într-un colţ de gură, deodată strigă:
- Uite un poet! Acela-i un poet!
- Da! Ştiu, dar nu am înţeles râsul tău viclean, îi răspund nestăpânit, aproape revoltat.
Ştiind că distinsul poet avea de toate, doar bani şi ce avea bogătaşul îi lipseau.
De atunci, nemaidorind să fim doar noi cu noi iar unii sau alţii care se cred bogaţi să râdă cât îi ţin concasoarele de naivitatea noastră, am purces la - Bucurii autocreeate...
Şi-ntr-o zi, în târgul de vechituri din oraşul meu Buzău, un om fudul peste măsură care afirma că-i bogat, bogat, văzându-mi medalia : ,,Bărbăţie şi credinţă'' şi un El şi Ea, doi aristrocraţi, ia căzut faţa şi-mi zice:
- Hai! Ia banii şi dă-mi-le!
 |
| Un El şi Ea: doi aristrocraţi. |
- Nu! Nu pot domnule!
- Cuum?
- Exact aşa. Aşa cum aţi auzit. Nu le am de vânzare.
- Hai! Hai, zice Bogătaşul cu tonul ridicat, ia banii că nu există motive pentru tine.
- Există domnule, există. Vedeţi lumea aceasta numeroasă! Ce am eu, nu are ea. Iar cu banii ce i-aş primi de la dumneata, aş deveni ca toţi ceilalţi.
marți, 15 ianuarie 2013
Gânduri de ... gerar 15!
Astăzi 2013
aici
o zi ce ne zâmbeşte
gândul zboară la marele Eminescu
luceafărul ce-a strălucit mereu
şi străluceşte
învăţându-ne ce-i copilăria
cum să ne iubim ţara
istoria
muzica
poezia
trăind la sat
când noaptea
razele lunii
intrau pe fereastră
de băiet m-am bucurat.
aici
o zi ce ne zâmbeşte
gândul zboară la marele Eminescu
luceafărul ce-a strălucit mereu
şi străluceşte
învăţându-ne ce-i copilăria
cum să ne iubim ţara
istoria
muzica
poezia
trăind la sat
când noaptea
razele lunii
intrau pe fereastră
de băiet m-am bucurat.
vineri, 11 ianuarie 2013
Istorii buzoiene - Moara de la plopi
Am crezut şi încă mai cred că - Cine ştie trecutul ştie cum să iubească prezentul.
Astăzi, pe scurt voi vorbi despre istoria unei mori care apare în hrisovul din 3 aprilie 1556, când domnitorul Pătraşcu cel Bun făceea danie dregătorului său Jupân Badea, fost mare Clucer, un vad de moară. Acesta, devenind propietar, construieşte o moară cu 3 roţi. În anul 1593 Mihai Viteazul, a hotărât ca jumătate din moara de aici să fie stăpânită de Mănăstirea Banu. Hotărâre ce a însemnat ,,motiv de gâlceavă'' multe secole între părţi.
La 1653, Vasile Lupu se războieşte cu Matei Basarab iar oştenii săi ard morile. Acestea se reconstruiesc în vremea lui Gligorie Vodă, 1660 - 1664; 1672/1674. Mai târziu, în vremea războiului Ruso - Turc (1788 - 1792), moara de la plopi a fost arsă iarăşi. În anul 1805, egumenul Banului cerea Domniei să orânduiască vreo câţiva morari să aleagă vadul de mai înainte, să poată face Mănăstirea moară dar, noul război Ruso - Turc (1806 - 1812), a întârziat lucrările de refacere, moara fiind refăcută după încetarea războiului şi încheierea păcii după anul 1812.
În anul 1829 la 22 august, noul egumen al Banului ia în împrimire moara cu 2 roţi şi casa morii învelită cu trestie şi casa morarului. În anul 1831 are ca maistru morar pe Dragul morar. Prin anul 1847 din actele unui nou inventar, reiese că moara este dată în arendă lui Ion Marghiloman.
Odată cu secularizarea averilor mănăstireşti din decembrie 1863, aşa cum afirmă şi profesorul buzoian Gh. Ceauşel, moara ajunge în patrimoniul statului.
Şi-a funcţionat şi-n vremea de dinainte de 1989 şi-o parte din vremea de după, până când s-au găsit unii să dărâme întreaga istorie a acestei mori.Probabil, vre-un urmaş al lui Mihai Viteazul, ajutat de vre-un votat de noi buzoienii.
Astăzi, pe scurt voi vorbi despre istoria unei mori care apare în hrisovul din 3 aprilie 1556, când domnitorul Pătraşcu cel Bun făceea danie dregătorului său Jupân Badea, fost mare Clucer, un vad de moară. Acesta, devenind propietar, construieşte o moară cu 3 roţi. În anul 1593 Mihai Viteazul, a hotărât ca jumătate din moara de aici să fie stăpânită de Mănăstirea Banu. Hotărâre ce a însemnat ,,motiv de gâlceavă'' multe secole între părţi.
La 1653, Vasile Lupu se războieşte cu Matei Basarab iar oştenii săi ard morile. Acestea se reconstruiesc în vremea lui Gligorie Vodă, 1660 - 1664; 1672/1674. Mai târziu, în vremea războiului Ruso - Turc (1788 - 1792), moara de la plopi a fost arsă iarăşi. În anul 1805, egumenul Banului cerea Domniei să orânduiască vreo câţiva morari să aleagă vadul de mai înainte, să poată face Mănăstirea moară dar, noul război Ruso - Turc (1806 - 1812), a întârziat lucrările de refacere, moara fiind refăcută după încetarea războiului şi încheierea păcii după anul 1812.
În anul 1829 la 22 august, noul egumen al Banului ia în împrimire moara cu 2 roţi şi casa morii învelită cu trestie şi casa morarului. În anul 1831 are ca maistru morar pe Dragul morar. Prin anul 1847 din actele unui nou inventar, reiese că moara este dată în arendă lui Ion Marghiloman.
Odată cu secularizarea averilor mănăstireşti din decembrie 1863, aşa cum afirmă şi profesorul buzoian Gh. Ceauşel, moara ajunge în patrimoniul statului.
Şi-a funcţionat şi-n vremea de dinainte de 1989 şi-o parte din vremea de după, până când s-au găsit unii să dărâme întreaga istorie a acestei mori.Probabil, vre-un urmaş al lui Mihai Viteazul, ajutat de vre-un votat de noi buzoienii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)