joi, 9 aprilie 2020

Amintiri cu scriitorii cunoscuți



SAVA BOGASIU (MIHAIL MILEA)
Samariteanul care a primit Trofeul 
„Zece pentru România”

Scriitorul, PC părinte , Directorul Fundației „Sf. Sava”, s-a născut la 23 aprilie 1958, în satul Câmpeni, comuna Amaru, județul Buzău. Este doctor în Teologie și, pe lângă activitățile bisericești încărcate de credință, de evlavie, a construit Catedrala Municipală, alte Biserici, Cămine de bătrâni, Campusuri și Școli de vară…
Se ocupă și cu jurnalismul și de publicarea a zeci și zeci de cărți, dar, și de reviste. Întotdeauna îndemnând omenirea de-a fi mai bună, de a se întoarce cu fața înspre Dumnezeu, de-a fi mai preocupată de cultul muncii. Nu din întâmplare i s-a spus „Samariteanul buzoian”, este un roman precum un înger! Este membru titular al  Uniunii Scriitorilor și membru de onoare al Ligii Scriitorilor.
Mihail Milea, un cărturar exceptional, iubitor de România și Basarabia, pentru astfel de merite este „Cetățean de Onoare al Orașului Soroca și, prin Decret presidential „Cetățean de Onoare” al Republicii Moldova. Dar, și în România se bucură de felul cum este răsplătit, așa cum ne spuneDomnia Sa: „Mare este Dumnezeu”, este „Cetățean de Onoare” al Orașului Buzău. Este ”Omul anului 2010”, iar, în anul 2011, a primit Trofeul „Zece pentru România”, laudațio actorul Florin Piersic.
Mă simt deosebit de  onorat de minunatele amintiri, ele fiind atît de multe și atît de mult încărcate în bucurii încât, de multe ori îmi pun întrebarea:
 - Doamne, Doamne, oare le merit?
Dessigur, pentru că aceasta-i regula acestei lucrări, să putem depăna mărturii, amintiri care rămân, am să încep cu „Binecuvântarea”, primită la volumul „Mănăstirea din comuna pierdută”, editura „Omega” 2007, o altă „Binecuvântare”,  pe care am primit-o la volumul „Uscând o lacrimă”, editura „Teocora” 2009. Alte amintiri, alte bucurii au  existat la invitația primită la Campusul de la Bisoca, unde am lansat volumul „Poemul celor șapte (O viață…un om…o antologie), editura „Omega” 2010, alături de scriitorul și Diplomatul Bucur Chiriac, cel care a lansat volumul „Clopotele Athosului”, cărți premiate cu Diploma de „Ambasadori ai limbii române”. O mare bucurie, o frumoasă amintire a fost și la sfârșitul lui octombrie 2014, la lansarea volumului „Un samaritean deosebit”, autor prof. Ion Cojocaru. Lansare ce a avut loc la Soroca în Republica Moldova. Amintiri pline de bucurii au fost și la Fundația „Sf. Sava”, în sala „Ceainărie”, în primăvara anului 2018, cu ocazia Lansării volumului „Orizontul din Deal”, editura „Astralis” 2018, cu oaspeți de la București, actorul și scriitorul George Vlaicu,  scriitoarea și editoarea Camelia Pantazi Tudor, poetul Silvan G. Escu, actrița Ana Caraghiaur, scriitorul și criticul literar Gheorghe Postelnicu, de la Pârscov, prof. Dumitru Mihai, de la Viperești scriitori buzoieni și alte personalități. Cîte amintiri, câte mărturii, câte bucurii mai sunt dacă ne gândim la ÎNCEPUTURILE REVISTEI „Uscând o lacrimă”, sfințirea „Monumentului de la Ursoaia” din 9 iunie 2015, ori la facilitățile de-a ne găzdui unele întruniri ale Filialei Ligii Scriitorilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu