vineri, 3 aprilie 2020

Amintiri cu scriitorii cunoscuți (azi, MIHAI M. MACOVEI)


Dragi prieteni, dragi scriitori, dragi foști colegi de fabrică și de serviciu, dragi foști colegi arbitrii fotbal,  dragi colegi de Cenacluri, dragi colegi de la Liga Scriitorilor,  dragi colegi de la Cenaclul celor 7 Arte „Ștefan Bârsănescu”, dragi cititori, dragi admiratori, în momentele acestea grele, de stat în casă pentru a învinge pandemia, vin în întâmpinarea Dvs. cu o bucurie, ca o curiozitate, privind respectul meu, față de scriitorii pe care i-am cunoscut. Voi începe cu primul poet pe care l-am cunoscut încă din tinerețe:
MIHAI M. MACOVEI

S-a născut în comuna Suharău, județul Botoșani. A debutat cu poezie în liceul din Dărăbani, la revista „Hiperion”. Din anul 1972, se stabilește la Buzău, și-n perioada anilor 1975 – 1989, frecventează cenaclul „Orizont” și „Alexandru Sahia”, de pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău.
Vorbeam de respectele mele adresate scriitorilor cunoscuți. Începutul meu nu-i de azi de ieri. Volumul „Despre adâncuri și prezent (dialoguri și lumina de la Cernica) vă poate sta mărturie. Acolo veți găsi  anul în care ne-am întâlnit, lucrând în aceeași Fabrică, numită după anul 1989, GEROM S.A., corespondența noastră din armată. Veți mai întâlni o cronică privitoare la volumul lui MMM, „După ochiul trecerii”. Privitor la această cronică, printre altele spuneam:
-        -  Când cerul, spune poetul Mihai M. Macovei, se pătase de lumină, simțea cum veșnicia dansa cu roadele câmpului trăind din bucuriile toamnei, nelăsând singur surâsul luminii. Dar când deasupra lumii, cerul era un zâmbet, poetul visa să prindă păsările intergalactice cu vis pământean, gândindu-și nașterea precum o mare uimire a lumii...”.
Desigur, prietenul Mihai M. Macovei, trăiește și-n volumul de memorialistică, intitulat „Buzău și casa din Ursoaia”, la pagina 70, în articolul intitulat „Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău, în vremea anilor 2001, când am fost prezentat scriitorului, regretatului Marin Ifrim.
Dincolo de prietenie, realitatea-i că Mihai M. Macovei, este un autentic poet, venit de la Suharău, de acolo de unde se așează harta-n cui, din apropierea Marelui Eminescu. Mihai M. Macovei putea să devină membru al Uniunii Scriitorilor, încă din vremea regretatului scriitor Dumitru Pricop, care i-a și spus: -Dă-mi dosarul că eu ți-l duc! Oricum, Mihai, rămâne un poet unic, plin de chintesențe literare!
Păstrez o serie de amintiri frumoase, fie cartea poștală din vremea milităriei, fie momentul sărbătoriri la Casa de Cultură a Sindicatelor, ziua de 9 februarie 2002. 9 februarie 1951, fiind data nașterii  poetului. Mai recent, surpriza făcută de poet, venind la Sărbătoarea din 25 iunie 2019, cu ocazia transformării casei părintești din Ursoaia în Casă de Cultură, a fost și va rămâne - O frumoasă amintire..
                            Dumitru k negoiță (LSR) și (UZPR)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu