Mesajul meu este unul prin care tinerii trebuie să ştie că, România a fost o ţară cu prieteni adevăraţi. Astăzi, aici şi acum vă prezint una din multele imagini prezentate-n cartea ,,Despre adâncuri şi prezent (dialoguri şi lumina de la Cernica)'', din propia-mi colecţie, simbolizând o mărturie ce datează din decembrie 1934. De când Franţa era buna noastră prietenă. De ce nu mai suntem cum eram ?
O întrebare care ar putea să fie considerată retorică, în aceste momente când - cel puţin aceasta este propria-mi părere - România este mai singură ca niciodată. Sunt momente ale istoriei ce trebuie gestionate cu maximum de atenţie, senzaţia generală este aceea că nu reuşim în acest demers, în pofida unor eforturi (mai mari sau mai mici) care (totuşi) se fac. Parcă am avea atârnate de glezne bile metalice, sincer să fiu, batem pasul pe loc şi - din nefericire - ne amăgim în lupte intestine care nu aduc nimic bun, pentru viitor. Suntem o rotiţă într-un angrenaj european complex (cu toate neajunsurile sale, vizibile, de altfel), însă ni se aude scârţâitul lamentabil în fiece zi lăsată de la Dumnezeu. Nutresc convingerea, totuşi, că vom găsi resursele pentru a fi parteneri credibili de dialog şi puterea de a ne privi în ochi, fără ocoloşuri, spre descoperirea hibelor comune - indiferent de simpatiile politice subiective.
RăspundețiȘtergereCu respect...
Cristian Lisandru
RăspundețiȘtergereSincer să fiu, am recurs la luarea unor poziţii chiar de nu fac politică, întrucât, pasionat de istorie, uneori mi-e ruşine cu avarii de astăzi, cu nepatrioţii de astăzi, cu aburitorii de astăzi, iar când v-a trece 78 de ani, precum această mărturie şi se vor aşeza unele lângă altele, să nu creadă cei care vor veni că, toţi din vremea aceasta au fost o apă şi un pământ.
Vă mulţumesc şi, ploi de bucurii să aveţi.
Da, nepatriotismul ridicat la rang de lege, într-un dispreţ total faţă de antemergătorii care au luptat şi au murit pentru ţară, indiferent de perioada istorică. Din nefericire, tinerii de azi sunt atraşi de cu totul alte probleme, ceea ce se întâmplă în şcoli este un exemplu grăitor şi dureros. E bine că luaţi poziţie, de fiecare dată când luaţi, astfel de gesturi, coroborate, sunt semnale evidente că moartea clinică a conştiinţelor poate fi evitată...
RăspundețiȘtergereCu aceleaşi gânduri bune, domnule Negoiţă, sperăm şi trudim, aşa cum putem, pentru BINELE comun.
Cristian Lisandru
RăspundețiȘtergereSunt de-a dreptul încântat de logica dvs. în ceea ce privesc astfel de susţineri. Sunt convins că direcţiile dvs. de la poet la prozator, înspre analiză şi critică literară, vă sunt cărări dragi. Mergeţi înainte că v-aţi netezit frumos drumul.