Prefaţa cărţii, Despre adâncuri şi prezent (Dialoguri şi lumina de la Cernica), fiind alcătuită din mai multe pagini, va fi publicată pe părţi. Iată! Dragii mei, cum prezintă scriitorul Florin Grigoriu, prim - vicepreşedinte al ,,Societăţii Scriitorilor Români'':
,,Fiecare dintre noi este colecţionar de vreme. Totul îşi scrie în sine şi în cele din jur, fiinţe şi lucruri. Uneori şi în cărţi. Din părinţi şi din bătrâni, adică din credinţa noastră, Ştim că totul este scris în Cer, dar nu despre această Scriere vreau să vorbesc, ci de un scriitor din vremea noastră.
Printre scriitorii de amintiri este şi Dumitru K. Negoiţă, buzoian de baştină, ruşavăţan de naştere, om muncitor întru multe domenii, adică născut spre a fi în locuri diverse, în meserii felurite, spre a avea ce povesti semenilor, de toate vârstele, la vremea cuvenită-
A venit şi vremea acestei cărţi vorbind despre cărţi şi despre stăpânii sau făptuitorii lor, despre împrejurările în care au poposit lângă el autorii şi, sub ochii cititorilor, alcătuirile lor - oameni, locuri, evenimente, pentru că din ele şi prin ele se adună viaţa, clipa noastră, sub soarele acestui pământ şi întru Soarele cel Veşnic, Iisus Mântuitorul, la anul 2012 de la Naşterea Sa, sau 7519 de la Zidirea Lumii noastre, adică de la Facere (după scripturile vechi).
Autorul este un cronicar. El ,,dă samă'' de cele întâmplate lui şi altora, stăruitor, ca Ion Neculce, întru nepierderea unor fapte pe care le ştie, dar şi om năcăjit, precum un erou-copil dintr-o schiţă de Mihail Sadoveanu, că totul-toate par a se pierde, oameni, tradiţii, fapte, istorie. Şi atunci îşi autocreează bucurii, adună sticle de lampă şi lămpi vechi, distincţii şi insigne- întru amintire-, monezi şi bacnote, cupe, plachete ş.a.dând viaţă obiectelor, dar mai ales fiinţelor din imediata apropiere sau mai de departe. Aşa fac scriitorii. Aşa fac povestaşii serilor târzii, de la petreceri de familie sau la clăci pentru ajutorarea prietenilor. Aşa fac învăţătorii, preoţii, savanţii, creatorii, constructorii de orice: Se dăruiesc celor din neam sau străinilor prieteni traducându-le sufletul nostru. Şi dăruirea lor rămâne o clipă, o zi, un an sau mai mulţi, în ceilalţi, în alte cărţi vii, în istorie, în biblioteci sau în ceruri. Şi, la trecerea prin nouă vămi, sufletul fiecăruia le află din nou, aşezate la locul lor, aşa cum au fost date, cu bucurie sau întristare, sieşi ori altora, neamului sau străinilor.
Dumitru K.Negoiţă dăruieşte neamului său proză, poezie, însemnări, jurnalistică, dar şi obiectele găsite - venite la dânsul şi dorite a fi lăsate altora, acum sau mai târziu- poveştile lor. S-a descoperit pe sine şi ne-a descoperit pe noi, cei de astăzi şi pe cei de demult, şi vede rugurile vechi şi noi. Vede lumea cea bună şi cea nebună, absurdă, demolatoare de valori. Vede pe cei blânzi şi pe cei spurcaţi, condamnaţi, corupţi, bolnavi, înşelători, bestiile de totdeauna - acestea după 1877 sau după 1918, fie după 1944 - 1947, dar şi pe-acei de după 1989, şi s-a întristat zi de zi, văzând-o vândută, distrusă, înşelată, sărăcită, aproape fără speranţă. Şi totuşi vede că există şi lumini, zestre, oameni care fac, precum călărăşeanul Aurel David în cele treizeci de volume ale sale sau cărturarul plecat în altă lume, lângă alţi făptuitori întru neam, Artur Silvestri, oameni (puteţi adăuga mulţi alţii, pe care dumneavoastră, cititorii acestei cărţi îi cunoaşteţi) oameni care realizează lucruri diverse sau adună, ca albinele, în fagurii cărţilor, revistelor, ziarelor sau în manuscrise rămase în sertare ori prin arhive, polen şi miere - hrană vie neamului''...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu