Ideea că aş putea deveni un pensionar cu posibilităţi de călătorie atât prin frumoasa Românie, cât şi dincolo de hotarele ei, am acceptat invitaţia de la o familie de Distinşi români, stabiliţi în Australia, de-a participa, duminică 1 aprilie, la un seminar la Bucureşti. Un seminar prezentat de un american, reprezentant la o firmă de mare succes (afacerea Xango). Discursul în limba română a avut doar un început al unui braşovean, dându-i cuvântul unui Distins american, care a vorbit despre, prelansarea noului concept cu fructe exotice, xango, glimpse şi, puterea zantoanelor...date despre produs...apoi povestea Domniei Sale, prezentată cu mult umor.
Ce am putut desprinde din toată această poveste? Doar că, este o horă mare şi frumoasă, unde, dacă intri trebuie să şti atât partitura cât şi jocul, dar să ai şi multe surse şi resurse, însă, dacă nu ai şi talent, într-o astfel de horă, rămâi blocat. Din toate aceste calităţi, mie, îmi lipseşte una, care depinde doar de mine, încerc s-o dobândesc poate aici, ori dacă nu, în lumea ceailaltă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu