joi, 29 martie 2012

La sfinţirea unui lăcaş

Sâmbătă 24 martie la orele 11, Aşezământul Central al Fundaţiei Sfântul Sava din Buzău a fost în întregime populat de oameni de cultură, de scriitori, de preoţi, de enoriaşi, de elevi seminarişti şi de personal voluntar din cadrul Fundaţiei.
Această festivitate a avut trei componente : Sfinţirea lăcaşului după finalizarea unei interesante şi minunate picturi interioare unde s-au pictat,  mari personalităţi spirituale, şi mari personalităţi culturale. Printre personalităţile spirituale care au ţinut slujba de sfinţire s-au aflat: Pr.prof.dr. scriitor Mihail Milea, preşedintele Fundaţiei şi Pr. prof.dr. Aurelian Damian, împreună cu-n sobor de preoţi.
Partea a doua a manifestaţiei a cuprins şi-o Lansare de carte a scriitorului Mihai Sălcuţan, membru al U.S. din Republica Moldova, intitulată "Cronica unui început de mileniu". În cadrul acestei lansări printre alţii, şi-au exprimat cuvântul :  Tudor Cicu; Mihail Milea; Mihai Sălcuţan, Gheorghe Mincu şi Dumitru K.Negoiţă.
De remarcat, surpriza Preşedintelui Fundaţiei, atât printr-un telefon direct, având ca vorbitor pe prefectul de Soroca, o doamnă... Bejan şi o formaţie, vocal-instrumentală din cadrul Seminarului Teologic Buzău, minunându-ne cu diverse cântări, de la celebrul Anton Pann, până-n zilele noastre.
Partea a treia, a însemnat aşa cum se obişnuieşte, o masă ca-n zi de post, destul de îmbelşugată cu degustări din licoare de prune şi struguri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu