miercuri, 11 noiembrie 2020

Cu Dumnezeu, îninte creștini

 

  


  În ziua de 8 octombrie 2020, la Monumentul Vasile Voiculescu, din spatele Palatului din Buzău, când alături de buzoieni am fost onorați să depună flori la monument și echipa de la Uniunea Ziariștilor Profesioniști, condusă chiar de Președintele acesteia, Distinsul Doru Dinu Glăvan, am primit de la pr. prof. dr. Mihail Milea, volumul „Creștinul autentic de azi, un Martir în devenire”, ed. Editgraph 2020. Un volum care cuprinde 222 de pagini,împărțit în 8 capitole.

   Acest volum este o carte mare din care putem desprinde o chemare a acelora iubitori de Cultul muncii, iubitori de Hristos, botezați în credința Ortodoxă.

·        Ne cheamă să fim alături, pășind pe drumul  curățeniei morale și spirituale.

·        Ne cheamă să pășim cu toții pe drumul adevăratei cunoașteri.

·        Ne cheamă să fim aproape și-n credința bunului Dumnezeu.

·        Ne cheamă să ne curățim de toxinele generate de interesele politice.

·        Ne cheamă să ne îndreptăm și să iubim credința și lumina cea adevărată.

·        Ne cheamă să ne preocupăm și să iubim cultura.

·        Ne cheamă să iubim frumosul, bunătatea, valorile umane, virtutea.

·        Ne cheamă să ne preocupăm înspre a ne păstra demnitatea.

·        Ne cheamă înspre a învăța  să iubim milostenia, generând această preocupare.

·        Ne cheamă să învățăm să evităm violența fizică și verbală.

·        Ne cheamă să învățăm că ea credința fără fapte este „moartă”.

·        Ne cheamă să învățăm că faptele bune sunt „Aurul credinței”.

·        Ne cheamă să învățăm să știm cum ne așezăm „La masa bucuriei”.

  Așa cum la români există o zicere precum : - De la vorbă până la faptă tot mai este o bucată, autorul Sava Bogasiu ( Mihail Milea), ne exemplifică faptele și realizările Domniei Sale. Fapte demne, fapte miraculoase, fapte de adevărat „Samaritean”.

  Dar faptele și învățămintele nu se opresc aici. Autorul Sava Bogasiu, ne vorbește și despre – Problema globalizării, care promovează „Un individualism imitativ”. Altfel spus, e greu, tot mai greu, ca în această lume globalistă să mai dăinuie compasiunea, iubirea ori credința sfântă. Da. E greu și va fi din ce în ce mai rău dacă ... Doamne ferește-ne, de „Noua eră”!

  Mă simt deosebit de onorat și de bucuros să pot să vă recomand această carte „Creștinul autentic de astăzi, un Martir în devenire” care trebuie bine studiată. Este o carte care studiată cu atenție generează bucurii adânci, dar, și înțelepciune.  

                 Dumitru K Negoiță,

Președinte fondator al Filialei Buzău a LSR, membru UZPR

 

sâmbătă, 17 octombrie 2020

Mulțumim TV Campus. Mulțumim Emisiunii „Clubul Artelor” condusă de Distinsul Jurnalist Titi Petre

 

Miercuri, 14 octombrie 2020, între orele 17:00 - 18:00, am fost invitat de Distinsul Jurnalist Titi Petre în cadrul Emisiunii „Clubul Artelor”, de la Televiziunea Campus Buzău, pe care o conduce. Emisiune care, cu siguranță, se va relua.

Mii de mulțumiri!


Când ai o singură deviză

în viață

și dorești să clădești,

nu să demolezi
Dumnezeu e cu tine
și reușita-i sigură.

Cei care doresc să revadă, pot apăsa aici:

https://www.campusbuzau.ro/perceptia-omului-simplu-despre-izvorul-esteticii/?fbclid=IwAR3kQJEJ-1PFeB8am196OCHM-Oa-PRzPumIfOlhHnLWIH-iT5mbXIQRHzug.Mulțumim TV Campus



sâmbătă, 26 septembrie 2020

Andreea Cristea: O poetă iubitoare și de romane istorice.



     Pe poeta, prozatoarea și jurnalista Andreea Cristea, am avut bucuria s-o pot cunoaște prin intermediul actorului, scriitorului și jurnalistului George Vlaicu. Două personalități. 
 Poeta și prozatoarea trăiește frumos, fie prin intermediul profesiei de bază, fie prin intermediul literaturii sau jurnalismului, fie prin propriile creații susținută și de familie.
După un debut literar în „Jurnalul de București”, prin anii studenției și un an după se consacră frumoasei profesii de avocat. Revine în literatură cu un volum de poezii „Rezervația de vise”, editura „Astralis” 2019. Volum prefațat de binecunoscutul scriitor Victor Gh. Stan. Continuă cu volumul „Roua de pe aripi de cer”, editura „Amurg Sentimental” 2020, cu o prefață de consacratul scriitor, editor și jurnalist Ion Machidon. Andreea Cristea continuă, continuă fără să se oprească, de data aceasta cu o proză cu un conținut istoric așa cum spune și titlul „Iernile bunicilor”, editura „Beta”2020, cu o prefață a scriitorului și jurnalistului Laurian Stănchescu.
Pe 14 septembrie ne-am întâlnit la sediul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Era musai că publicația „Uscând o lacrimă” trebuia citită de poetă. Aici, la sediul UZPR, unde se afla și Domnul Președinte Doru Dinu Glăvan, am făcut și schimb de volume: „Iernile bunicilor” cu „Izbțnda micului țăran”. 
După câteva ore ne-am întâlnit la Muzeul Național al Literaturii Române. Aici, cu ocazia Lansării volumului „Izbânda micului țăran”, aveam să trăiesc o frumoasă surpriză când poeta și prozatoarea Andreea Cristea a fost desemnată de Președintele UZPR, să-și exprime opinia față de volumul amintit.

Astăzi, citesc volumul scriitoarei „Iernile Bunicilor” în care am descoperit o povestire curată sau cum s-ar spune astăzi, bio, ecologică!
Andreea Cristea a scris atât de pictural alegând culoarea purității. Un stil cald, dar,și plin de vigoare   și curat precum fulgii de nea care veneau, veneau năvalnic pe fereastra deschisă de bunicul odată cu deschiderea sufletului încărcat cu amintirile războiului, cu episoade din aceste trăiri din interiorul luptelor. .
Povestea bunicului Gheorghe este strâns legată de prietenul acestuia Ion care au împărțit împreună dorurile, durerile, frigul, teama chiar de la început când primarul le-au înștiințat nefericita veste.
În întreaga povestire  autoarea Andreea Cristea așează cuvintele în așa fel încât tâlcurile acestora să stea undeva-n umbră așezând povestea bunicului plină de noroc și inspirație de la Dumnezeu, trecând de la geniști la cavalerie, salvându-se astfel de la moarte.
Autoarea având grație și eleganță, pentru ca aceasta să exceleze, lăsând glasul și ritmul în voia fulgilor de nea, fiind un ilustru martor al acestui personaj Bunicul Gheorghe care și-a deschis sufletul cu amintiri pline de durere mai ales de camarazii săi, dar, și cu gândul la prietenul său Ion care n-a murit în război ci după, împușcat de un jandarm.
Vă recomand cu căldură această carte!

 

duminică, 13 septembrie 2020

Onoare ... Mare Onoare

 Volumul: Izbânda micului țăran, al 23-lea, chiar mi-a adus o izbândă dacă ne gândim la onoarea de-a fii invitat la una din ”Seratele Eminescu Jurnalistul”, generat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Eveniment, așa cum se poate vedea pe afiș va avea loc la Muzeul Național al Literaturii Române.

Entuziasmat de această invitație, pe pagina mea de facebook, am căutat să împart bucuria atât cu cei pe care i-am nominalizat în interiorul volumului dar și cu noii viitori prieteni. Ce m-a pus pe gânduri? Prietenii. Dacă aș fi scos o poză cu un cățel în brațe aș fi primit mult mai multe laicuri. 

Dar, întotdeauna un semn indiferent de ce natură vine, ne învață și ne îndeamnă. Învățămintele rezultate din acest fapt înseamnă că nu toți nominalizații din interiorul acestui volum au înțeles ce înseamnă să trăiești într-o carte?

Pentru bucuriile care mi se întâmplă un lucru este clar: Dumnezeu mi-a dat fiere să-i simt amarul după înlăturarea acesteia, iar acum mi-a dat miere! - Ce mare-i Dumnezeu?

vineri, 17 aprilie 2020

Amintiri cu scriitorii cunoscuți



Trandafir Sâmpetru
, prozatorul, editorul
călătorind pe drumuri literare
în întreaga lume!

Poetul, prozatorul și editorul Trandafir Sâmpetru, s-a născut la 19 aprilie 1962, în comuna Jirlău, județul Brăila. După Școala gimnazială și liceu, a fost funcționar la Direcția Publică Făurei. A fost redactor la revista „Ecran Magazin”. A trecut la „Monitorul de Brăila”, subredacția Făurei.
A frecventat Cenaclul din Buzău „Al Sahia”, de la Casa de Cultură a Sindicatelor.. A colaborat cu publicația de la Madrid „Un român în lume”.
Primul volum publicat „Suflete înghețate” în anul 1999 și de atunci până astăzi, an de an a scos câte un volum chiar și două.
A fost membru al Cenclului „Dorada”, un iubitor și prieten al scriitorilor buzoieni încă din vremea Cenaclului „Al Sahia”.
Vorbeam de prietenia cu scriitorii buzoieni. În 20 decembrie 2008, la Făurei, în cadrul Căminului Cultural Orășenesc,în fața unei audiențe de circa 500 de spectatori, un grup de scriitori buzoieni, și-au exprimat opiniile privind volumul „Faliment Sentimental”, un volum reușit, un volum bine primit de spectatorii din sală. Un volum bine primit de critica literară.
După ce poetul, prozatorul și editorul Trandafir Sâmpetru, trece și pe la Liga Scriitorilor, se ocupă cu „Grai Românesc”, de unde s-a lansat într-o inteligentă Asociație numită la început „Uniunea Scriitorilor Mondiali”, atrăgând tineri scriitori atât din România cât și din Întreaga Europă. Primind o serie de Diplome și Premii din întreaga lume.
Amintirile și mărturiile noastre, datează de dinainte de 2007. De atunci ne-am întâlnit fie în Buzău, la Cenaclul „Dorada”, la Făurei, la București, la Ursoaia, la diferite întruniri literare, la  un pahar cu…suc! La călătorii cu trenul, atrăgând călătorii în discuții despre literatură. Altfel spus, amintirile noastre întotdeauna s-au desfășurat într-o notă de zâmbete, veselie, bucurie.  De-ar fi să le exemplificăm pe toate ne-ar trebui multe, multe pagini, pe care sunt sigur că le vom mai înmulți. Poezia sa, cu mult, mult aplomb sentimental, fiind des atrasă de fetele frumoase și studioase!


joi, 16 aprilie 2020

Amintiri cu scriitorii cunoscuți



GEORGE VLAICU
Scriitorul, jurnalistul și actorul
Doctor în Drept

Scriitorul, jurnalistul și actorul George Vlaicu, s-a născut la 2 august 1953, în satul Remuș, județul Giurgiu. A absolvit liceul „Ion Maiorescu” Giurgiu și Facultatea de Drept a Universității București. După care îmbracă roba de procuror militar. A promovat până la gradul de locotenent-colonel și a ajuns director-adjunct și-apoi Șef de Protocol în Procuratura României. Din anul 1991, este avocat în Baroul București.
În anul 1999, a obținut titlul de Doctor în Drept.
Pe plan literar, încă din anul 1972, sub îndrumarea scriitorului Emil Taliaru, împreună cu alți colegi devine fondator al Cenaclului „George Coșbuc”, din Remuș. Cenaclu ce funcționează și astăzi pe lângă Căminul Cultural.
A debutat literar în revista „Școala noastră”, a liceului Ion Maiorescu” din Giurgiu, cu poezia „Sînt”și povestirea „Zâmbetul dimineții”.
 În perioada Facultății a participat la diferite „Concursuri de creație literară”, cu poezie și proză scurtă, unde a obținut „Diplome de merit”.
Scriitorul și actorul George Vlaicu, a făcut parte din primul colectiv redacțional al revistei „Călătorie sprâncenată”, publicație de divertisment.
Primul volum publicat s-a numit „Ridicol și durere”1996, care ne prezintă povestiri și teatru. De atunci, la anumite intervale, scrie și tot scrie cărți pline de conținut și valoare.
Sciitorul, jurnalistul și actorul George Vlaicu este evidențiat în „O istorie a literaturii române”, volumul V, anul 2000, autor Ion Rotaru.  De asemeni, figurează și în „Dicționarul personalităților giurgiuvene”.
Amintirile și mărturiile privitoare la această personalitate, de care am fost și voi rămâne mereu onorat, pentru care mă aplec. Am să încep cu bucuria  de-a avea această personalitate însoțită de actrița Elena Silvia Săracu, la Sărbătoarea Ligii Scriitorilor, filiala Buzău, în Sala „Amfiteatru”, a Centrului Județean de Cultură și Artă”, prezentându-ne o superbă piesă de Teatru „Teo și scara”, dar și recitări de un înalt profesionalism.
Scriitorul George Vlaicu, este actor la Teatrul NOSTRUM, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști.
Ca redactor al volumului monografic „Orizontul din Deal” 2018, am fost onorați, de prezența scriitorului, jurnalistului și actorului George Vlaicu, însoțit de scriitor Camelia Pantazi Tudor, directorul Editurii „Astralis”, poetul Silvan G. Escu și actrița Marilena Caraghiaur, la lansarea volumului amintit, la Sediul Fundației „Sf. Sava” de la Buzău. Și aici, actorul George Vlaicu împreună cu actrița Marilena Caraghiaur, ne-au prezentat un moment teatral, interpretându-ne scenetele „Afurisita”, de Marilena Caraghiaur și „Leliță Săftiță”, de Anton Pann, în regia semnată de Domnica Iosu și George Vlaicu. Dar amintirile încărcate de bucurii nu s-au oprit aici, Domnia Sa,  a scris cronici privitoare la volumele „Ziceri”,  „Orizontul din Deal”, „Gânduri vindicate”, „Buzău și casa de la Ursoaia”.  Este unul dintre colaboratorii importanți la revista „Uscând o lacrimă”.
Pentru totul, permiteți-mi să vă mulțumesc și să vă mărturisesc de onoarea și bucuriile care mă năpădesc privitor la prietenia cu Dumneavoastră.


miercuri, 15 aprilie 2020

Amintiri cu scriitorii cunoscuți



OVIDIU CAMELIU PETRESCU

Poetul, prozatorul, îndrumător cultural
fost vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Poetul, prozatorul, îndrumătorul cultural Ovidiu Cameliu Petresccu, s-a născut la 11 februarie 1953, în Mizil, județul Prahova. După absolvirea liceului „Mihai Eminescu” din Buzău, s-a înscris la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București, pe care a absolvit-o în anul 1977. De asemeni, tot în cadrul Universității București, a absolvit și Facultatea de Drept, în anul 1985.
Debutează în revista „Năzuințe”, a liceului „Mihai Eminescu” Buzău, în anul 1970. Publică versuri în „Foaia literară”, a Cenaclului Casei de Cultură a Sindicatelor din Buzău, aflat printre întemeiatorii acestei publicații.
A publicat în ziarele „Senator”, și „Observator buzoian”.
A publicat eseuri politice „Parlamentarii și frizerii”, în anul 1998, „Politica, între fascinație și repulsie, în dialog cu Călin Ghețu”, în anul 2005, „Ulise orb”, volum de poezii, în anul 2017.
A fost vicepreședinte al Camerei Deputaților (2000 – 2004). A fost Președinte al Delegației României la Adunarea Parlamentară NATO.
A fost decorat cu Ordinul Național pentru Merit în grad de cavaler.
În anul 2002, împreună cu câțiva scriitori, înființează la Buzău, Asociația culturală „Renașterea buzoiană”, care editează „Almanahul buzoian” și-a editat peste 100 volume de carte.

Privitor la amintirile și mărturiile cu acest Om de cultură și Demnitar al Statului român, Ovidiu Cameliu Petrescu, sincer îi mulțumesc pentru Premiul „Cartea anului” 2016, oferit pentru volumul „Monumentul de la Ursoaia!”.               CAMELIU PETRESCU
OVIDIU Poetul, prozatorul, îndrumător cultural
fost vicepreședinte al Camerei Deputaților.
Poetul, prozatorul, îndrumătorul cultural Ovidiu Cameliu Petresccu, s-a născut la 11 februarie 1953, în Mizil, județul Prahova. După absolvirea liceului „Mihai Eminescu” din Buzău, s-a înscris la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București, pe care a absolvit-o în anul 1977. De asemeni, tot în cadrul Universității București, a absolvit și Facultatea de Drept, în anul 1985.
Debutează în revista „Năzuințe”, a liceului „Mihai Eminescu” Buzău, în anul 1970. Publică versuri în „Foaia literară”, a Cenaclului Casei de Cultură a Sindicatelor din Buzău, aflat printre întemeiatorii acestei publicații.
A publicat în ziarele „Senator”, și „Observator buzoian”.
A publicat eseuri politice „Parlamentarii și frizerii”, în anul 1998, „Politica, între fascinație și repulsie, în dialog cu Călin Ghețu”, în anul 2005, „Ulise orb”, volum de poezii, în anul 2017.
A fost vicepreședinte al Camerei Deputaților (2000 – 2004). A fost Președinte al Delegației României la Adunarea Parlamentară NATO.
A fost decorat cu Ordinul Național pentru Merit în grad de cavaler.
În anul 2002, împreună cu câțiva scriitori, înființează la Buzău, Asociația culturală „Renașterea buzoiană”, care editează „Almanahul buzoian” și-a editat peste 100 volume de carte.
Privitor la amintirile și mărturiile cu acest Om de cultură și Demnitar al Statului român, Ovidiu Cameliu Petrescu, sincer îi mulțumesc pentru Premiul „Cartea anului” 2016, oferit pentru volumul „Monumentul de la Ursoaia!”.