De 18 ani voluntariat pentru promovarea culturii buzoiene

   18 ani de voluntariat de promovare a culturii în această zonă a Carpaților de curbură. Este mult, este puțin, este bine, este mai puțin bine, doar bunul Dumnezeu știe. Și ce s-au rezolvat în acești 18 ani de muncă voluntară când mulți nu ridică măcar o hârtie de jos fără să primească ceva?
Ei, bine, am s-o iau pe scurtătură și să nominalizez câteva din aceste promovări:
* Am ajuns la 21 de volume personale și tot cam atâtea colaborări. În cele 21 volume în care am promovat, fie Mănăstirea Cârnu, fie comuna Viperești, fie reperul moral al României regale ale anilor 1902, fie unde s-a ajuns cu a 4 a Intreprindere pe ramură din Europa...fie cu bucurii care nu trebuiesc ucise, fie promovând eroi din 1877, Primul Război Mondial ori medaliați din cel de al Doilea Război Mondial, NU am apelat la vreo instituție publică, la politicieni pentru sponsorizarea vreunei cărți.
* De 7 ani am inițiat publicația pe care o conduc „Uscând o lacrimă”
* De peste 3 ani am înființat foaia literară de familie numită „Poarta amintirilor”.
* De 3 ani am adus pe harta județului Buzău Liga Scriitorilor.
* Au trecut peste 4 ani de când la Ursoaia s-a înălțat Monumentul „Iorgu Cosma”, la care prin inițiativă, prin muncă, sprijinit de un domn colonel I.O., s-a putut efectua construcția, acolo unde s-a susținut că „aici nu se poate face niciodată nimic”.
* Au trecut 11 ani de când am inițiat Concursul cu premii dedicat multimedaliatului erou Iorgu Cosma.
* De câteva luni s-a botezat Casa părintească în Casă de Cultură.
* De câteva luni a luat ființă, pe lângă Casa de Cultură DKN Ursoaia, Cenaclul celor 7 arte „Ștefan Bârsănescu”. Ca prim rod al acestui Cenaclu va apărea volumul realizat de „O floare de Rușavățu”, elevă în clasa a VII a.
* De 11 ani am promovat: Moral(u)itate și  Salut prieten(i)e.

   Și, ca totul să fie în credința lui Dumnezeu, împreună cu membrii filialei Buzău a Ligii Scriitorilor și a membrilor de onoare, s-a realizat volumul antologic FÂNTÂNA BUZOIANĂ, despre care în 4 publicații, 2 la Cluj...un membru al Academiei Româno-Americane a scris că acest volum antologic poate însemna „O pagină de istorie în literatura română”.
Așteptăm cu nerăbdare să vedem ce o să scrie buzoienii noștrii că de mass-media buzoiană m-am lămurit.

O floare de Rușavățu

Înspre sfârșitul verii, pe 25 mai 2019, la botezul Casei de Cultură DKN Ursoaia, era forfotă mare. Elevi de la şcoala Pălici, elevi de la Şcoala Gimnazială Ursoaia şi elevi de la Școala Gimnazială Vipereşti, au generat un spectacol muzical, literar, precum şi o echipă de dansatori ai Şcolii Gimnaziale Vipereşti, care au reușit să ne cânte şi încânte. Profesoara Elena Matei, ne spune că o elevă din clasa a VI a, scrie poezii. Desigur, curiozitatea şi bucuria a fost atât de mare încât nu numai că am dorit s-o cunosc, dar, am invitat-o şi la Deschiderea Cenaclului celor 7 arte, , Ştefan Bârsănescu", din 29 iunie, unde, a citit din propriile creații. Chiar participând la la un duplex literar împreună cu poetul Sandu Chiva. De atunci, eleva Ioana Maria Vârlan, care urmează clasa a VII a, este colega noastră de Cenaclu şi, iată, nu se mulțumește cu doar atât, a decis, după ce a debutat cu poezie în revista, , Uscând o lacrimă ", să vină în întâmpinarea noastră cu propriul volum de poezii plin de inspirații, intitulat, , Emoția Copilăriei". 

La vârsta aceasta când nu toți colegii săi au lăsat jucăriile deoparte, Ioana Maria Vârlan a început să escaladeze piscurile cele mai înalte, sus, tot mai sus, de unde inspirația vine. Vine tocmai de la bunul Dumnezeu, de aceea este de apreciat şi de lăudat asemenea inițiativă. E un semn bun ca dorința de a creşte precum o floare, înseamnă strălucire, înseamnă bunătate, bucurie, iubire. De altfel, bucuria de-a creşte frumos poate fi lesne observată în poeziile sale care cu sufletul curat de copil cântă zona, aduce elogii, țării, părinților, lui Iisus, animăluțelor, unor membrii al Cenaclului, profesoarei de limba română, surorilor. Se bucură şi descrie anotimpurile, unele întâmplări din viața de elev. 

Pentru noi adulții, e o încântare să vezi o asemenea floare cum caută să ne cânte şi încânte. Asemenea flori trebuiesc protejate şi ajutate să crească, să strălucească. Deocamdată Ioana Maria Vârlan se poate numi o floare de Ruşavățu şi, sperăm ca Cenaclul nostru s-o poată modela așa cum sufletul său de copil o cere, așa cum de undeva, fie dintr-o educație aleasă unde i s-a inspirat dragostea de locurile natale, dragostea de români și România, începe să-i aducă o strălucire. Noi, nu putem să-i urăm decât, drum bun în realizarea dorințelor alese. Drum lung, inspirație, ploi de bucurii şi mult succes pe drumul înspre Cetatea cea mai liberă de pe Terra. 

Dumitru K. Negoiță (LSR) 

De ziua limbii române, scriitorul ION MACHIDON

   

Am avut onoarea ca marea personalitate a literaturii române, ION MACHIDON, să fie publicată în revista „Uscând o lacrimă”, în foaia literară „Poarta amintirilor”, de mai multe personalități literare buzoiene, publicat prin volumul „Conexiuni buzoiene”, redactor al volumelor „Bucurii autocreate” și „Nu ucideți bucuriile”, și câte și mai câte. Scriitorul din Urecheștii Bacăului, ION MACHIDON, s-a stabilit la București și, fiind o persoană atât iubitoare a cultului muncii, a literaturii române, a simțit că Dumnezeu îi este aproape înzestrându-l cu talent, c-o poftă de poezie și de ajutorare a oamenilor iubitori de poezie, muzică, pictură, teatru,  cum rar se mai poate întâmpla în societatea noastră atât de pretențioasă, egoistă și aburitoare.

Munca pe acest tărâm literar i-a fost și îi este credința, dragostea, bucuria și, chiar dacă necazurile nu l-au ocolit, cred că trebuie să se bucure, devenind, așa cum își dorea de tânăr, unul din marii scriitori ai acestui secol. Mărturiile înspre această direcție înseamnă opera sa. Un singur exemplu poate fi elocvent dacă ne gândim la volumul cât o bibliotecă de mare și valoros numit „Libertatea gândului de a scrie”. Volum de 688 de pagini, ce cuprinde, într-o ordine a autorului: Publicistică, interviuri, note literare, almanahuri, reviste 1990 – 2015. Dacă mai adăugăm printre zecile de cărți scrise, volumul „500 de Ședințe ale Cenaclului Amurg Sentimental, patronat de revista cu același nume”. Volum ce cuprinde 512 pagini și redă perioada 28 aprilie 1995 – 31 mai 2014. Dar scriitorul, cronicarul literar, poetul, editorul ION MACHIDON, nu s-a oprit și spre cinstea sa, a celor care frecventează Cenaclurile literare ale acestui mare literat, tot continuă.

Pentru că ne-am cunoscut în „Clipe de bucurie” (Antologia iubitorilor de literatură din Cenaclul „Amurg Sentimental”, pentru respectul și onoarea de al cunoaște, pentru bucuria de a fi partipant la unele ședințe generate de acest deosebit literat, am venit de la Buzău, cu o tolbă plină cu mărturii scrise în publicațiile amintite, rugându-vă pe Dumneavoastră, membrii ai Cenaclului „George și Agatha Bacovia”, să-i urăm astăzi scriitorului ION MACHIDON,  de ziua LIMBII ROMÂNE, un sincer și la unison glas:

ANI MULȚI, încărcați pentru inimă cu bucurii și ploi de împliniri.

LA MULȚI ANI.

              Dumitru K Negoiță

Pârscovul are cu cine se mândri

Astăzi, 23 august 2019, la orele 10:30, Pârscovul de ieri, Pârscovul lui Vasile Voiculescu și Pârscovul de azi, Pârscovul lui Gheorghe Postelnicu, a fost în sărbătoare. În prezența unui numeros public format din scriitori, istorici, profesori, ingineri, elevi, cititori s-a lansat volumul „Jurnal de Pârscov”, editura PIM Iași 2019, autor, binecunoscutul scriitor Gheorghe Postelnicu. 

O carte fabuloasă, o carte care nu numai pârscovenilor și celor care se regăsesc în interiorul acesteia nu trebuie să le lipsească.

 Volumul amintit poate face mândrii pe mulți bibliotecari s-o aibă în rafturile bibliotecilor și s-o recomande cititorilor. 

„Jurnal de Pârscov”, este un volum de 220 de pagini care cuprinde 5 capitole: Preliminarii, Voiculesciene, Critice, Jurnalul Pârscovean și Vechile case Pârscovene. Multe din lucrările prezentate în capitolele amintite au fost pregătite și prezentate, așa cum și autorul spune, în revista „Întrezăriri”, revistă sătească de știință și cultură”, unde redactor șef, este.

Jurnalistul și scriitorul Gheorghe Postelnicu, redă, cu o vervă plină de trăinicie, eleganță, mărinimie și generozitate, precum un sportiv calificat în finală,  o serie de comentarii precum un mare critic de artă literară dar și precum un veritabil istoric, arătând fapte, povestiri, toate bine esențializate, făcând un deliciu din fiecare capitol.

Se vede și trebuie să reccunoaștem că unde scriitorul Gheorghe Postelnicu a semănat multă lume are ce culege, multă lume s-ar putea îmbogăți spiritual, bucurându-se de călătoriile imaginare-n timp, bucurându-se, învățând ceea ce înseamnă adevăratul respect. Cu alte cuvinte, învățând trecutul știm cum să iubim prezentul. Și, e normal când dăruiești se îndreaptă și-nspre tine, uneori înmiite, darurile. Uneori se spune că în viață poți depinde și de cel după care ai băut apă. Așadar, Gheorghe Postelnicu, a băut apă după Vasile Voiculescu și, sunt sigur că de acolo de SUS, Vasile Voiculescu e mândru de valoarea literară, de generozitatea și de caracterul urmașului său.

Cu voia dumneavoastră aș dori să spun că după 7 ani de editare a revistei „Întrezăriri”, adăugând volumele anterioare și „Jurnal de Pârscov” , scriitorul Gheorghe Postelnicu împreună cu Dumitru Scoroșanu și toți oamenii de cultură care-i înconjoară au transformat Pârscovul, din punct de vedere cultural în „Orașul cultural Pârscov”. Doar administrația locală ține Pârscovul comună. Spun aceste cuvinte întrucât multe orașe din punct de vedere cultural sunt comune! 

                               Dumitru K Negoiță (LSR) 

Apreciez omenia și detest șmecheria

Valurile vieții m-au dus prin senin, prin furtuni, prin câmpii, pe dealuri,prin păduri, prin munți, m-au urcat și m-au coborât dar, niciodată oriunde m-am aflat nu m-am despărțit de omenie. Altfel spus, cu omenia am pășit nopți și zile, nori și ceață, zâmbete și lacrimi, dar și speranțe. Omenia a însemnat cel mai înalt ideal. Omenia m-a învățat să respect trecutul, să mă preocupe prezentul muncind azi pentru mâine.Cu omenia am reușit să cercetez, în limita posibilităților, arborele ginealogic. Am crezut și cred că numai așa îi poate sta bine unui demn urmaș al unui bunic erou în Primul Război Mondial, căruia îi port numele. Am crezut și mai cred că numai așa pot să-l respect pe tatăl meu, medaliat în cel de al Doilea Război Mondial.
De brațe cu omenia m-am aflat chiar și înainte de așa zisa Revoluție, pe când lucram la „Fabrica de neamuri”, unde șmecheria era în floare. Aici unde, cu voie sau fără voie, a trebuit să schimb multe locuri de muncă pe care mulți le jinduiau.Nu am căutat niciodată pile, cunoștințe și relații. Nu am avut și nici nu am idei de turmă.
De brațe cu omenia am fost chiar și-n vremea când eram arbitru de fotbal. Printre prietenii cei mai buni în arbitraj mi-a fost fluierul „Gold cup” și arbitram acolo unde eram stabilit de comisia de delegări.
De brațe cu omenia am fost și sunt și în cadrul întrunirilor scriitoricești. Întotdeauna am considerat și consider că un adevărat scriitor trebuie să întrunească, pe lângă talent, moralitate, iubire. Dacă un scriitor întrunește cel puțin aceste 3 criterii poate pactiza cu Dumnezeu. Acolo unde un scriitor se poate bucura doar de talent și, restul cârcoteală, poate pactiza cu Satana rămânându-i doar satisfacția că Dumnezeu poate chema în audiență și pe... Satana!
De brațe cu omenia mă aflu de-o săptămână într-o Stațiune Balneoclimaterică. Aici, lume multă, destul de colorată în concepte despre lume și viață, cu preocupări înspre proceduri. Stațiunea are în componența ei personal valoros. Personal care face destule eforturi de-a bloc o serie de șmecheri, să nu le zic oameni fără bun simț, Pentru a creia o necesară ordine, personalul a făcut și programări pe minute și ore și, chiar, cabinete precum 4, 5, 6...12, au reușit. Personal precum la cabinetele: 4, 6, 12 și cel de la Baie, sunt de mare calitate. Numai că nu toată pădurea-i verde. La cabinetul 3, au năvălit șmecherii și, probabil a prins asistenta nepregătită. Deși procedura este importantă pentru mine, m-am simțit și mă simt nevoit s-o abandonez numai să nu asist la astfel de nesimțiri creiate de așa zișii șmecheri. 

CRONICA LITERARĂ de Gheorghe POSTELNICU

USCÂND O LACRIMĂ, nr. 58 – 61 şi 62 – 65, oferă, pe lângă materiale grele: „Mitul Edenului în universul poetic al sec. XX” (Al.Fl. Ţene), „Jurnal de călătorie” (Roxelana Radu), „Fotografiile şi portretele familiei Eminescu” (Al.Fl. Ţene), „Omul potrivit la locul potrivit”, „Darul îngerilor” (Gina Agapie), „Creativitate românească fără limită de vârstă” (Elena Căpăţînă), informaţii despre apariţii editoriale, ştiri proaspete din activitate Filialei, versuri de Cornel Diaconu, Mihaela Socol, Sandu Chiva, Gh. Onea, Veroni Mihăilă, Dumitru Istrate Ruşeţeanu, Luminiţa Zaharia (frumoase poezii!). Cele două exmeplare ale insolitei publicaţii le-am primit pe 25 mai, în satul Ursoaia, aflat la 10 km de domiciliul nostru, acolo unde explozivul Dumitru K. Negoiţă, sprijinit de familie, de prieteni şi de membrii Filialei, a organizat o serbare populară prilejuită de sfinţirea casei părinteşti, slujbă urmată de o salbă de aniversări. Străvechea locuinţă va fi sediul cultural pentru comunitate. O activitate bogată, generoasă, în care iubitorii de cultură s-au cunoscut între ei, în care natura i-a răsfăţat pe toţi. O zi culturală festivă pentru care îl felicităm pe tenacele amfitrion. Cu acest prilej am primit numeroase cărţi, având ca autori pe membrii Filialei, lucrări pe care promitem să le citim cu răbdare şi să le comentăm în numărul viitor al Întrezăririlor. Prin ceea ce face, DKN este unic pe Valea Buzăului, de la Verneşti la Siriu.

Un stil simplu, un mod de adresare direct, fără emfază, sunt trăsături care o duc pe Aneta Dumitru („CUTIA SPERANŢELOR”, 2019) în proximitatea prozei. Domnia sa este bazată, înainte de toate, pe o îndemânare nativă de povestitor, apoi pe experienţa sa de viaţă şi a altora, presa scrisă şi cea virtuală fiind doldora de întâmplări adevărate sau inventate. În absenţa unei conştiinţe estetice se consolidează, pagină cu pagină, o  manieră narativă care stimulează bunăvoinţa cititorului cu gust facil. Cartea aduce în dezbatere o temă vizibilă, evidentă, absolută: triumful Binelui social şi moral, şi o temă involuntară: rolul pozitiv al banilor. Cele două teme se dezvoltă în cultul valorilor unui prezent moral, patriarhal şi creştin, care se acomodează neîncetat şi fără piedici cu noul într-o lume aflată într-o stare permanentă de fericire individuală şi colectivă. Banii, româneşti şi americani, provoacă evenimentul minor, capriciul şi fantezia, o stare artificială şi paradisiacă, evenimentele dramatice aparţinând trecutului. Eroii, nişte exponenţi ai Binelui, sunt tipuri tradiţional-moderne care trăiesc experienţe energetice explozive. Protagonistul Gabriel, „vestitorul cel bun”, precum Sfântul Arhanghel omonim, orfan crescut la casa de copii, găseşte pe o stradă din Buzău o cutie cu dolari. Povăţuit de Silueta Albă din vis (Îngerul păzitor), o duce distinatarului care, ca în filmele indiene, se dovedeşte a fi tatăl său natural, singur, infirm, bogat, devenit creştin activ, cu un alt fiu, Gabriel, înghiţit de uriaşa Americă. Ceea ce obstrucţionează lectura sunt explicaţiile didactice despre noţiuni precum apă vie, unde electromagnetice, energie, deschiderea şi închiderea cerului, cordon de lumină, Axis Mundi, benzi de frecvenţă. Gabriel din ţară, ajutat de sfaturile binefăcătorului şi de banii fără număr ai acestuia se maturizează zi de zi. Nimic nu poate tulbura drumul spre fericire al unor creştini imaculaţi, deznodământ specific jurnalismului sezonier, melodramatic şi utopic.

Poiana Luanei, Munţii Buzăului (Poarta lui Dumnezeu), zona de interes turistic Nucu – Fişici în care eroii cărţii vor construi un centru de sănătate deservit de orfani integraţi social, pentru a beneficia de foloasele apei vii, a cerului azuriu şi al polului energetic existent aici, includ povestirea în producţia contemporană de kitsch.

Ramificarea subiectului în linii epice coerente, menţinerea emoţiei la un nivel constant, folosirea corectă, din punct de vedere sintactic şi morfologic, a limbii române, montajul agreabil de dialoguri, alternarea realitate – miraculos servesc efortul lăudabil al unei debutante pe care o aşteptăm să confirme aprecierile noastre. Folosirea numelor unor persoane, locuri şi localităţi reale nu aduc un plus de interes şi veridicitate, altfel spus, nu duce detaliul mărunt la o semnificaţie generală.

Elena CĂPĂŢÎNĂ: „Sunt un punct…şi vreau să fac politică!”, 2019. Eseu filozofic, evazionist-alegoric, cu frazare ermetică, aspirând să prezinte imaginea omului modern, bântuit de politică şi pasiuni. Paginile substanţiale sunt centrate pe filozofia gândului şi a puterii. Prin observaţiile de detaliu şi prin forţa meditaţiei, textele sunt remarcabile. Ele oferă cititorului avizat un intelectualism travestit, mai vizibil în capitolul „Politica unui cronicar”, în care cronicile de întâmpinare sunt, de fapt, microeseuri, exerciţii de admiraţie şi căldură, minuscule bijuterii preţioase.

Despre...Dincolo, în Nemurire

    Cu unele din cele 7 arte, cu teatrul în suflet, scriitorul George Vlaicu a adunat cu talent actoricesc multe personaje din viața reală generând pe fond jurnalistic și o poveste de iubire. Un fel de iubire între două personalități dintr-un grup de intelectuali. Cum iubirea înseamnă și o esență a vieții, autorul volumului  ,,Dincolo, în Nemurire”,editura ,,Astralis” București 2019, ne prezintă pe George, un scriitor și jurnalist care pe baza unui reportaj intră direct într-un dialog cu Doina, primăriță dintr-o localitate ,,Târgul Dorului”. O fată parcă ,,venită din Țara viselor”.

  Dacă la început Jurnalistului și scriitorului George Grigorescu  localitatea ,,Târgul Dorului”, n-a însemnat  arsenalul pozitiv, încet, încet ochii, comportamentul și glasul primăriței  au însemnat vii preocupări. Lăsând povestea romanului în seama cititorilor am descoperiri și numele a doi prieteni comuni cu ai autorului, Silvan G. Escu și George Șt. Savu, semn că George Vlaicu este, pe lângă actor, scriitor, jurnalist , și un incurabil domn al prieteniei, considerației. Este un om de viță nobilă, un om între oameni, să parafrazez pe un mare prozator român.

  George Vlaicu este un cărturar al detaliilor culegând mireasmă din esența lucrurilor, faptelor, dialogurilor.  Privitor la aplecarea înspre sexul frumos, a dorit, a știut și a reușit să dea glas binelui și a drumului înspre studiu pași exersați cu mintea și sufletul înspre frumos!

      Dumitru K Negoiță (LSR)