18 ani de voluntariat de promovare a culturii în această zonă a Carpaților de curbură. Este mult, este puțin, este bine, este mai puțin bine, doar bunul Dumnezeu știe. Și ce s-au rezolvat în acești 18 ani de muncă voluntară când mulți nu ridică măcar o hârtie de jos fără să primească ceva?
Ei, bine, am s-o iau pe scurtătură și să nominalizez câteva din aceste promovări:
* Am ajuns la 21 de volume personale și tot cam atâtea colaborări. În cele 21 volume în care am promovat, fie Mănăstirea Cârnu, fie comuna Viperești, fie reperul moral al României regale ale anilor 1902, fie unde s-a ajuns cu a 4 a Intreprindere pe ramură din Europa...fie cu bucurii care nu trebuiesc ucise, fie promovând eroi din 1877, Primul Război Mondial ori medaliați din cel de al Doilea Război Mondial, NU am apelat la vreo instituție publică, la politicieni pentru sponsorizarea vreunei cărți.
* De 7 ani am inițiat publicația pe care o conduc „Uscând o lacrimă”
* De peste 3 ani am înființat foaia literară de familie numită „Poarta amintirilor”.
* De 3 ani am adus pe harta județului Buzău Liga Scriitorilor.
* Au trecut peste 4 ani de când la Ursoaia s-a înălțat Monumentul „Iorgu Cosma”, la care prin inițiativă, prin muncă, sprijinit de un domn colonel I.O., s-a putut efectua construcția, acolo unde s-a susținut că „aici nu se poate face niciodată nimic”.
* Au trecut 11 ani de când am inițiat Concursul cu premii dedicat multimedaliatului erou Iorgu Cosma.
* De câteva luni s-a botezat Casa părintească în Casă de Cultură.
* De câteva luni a luat ființă, pe lângă Casa de Cultură DKN Ursoaia, Cenaclul celor 7 arte „Ștefan Bârsănescu”. Ca prim rod al acestui Cenaclu va apărea volumul realizat de „O floare de Rușavățu”, elevă în clasa a VII a.
* De 11 ani am promovat: Moral(u)itate și Salut prieten(i)e.
Și, ca totul să fie în credința lui Dumnezeu, împreună cu membrii filialei Buzău a Ligii Scriitorilor și a membrilor de onoare, s-a realizat volumul antologic FÂNTÂNA BUZOIANĂ, despre care în 4 publicații, 2 la Cluj...un membru al Academiei Româno-Americane a scris că acest volum antologic poate însemna „O pagină de istorie în literatura română”.
Așteptăm cu nerăbdare să vedem ce o să scrie buzoienii noștrii că de mass-media buzoiană m-am lămurit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu