Uneori istoria supără?

Fiind în săptămâna mare, în prag de-o Mare Sărbătoare (Paştele la Ortodocşi şi Greco - Catolici) când toate relele trebuiesc lăsate de(o)parte şi dacă nu mi s-ar fi întâmplat, nu cred că aş fi fost în măsură să vorbesc despre acest fapt. Ştiam doar că scrisul este un păcat dacă nu spui faptelor aşa cum le-ai cunoscut, trăindu-le, aşa cum le-ai cercetat, aşa cum le-ai citit, chiar conştient fiind că vei supăra pe mulţi. Mai departe, comentarii  contra vor fi, mai ales cei care vor să îngroape o serie de fapte, fie că nu le sunt pe plac, fie că cineva dintr-o propie generatie n-a prea fost uşă de biserică, fie pentru anumite interese, fie simplu, că nu te plac ori doresc atacându-te pe tine să prindă şi ei un loc pe unde doar mintea lor înţelege de ce şi pentru ce?

Fiind autorul unei cărţi încărcată cu o serie de date istorice despre Mănăstirea Cârnu, în penultima marţi a lunii aprilie am fost invitat de un distins reporter, căruia îi mulţumesc, să prezint la TVCampus Buzău, în special despre arterele de circulaţie până la Mănăstire. Televiziunea fiind bine informată despre cele 3 căi de acces înspre Mănăstire. De altfel, pe întreg timpul emisiunii TVCampus a redat imagini, fie dinspre partea cea mai dificilă de ajuns: Vipereşti – Ursoaia – Ruşavăţu  şi-nspre stânga, pe jos, sus în Plaiul Muchii, fie cu trenul CFR până la Cislău şi de aici vreo 3 kilometrii pe jos. Ori, doar cu maşina, pe la Pătârlagele – Zahareşti – Măguricea – Mănăstire.

Îmi dau şi nu-mi dau seama ce-a deranjat aşa de mult un spectator, intervenind la o altă emisiune... E posibil ca istoria acestei comune, redând în carte că Mănăstirea, de dinainte de Secularizare şi până prin anul 1927 a aparţinut fostei comune Ruşavăţu, care avea în componenţă satele Tega şi Râpi. După 1927 când Tega şi Râpi s-au deslipit de Ruşavăţ şi au format comuna Tega şi abia după 1950- 1954 când comuna Tega s-a unificat cu Pănătău, a fost trecută de comuna Pănătău.

Poate spectatorul şi alţii s-o fi supărat despre întâmplarea din anul 1934, în carte sunt date numele acelora care s-au ocupat cu jefuirea Mănăstirii Cârnu ... De când m-am gândit la scrierea despre Mănăstirea Cârnu, am ştiut la ce mă înham. Ştiam că vor fi şi persoane care, din păcate, nu mai doreau să se dezgroape trecutul dar, fără să-i supăr, nu puteam să trec peste patimile şi suferinţele acestui lăcaş, peste aerul din Muchea Culmii, peste Dostoevschi şi vieţuitorul de la Cârnu, peste grava devastare... Ori amintindu-mi de călătorii de pe potecile timpului, altele decât actualele.  

Primul muzeu de sculptură românească într-o ... poiană!

Imagini cu 3 din cele 16 lucrări prezentate la prima ediţie din anul 1970

Cât de normal ar fi - Să trăim şi cu toţii să muncim pentru a fi fericiţi. Poate doar aşa am putea onora frumuseţile acestei minunate ţări ROMÂNIA.Dar, din păcate realitatea-i alta... Cu toate acestea au existat şi oameni fericiţi chiar pe acolo pe unde mulţi ne aburesc de contrariu. Astăzi voi aminti de întâmplarea de la Măgura, mai concret, de Poiana de deasupra Mănăstirii Ciolanu.

Prin efortul celor 16 sculptori care-n anul 1970 au deschis: ,,Prima ediţie a taberei de sculptură Măgura''.

Iată! Numele celor 16 sculptori şi lucrările Domniilor lor: Gheorghe Coman ,,Zbor''; Nica Petre ,,a fost aici odată...''; Gabi Beju Silvia ,,Stăpâna pădurii''; David Serth ,,Timpul''; Pavel Bucur ,,Înaripată''; Florin Codre ,,Omagiu lui Tudor''; Corneliu Camarovschi ,,Echilibru dinamic''; Drigissa Petru ,,Hora''; Pasima Dumitru ,,Altar eroului necunoscut''; Mihai Mihai ,,Ciuha''; Veres Iosif ,,Caratidă''; Rusu Şerban ,,Mobil''; Ioan Deac ,,Compoziţie''; Eugen Gocan ,,Meditaţie''; Horia Flămându ,,Cuplu'' şi Edit Orlovschi cu lucrarea ,,Intrepătrunderi''. 

După semnarea actului de naştere a acestui muzeu, presa vremii de acum 43 de ani ,, Viaţa Buzăului'', sub semnăturile Lazăr Băciucu şi Corneliu Ştefan, spuneau : ,,Locuitorii judeţului Buzău pot fi fericiţi că au un muzeu de sculptură atât de original şi impunător, cu lucrări pe care le sorbi din privire. Am văzut multe, neânumărate oraşe cu sculpturi. Alergi cu maşina de la una la alta. Aici nu ai nevoie de maşină, sunt toate superbe şi calme la un loc...''.

Am avut onoarea şi norocul la15 august 1970 să văd cu un grup de cunoscuţi  începutul acestor minunăţii din Poiana Ciolanului şi, mulţi ani după. Am fost şi după anul 1989 dar, ce să vezi? Prin frumuseţile de altădată

creşteau an de an buruienile...

Prietenii - de acum 79 de ani!

Regele României Carol al II lea şi Preşedintele Franţei Albert Lebrun

După o postare pe blogul: Salut prieten(i)e, arătând că România a avut prieteni de nădejde-n Europa, unii dintre mulţii amici păreau cam revoltaţi, nu le veneau să creadă, deşi alăturat, o ilustrată din acea vreme demonstra acest fapt. Astăzi, într-o altă lună şi-ntr-o altă zi, vin c-o altă afirmaţie. De data aceasta, prezentând mai multe mesaje, începând cu mesajul adresat Franţei de regele Carol al II-lea: 

,,Nu v-aş putea exprima până la ce punct sunt mulţumit de vizita d-lui Barthou. Satisfacţia mea este cu atât mai mare, cu cât pentru întâia oară de când există România-Mare, un ministru francez în funcţiune vine oficial la noi. Cred că personalitatea d-lui Barthou este deosebit de bine aleasă pentru a strânge şi mai mult legătuile de desăvârşită prietenie din totdeauna dintre popoarele francez şi român...''.

Referitor la Preşedintele Franţei Albert Lebrun, încă de la discursul de înscăunare din 10 mai 1932, a ţinut să precizeze, dorinţa sa arzătoare de-a menţine pacea-n lume spunând: ,,Voi lua făclia pe care Paul Doumer a lăsat-o, dându-şi sufletul  şi voia continuă cu credinţă tradiţia pe care el mi-o lasă moştenire.

Respectând Constituţia voi căuta să duc la bun sfârşit opera de ridicare şi progres în ordine şi muncă, în domeniul intern, iar cel extern, în mijlocul păcii''.

Revenind la discuţia Ministrului francez Louis Barthou din vara anului 1934, iată ce declara în discursul său la Academia Română: ,,Am să vă rog să-mi permiteţi să mai păstrez puţină putere în glas şi pentru zilele ce vor urma ca să pot povesti, la întoarcere, guvernului meu, despre grandoarea  ţării dvs.

Să le spun că am văzut cu satisfacţie cum toate partidele româneşti sunt solidare faţă de Franţa''.

După cele de mai sus privind prieteniile, pentru a ajunge iarăşi... aş îndrăzni să spun că România are nevoie de-o igienizare-generală, (cu puţină vorbă şi mai multe fapte) pornită  de la cei pe care i-am votat, fie Naţionali, fie locali, să pună osul la treabă cum spune românul, supravegheaţi serios de legiuitori, dacă au ajuns să fie aleşi, să muncească, să ia pilde, să cerceteze, să analizeze, să introducă busuiocul în căldăruşe, să înceapă din curtea lor, privind ... curăţenia! Poate aşa ne vom putea bucura şi de prieteniile de altădată. Prieteniile de acum 79 de ani!

Amintiri din comunism - Fotbalul...agricultura şi industria

Nu am fost şi nici nu am devenit un fan al Orânduirii trecute dar, nici nu pot să înghit unele nesăbuinţe ale unor demolatori din  noua noastră societate, însă, nu  această stare încerc s-o  prezint ci, despre-o stare pozitivă din judeţul unde în vremea de dinainte de anul 1989 prestam, printre altele, şi-o activitate obştească(arbitrii de fotbal). Atunci, majoritatea comunelor şi satelor atât din ţară cât şi  din judeţul Buzău se bucurau de locuri de muncă iar ca rezultat, sportul şi la ţară era-n floare. Transportul echipelor fiind asigurat de maşinile CAP-urilor din localităţile unde figurau echipe. Astăzi mă voi referi doar la  fotbal şi câteva exemple de echipe din vremea de atunci în funcţie de denumiri.  Multe dintre acestea purtând titulatura de RECOLTA, precum: Recolta Blăjani; Bălteni; Boldu; Caragele; Căldăreşti; Cislău; Padina sau Smeeni.
Alte localităţi au preferat denumirea de VIITORUL, precum: Viitorul Bălăceanu; Bâlhacu; Glodeanu-Sărat; Limpeziş şi, chiar oraşul Buzău a avut un Viitor! Denumiri de prin vremea 1979. Tot prin această vreme denumirea de AVÂNTUL a avut anumite preferinţe: Avântul Glodeanu-Sărat;  Chiojdu; Lipia; Săpoca ori localitatea Zărneşti. Numele de VOINŢA a însemnat o altă pasiune: Voinţa C.A.Roseti; Florica; Lanuri; Sălcioara; Ştiubeiu şi, chiar oraşul Rm.Sărat a avut Voinţa! Desigur, au mai activat echipe şi sub alte denumiri precum: TRICOLORUL Gălbinaşi; Steaua Roşie Puieşti; Progresul Beceni; Glaveşul Movila Banului...Rapid Pârscov. 
Trecând de la agricultură la industrie, unele echipe prezentau denumirile specifice intreprinderii unde activau, precum: Uleiul Buzău; Petrolul Berca; Partizanul Rm.Sărat; Cristalul Buzău; Chimia Buzău; Auto Poşta Câlnău; Metalurgistul Pogoanele; Concifor Buzău; Filatura Pătârlagele...Carpaţi Nehoiu.
Astăzi, din păcate, majoritatea echipelor fie de la sate, comune sau oraşe, datorită nesăbuinţei acelora care ne-au condus, fie naţionali ori locali, care cel puţini părtaşi la marile demolări, unde sub pretextul că utilajele ar reprezenta un morman de fiare vechi, s-au distrus ori înstrăinat şi, odată cu acestea a căzut victimă atât salariaţii cât şi sportul.

De acum patru decenii!

Albumul - albastru, mărturie de la Concursul ,,Temerarii văzduhului''

Craiova, 17 iunie 1973

Ce trece vremea? Dacă-n anul 2010, odată cu - Poemul celor şapte (o viaţă...un om...o antologie) marcam o vârstă rotundă, în 2011 la Biblioteca Metropolitană ,,Mihail Sadoveanu'' Bucureşti, la lansarea - Pasiuni din ...Amintiri! aduceam în prin plan şi alte aniversări, a venit anul 2012. Poate unul dintre cei mai speciali, ţinând cont că-n judeţul nostru drag Buzău, se născuse cel care, prin recunoaşterea eroismului, a luptei pentru neam şi ţară, Carol I, îl decorase cu ,,Steaua României'' iar ţarul Rusiei, Alexandru al II -lea cu ,,Crucea Sf. Gheorghe''...întors acasă, cu pieptul încărcat cu medalii, Eroul, n-a alergat după glorie, s-a dus la mănăstire!...Anul mai sus menţionat, având o dublă semnificaţie: 110 ani de la trecerea Eroului la ceruri şi 100 de ani de când, directorul ziarului ,,Universul'' Luigii Cazavilan, i-a înălţat  Eroului-buzoian: Monumentul de la Mănăstirea Cernica...Ce-a făcut Buzăul pentru acest Erou, nu cunosc. Ştiu doar ce a putut face un simplu om! I-a dedicat a doua carte, intitulată - Despre adâncuri şi prezent (Dialoguri şi lumina de la Cernica)...

Anul acesta se împlinesc 40 de ani de la spectacolul de la Casa Armatei din Craiova, cu ocazia zilei aviaţiei române din Orânduirea trecută. Albumul-albastru din imagine, stă mărturie. El reprezintă amintirea unui Concurs intitulat ,,Temerarii văzduhului''...Ce trece vremea? 

Odată cu ,,Lacrima românească''

Nu ştiu alţii în ce gândire trăiesc, ştiu doar că pentru mine , dincolo de tot  ceea ce mi se întâmplă, dincolo  de anomaliile ivite prin viaţa noastră de români, dau cel mai mare preţ pe bucurii, fie bucurii care se îndreaptă înspre mine, fie bucuriile pe care unii le trăiesc. De pildă, la începutul acestei săptămâni, într-o vizită la ,,Fundaţia Sf. Sava de la Buzău'', odată cu ,,Lacrima românească'' şi împlinirile ,,Fundaţiei pentru copii, Sf. Sava de la Buzău'', unde sunt înfăţişate aspecte de la,   Campusul de la Bisoca, Aşezământul de la Câmpeni, Centrul de urgenţă (violenţa în familie), Cantina socială, Campusul din Delta Dunării (Maliuc), Aşezământul de la Pietroasele -  Ulmeni ori cel de la Năeni...am primit şi cartea ,,Duhovnicul (un devotat prieten de suflet)'', autor Sava Bogasiu. O carte de 218 pagini  în cuprinsul căreia sunt redate 26 de capitole, prezentând într-o ordine cronologică:
Nevoia unui prieten devotat pentru aceste vremuri tulburi; Sufletul din noi - inima duhovnicului nostru; Bucuria de a avea un duhovnic jertfelnic; Misiunea de suflet unui duhovnic; Cum poţi să descoperi un duhovnic devotat?; Ce obligaţii morale avem faţă de duhovnicul nostru?; Când încetează relaţia cu duhovnicul nostru?; Secretul spovedaniei - garanţia morală a duhovnicului; Rolul duhovnicului din familie; Lucrarea duhovnicească cu copii; Duhovnicul şi tinerii; Spovedania tinerilor; Duhovnicul şi persoanele vârstnice; Duhovnicul - ,,doctor fără de arginţi'' pentru cei bolnavi; Durerile sufleteşti ale unui duhovnic; Prima spovedanie - cea mai frumoasă experienţă sufletească; Cum se face o spovedanie autentică?; Duhovnic sau psiholog terapeut?; Întâlnirea cu duhovnicul pe parcursul vieţii; Ce face duhovnicul pentru mine?; Spovedania deasă, sau doar în posturile mari?; Legătura dintre preot şi spovedanie; Rolul canonului dat de duhovnic la spovedanie; Duhovnicul - cel mai frumos dar pe care mi l-a făcut Hristos; Fără duhovnic nu poţi scăpa de păcatele cele mari ale vieţii; Starea mea de duhovnic dar şi de penitent în faţa duhovnicului meu; Recunoştinţă veşnică duhovnicilor destoinici şi Ghidul de spovedanie pentru adulţi care cuprinde câteva subcapitole, mare parte referindu-se la păcate dar şi la povăţuiri şi porunci.
Referitor la ultimul număr al revistei cultural-religioase (anul XIII, nr. 1) ,,Lacrima românească'', revistă ce ar putea fi numită şi revistă de colecţie, gândindu-ne că apare pentru prima dată, fiind binecuvântată de noul Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancea, preasfinţitul părinte Ciprian Spiridon.
Revista având în conducerea sa pe, Dir. de seminar, pr.prof.dr. Sava - Popa Gheorghe,  redactor-şef  pe pr. prof.dr.Mihail Milea, nimeni altul decât Sava Bogasiu şi un colectiv de redacţie format din prof. Moraru Nicoleta; pr.prof.dr. Moraru Nicolae; pr.prof. Dima Cristian, urmând Bejgu Nicolae-Alexandru; Neagu Eugen - Laurenţiu; Lupu Mihai - Alexandru; Caloian Bogdan - Gabriel; Fundulea Andrei şi Găman Cătălin - Viorel.
Printre, ,,bucuria de a avea un părinte arhiepiscop la Buzău'', revista cuprinde articole despre simbolul primăverii, despre mărţişor, despre femei şi mame, istoria seminarului, despre postul ce urmează, despre,, Buna vestire'', ,,Florii'', cum să trăim...bio!; despre lirica şi viaţa lui Mihai Eminescu, despre fericire de Grigore Vieru, despre aniversarea a 176 de ani de la naşterea lui Ion Creangă...despre activitatea didactică şi publicistică a pr.prof.dr. Dumitru Stăniloaie, la Sibiu.
Aşadar, când dincolo de orice, punem mare preţ pe bucurii, acestea ne apar, numai să ştim să le căutăm, să ni le dorim iar când ne apar să ştim să le apreciem.

Democraţia...privatizarea...demolarea şi ultimul loc în Europa

De-o vreme am încercat să nu mai vorbesc despre răul făcut de ai noştrii votaţi, în dauna mulţimii pentru a le fi lor, aburitorilor, bine. Numai că, ceea ce vezi demolat şi ruine-n urmă, unuia care-şi achită la timp datoriile nu-i poate să-i cadă bine... Din păcate, stăpânitorii din astă vreme neridicându-se la înălţimemea României, o ţară frumoasă, binecuvântată de Dumnezeu, care zace-n coada Europei .De ce? Se pare că la acesată întrebare nici măcar majoritatea din mas-media n-a dat importanţă. Multe TV-uri promovând persoane îndoelnice de dragul privitorilor cu gândire rudimentară. Tot răul ce-l suportăm (mă refer la cei care mai gândesc, fac unele lucruri şi iubesc locurile naşterii) de-a fi pe ultimul loc în Europa, se datorează şi acelora care au condus judeţele, capitalele judeţelor...Iată, un exemplu de ieri şi de astăzi, pe aici prin târgul nostru, întâmplări de după anul 1989, la o fostă mare Intreprindere, a patra pe ramură din Europa, care avea în componenţă cinci cuptoare de topire a sticlei. Două cuptoare numite geam tras şi TFD, cuptoare pentru fabricarea geamurilor trase şi, trase fără debiteză.
Cuptor pentru fabricarea geamurilor laminate
Cuptor pentru fabricarea şi prelucrarea sticlelor şi borcanelor (butelii)
Cuptor pentru fabricarea pieselor- presate.
Toate aceste cuptoare erau alimentate de un gigant numit - Complex - amestec, să nu mai vorbim de alt gigant...Şlefuire - polizare.
În vremea de atunci, de dinainte de aşa zisă privatizare, GEROM Buzău, exporta geam prin: Anglia, Tunisia, Etiopia, Cehoslovacia, Algeria, Nigeria şi multe alte ţări.
 Prin Democraţie, dintr-o dată au început să piară comenzile! Apărând căpuşele iar societatea, începând pe ascuns să scoată la vânzare unele mijloace fixe şi mobile...iar după anul 2000 a început aşa zisa privatizare, echivalenta a demolării. S-a demolat până când a ajuns la un fel de atelier de prelucrare.
Mai noua privatizare de pe ruta CFR, Buzău - Nehoiaşu, a început, se putea altfel! Tot cu demolări. Mai întâi au redus gările că şi pe aici au fost mijloace fixe. După ce au adunat din interioarele clădirilor, au purces la demolarea liniilor, ştiindu-se că-n fiecare gară existau linii de garare, staţionare, întâlnire...
Şi, uite aşa din demolare-n demolare, au reuşit iubiţii noştrii conducători, fie zonali fie centrali să ne aducă pe ultimul loc în Europa iar ei, trăind bineee! să ne aburească, precum o parte din mas-media.