M-am nascut in anul, cand :
Eugen Frunza, se afirma ca poet cu volumul "Sub steagul vietii"
Nina Cassian, publica basmul in versuri "Nica fara frica"
Mihail Eminescu, ar fi implinit un secol.
Eugen Jebeleanu, scria "Lidice"
Valeriu Emil Galan, publica "Zorii robilor"
Intr-o luna, cand :
Se implineau 38 de ani de cand, dir.ziarului "Universul"coordonase inaugurarea, Monumentului
multimedaliatului Erou-monah Iorgu Cosma, la Cernica.
Am pasit pe poarta scolii in anul,cand :
Dramaturgul Alexandru Voitin, debuta cu drama in versuri, un subiect medieval,jucat pe scena, Teatrului National "I.L.Carageale" "Judecata focului"
Am terminat primele clase in anul,cand :
La teatrul din, Piatra Neamt avea loc spectacolul "Baiatul din banca a doua" de Alecu Popovici.
Am inceput ciclul gimnazial in anul, cand :
In premiera, pe scena Nationalului Bucurestean, a avut loc "Oamenii inving" de Alexandru Voitin.
Am terminat ciclul gimnazial in anul, cand :
Debuta poetul Adrian Paunescu, in colectia "Luceafarul", cu placheta de versuri "Ultrasentimente"
Am inceput o scoala profesionala in anul, cand :
La Oradea {re}apare revista "Familia", redactor sef Alexandru Andritoiu.
Dupa 3 ani am terminat cursurile acestei scoli in anul, cand :
A aparut saptamanalul revistei "Romania literara", organ al U.S.R.,red.sef Geo Dumitrescu. Aici a adunat, mai toate condeiele valoroase de pe intinsul Romaniei.
Perioada sustinerii examenului de admitere la liceul seral, a avut loc in anul, cand :
Pe scena Teatrului "Lucia Sturdza Bulandra", a avut loc drama istorica "Viteazul" de Paul Anghel.
Inceperea cursului la liceul seral, a coincis cu anul, cand :
Poeta Ana Blandiana, publica volumul de versuri "A treia taina".
Stagiului militar, a fost efectuat in vremea, cand :
Poetul Nichita Stanescu, apare la Iasi cu o culegere de versuri "Clar de inima". Iar Tiberiu Utan, publica volumul de versuri "Goana dupa vant".
Liberarea din armata, a avut loc in vremea, cand :
La Bucuresti a aparut in editura bilingva, poemul "Mic manual de fericire perfecta" de Ilarie Voronca. Sau cand, Dinu Sararu a obtinul premiul de la rev. "Saptamana", pentru volumul "Niste tarani".
Terminarea liceului a coincis cu vremea, cand :
Ion Caraion, publica volumul de versuri "Interogarea magiilor". Iar, Stefan A. Doinas, publica "Locuiesc intr-o inima".
Cu doi ani mai devreme, inceperea : Cursului de arbitrii- fotbal, coincidea cu vremea, cand :
Despre Ion Baesu, in proza umoristica "Pompierul si opera" ... Lucian Raicu spunea ca "Lupul si oile" este piesa antologica a volumului. Iar Fanus Neagu obtinea : Premiul U.S.R. cu volumul "Frumosii nebuni ai marilor orase".
Terminarea Cursului de arbitrii - fotbal si inceperea activitatii, a coincis cu vremea, cand :
Marin Sorescu publica volumul "Trei dinti din fata".Iar Gheorghe Tomozei "O ora de iubire".
{Va urma}
miercuri, 6 ianuarie 2010
duminică, 3 ianuarie 2010
Un OCEAN de multumiri doamnei Elena Marin Alexe

Acest premui il voi darui d-lui Dumitru Negoita ! http://moraluitate.blogspot.com/As vrea sa incep cu vorbele scriitorului D.Negoita :
In brazdele cugetului
nu doresc sa-mi fie sila
nici de nelinistea zilei
nici de grelele necazuri...
Aceste versuri pe care le-am gasit in preumblarile mele pe blogul scriitorului buzoian Dumitru Negoita, vorbesc prin adancimea exprimarii lor.Sunteti un om deosebit, un mare iubitor al locurilor natale, cu un caracter puternic si frumos la purtator, asa cum rar mai intalneste omul secolului nostru. Intalnirea cu dv. mi-a deschis noi orizonturi si m-a onorat. Aveti un stil propriu de scris in care sinceritatea nu se lasa facuta de rusine si nu da bir cu fugitii in fata 'ipocriziei nationale' .M-a impresionat placut atitudinea dv. de a promova eroii patrioti, acei merituosi pe care cei mai multi astern covorul uitarii. Exista insa cineva care lupta pentru neuitare, cu arta scrierii, acest dar care i-a fost dat de la Dumnezeu si acesta sunteti dv. domnule Negoita. Va admir mult pentru tot ce faceti.Mi-ati devenit si mai apropiat daruindu-mi cele doua premii: unul cu cartile dv. si premiul Simbolul Prieteniei, pe care il voi pastra cu respect deosebit pe blogul meu.As putea sa mai scriu multe despre dv. dar prefer sa las placerea celor interesati sa va cunoasca accesand singuri adresa de mai sus. Vor descoperi un scriitor mai deosebit si un adevarat OM.Sper ca acest an 2010 sa va aduca multe realizari literareDumnezeu sa va binecuvanteze d-le Negoita!
Elena Marin Alexe
vineri, 1 ianuarie 2010
Pentru Dumneavoastra ! Dragii mei
Fara sa vorbesc zorzonat ci, doar cu gandul inspre a incerca ceva, asa precum o imfima DARUIRE cand, cineva ne vegheaza si nu rar ni se intampla sa primim bucurii mult mai mari.
Asa-i ?Nu-i ceva nou,fiind sigur ca s-a intamplat multora un fel de bucurii nebanuite. Si de-ar fi sa continuam cu acest drum,despre care am mai vorbit,fie referitor la pasii ce i-am anuntat ca vor urma,privitor la o inhamare,cu scopul de-a lasa si lumii, UN CEVA, care macar sa impulsioneze chiar si pe cei, acum mai reci, care-si doresc bucurii,invatand, nu numai sa le astepte ci sa si, le autocreeze,printr-o munca si-ntr-un mod onest si,de-mi este ingaduit ... civilizat !
Cu luni in urma,anuntam ca sunt aproape de-o retragere dupa BLOGOSFERA, nemaiputand participa la RECIPROCITATEA, obisnuita aici, pe care ma straduiam s-o utilizez, oricaruia care-mi calca pragul {blogurile},chiar si-n postura in care ma aflu de, autor de carti.Atunci, multi au dat, bir cu fugitii sau si mai rau, cineva care vorbea de clone, altii de cum trebuie sa fim doar noi, nu si ei, altii ... n-am eu, da-mi tu ! Fortandu-ne, chiar si atunci cand nu ne-a convins, faptele si nu vorbele ... si ... si.
Nu, nu-s suparat, mai ales ca, viata cerne si ... vorba lui Dan Diaconescu "nici nu stiti " ... ce pierdem !
Cu toate acestea - Jos cu palaria ! Fata de fidelii comentatori si prieteni, precum : Elena M.Alexe- Focsani; M.Mary - Mintiu Gherlii; germanul Jacob - Nurnberg; Geanina Codita- Oltenita. Gratie, domniilor lor, am mers mai departe.
Privind lucrul acesta, de altfel ca tot ce mi se intampla pozitiv in viata, incerc sa raspund intotdeauna, daruind un sambure de BUCURIE,merituosilor.Sincer, sensibilizandu-ma si bucurandu-ma ca: Lumea nu toata-i la fel, existand si lume de CALITATE. Mai ales ca nominalizatii sunt si cei care au primimit "Simbolul prieteniei", pe care-l pretuiesc foarte mult. Pretuind caracterele, am fost atat de miscat, incat in ANTOLOGIE, care inseamna si : Rostul vietii mele pe pamant, desigur presupunand ca am reusit sa-mi cunosc acest rost, a trebuit sa recurg la o MODIFICARE speciala, privitoare la ECOURI, cautad si gasind o rubrica { aceea referitoare la vestea ce, v-am transmis-o, pe blogurile dv.}.
Acum, pentru dv., dragii mei, in cele ce, probabil vor urma, desi sincer, in blogosfera, m-am mai si ferit sa postez lucruri, cu totul si cu totul considerate SPECIALE, voi posta, fragmentul de dinaintea ECOURILOR, aceasta insemnand : Un fel de postfata a autorului, asezata cu multa grija, care sa trezeasca o BUCURIE, inaintea a aceleia despre care v-am anuntat,fiecare dintre dv. stiind cum a primit-o.
{Hotararea de postare, v-a fi luata,cred,la timpul potrivit}

luni, 28 decembrie 2009
Plugusor 2009
S-a sculat Badica Traian
fost primar haios
putin chelos
in spate cu doua mandate
si acest crai de toba
priceput tare la vorba
vajnic marinar
vorbind la o cafea
cu copila sa
se trezea razand
cu maretii in gand
... pentru maretiile lui
ia manati flacai
si plesniti din bice mai
hai,hai
Cum se stie de pe ecrane
azi sta intr-un palat
pe la Cotroceni
cu paza de osteni
pe unde era presedinte
zambaretul nea Ion
la inceput Traian
l-a invins pe Adrian
pentru inceputul lui Traian
ia mai manati flacai
si sunati din zurgalai
hai,hai.
Daca stati si m-ascultati
dupa primul lui mandat
Mircea si Crin se pregateau
prietenii ca-si adunau
cu sacose pixuri si covrigei
dar Traian ii infrunta
cu alai si cu umbrele
bautura mititei
si voturi de mii de lei
pentru tot acest alai
zice-ti tare din buhai
manati mai
hai,hai.
Aho,aho,frati si copii
de prin ziare si tv-uri
aflaram vestea
precum nici dna
n-a terminat povestea
cand Mircea zicea:
Nea Traene,Traenica
de cu seara parca erai
mult mai mult in urma mea
atunci Traian cu glas dulce si sfatos
te-am ciuruit pe dos
incheind c-o bucurie
scarpinandu-se-n chelie.
pentru glasul lui sfatos
opriti plugul mai flacai
si trasniti din bice mai
hai,hai.
fost primar haios
putin chelos
in spate cu doua mandate
si acest crai de toba
priceput tare la vorba
vajnic marinar
vorbind la o cafea
cu copila sa
se trezea razand
cu maretii in gand
... pentru maretiile lui
ia manati flacai
si plesniti din bice mai
hai,hai
Cum se stie de pe ecrane
azi sta intr-un palat
pe la Cotroceni
cu paza de osteni
pe unde era presedinte
zambaretul nea Ion
la inceput Traian
l-a invins pe Adrian
pentru inceputul lui Traian
ia mai manati flacai
si sunati din zurgalai
hai,hai.
Daca stati si m-ascultati
dupa primul lui mandat
Mircea si Crin se pregateau
prietenii ca-si adunau
cu sacose pixuri si covrigei
dar Traian ii infrunta
cu alai si cu umbrele
bautura mititei
si voturi de mii de lei
pentru tot acest alai
zice-ti tare din buhai
manati mai
hai,hai.
Aho,aho,frati si copii
de prin ziare si tv-uri
aflaram vestea
precum nici dna
n-a terminat povestea
cand Mircea zicea:
Nea Traene,Traenica
de cu seara parca erai
mult mai mult in urma mea
atunci Traian cu glas dulce si sfatos
te-am ciuruit pe dos
incheind c-o bucurie
scarpinandu-se-n chelie.
pentru glasul lui sfatos
opriti plugul mai flacai
si trasniti din bice mai
hai,hai.
miercuri, 16 decembrie 2009
UN OM ... O VIATA ... O ANTOLOGIE
Intr-o esenta de {po}vestiri
c-o lucire de fapte
dintr-o lume nestraina
aproape ... toate-s conturate
Venind sa intareasca preocupari care {unele au fost, altele mai sunt} lasa o raza de lumina DINCOACE, inainte de drumul de
DINCOLO.
Pe langa amintirile dintr-un tarziu de prin adancuri,apar si altele din ... Contemporaneitate ! Unele fixate in anumite lucrari
iar altele dand glas acelora care, aduna personaje ce se adapostesc prin ... urmarea ecourilor, domniilor lor, nelasand
{po}vestirile mute. Astfel generand bucurii, nu numai unui :Om dintr-o viata ... intr-o ANTOLOGIE.
{Despre: Poemul celor sapte}

vineri, 11 decembrie 2009
La sarbatoarea Fundatiei Sf. Sava
o seara de joi
seara de vise si colinde
cantate parca-n poarta RAIULUI
Onorat de invitatia,Directorului Fundatiei Sf.Sava de la Buzau,preot prof.dr. Mihail Milea, am participat in 10 decembrie a anului 2009, la un RECITAL de cantece de colinde si obiceiuri ... culturale,de ieri ,de azi si sa speram de maine, in preajma, Nasterii Domnului {Craciunul}. Vreme de cateva ore, am uitat de criza politica si economica ce bantuie Romania, ascultand si aplaudand copii , elevi si maturi talentati.
Spectacolul a fost prezentat de o tanara si un tanar de la Seminarul Teologic iar deschiderea a facut-o: Un cor de copii ocrotiti de, Fundatia Sf. Sava.Urmand, printre altii, Colindatorii de la o sc.generala condusi de I.Braileanu ... de corul Protoieriei nr.2, de cativa talentati de la :O unitate de politie locala,de la o unitate de jandarmi locala. De binecunoscuta Adela Petre, rapsod popular, de folklorista Aneta Bratosin,de membrii de la,Fortele aeriene Bobocu, de formatia Nemuritorii, in frunte cu: prof. C.Ungureanu ... De talentata,Teodora.
... Marea si minunata,Sarbatoare a Fundatiei ... de COLINDE de CRACIUN s-a incheiat cu formatia CORALA a Seminarului - teologic, condusa de prof. Stanescu, in urale si-n minunate cuvinte rostite la final de preot prof.dr. Mihail Milea.

luni, 7 decembrie 2009
Din ce Romanie fac parte ???
Sunt un roman cu stramosi MEDALIATI, care au luptat pentru:
NEAM,TARA si LEGE,cum ar fi:Multimedaliatul - Erou National si monah Iorgu Cosma,a bunicului Dumitru Negoita,erou medaliat,decedat in Primul Razboi Mondial,cu tatal medaliat,desi orfan de Razboi,Chiriac Negoita,a luptat 6 ani in cel de al Doilea Razboi Mondial si ... Dupa ce s-a intamplat la,Alegerile Actuale,cu rezultatele Exi Polurilor de la orele 21,Candidatul Mircea Geoana,cum se stie, a MULTUMIT atat celor care l-au votat cat si celor care nu l-au VOTAT ... Spunand ca v-a fi Presedintele TUTUROR romanilor.
Dar innainte de orele 21, actualul Presedinte T.Basescu, a multumit celor care a VOTAT, T.Basescu.
Fata de glasuirea actualului si din pacate VIITORULUI,ma intreb:
- Oare ca cetatean care de fiecare data si-a platit corect facturile,ii un "fleac" ... trebuiesc ..."ciuruit"!!! , nefacand parte nici din vant din ... pupa !,nici vant rosu,nici din ...mihaileni...po... vici ... aburitori ... Avand doar o alta OBTIUNE,din ce Romanie fac parte ???

Abonați-vă la:
Postări (Atom)