Aţi auzit cumva de fericiţii pământului? Într-o vreme neândepărtată atenţionat că ,,asemenea apostolului Pavel, am un spin în coastă'' - Un erou-monah uitat de oamenii de nimic, cei care deşi au funcţii duc lipsă de ceea ce probabil are şi viermele... El, scriitorul care defineşte plăcerea ca fiind otrava instinctului sexual. Datorită acestei otrave a fost posibilă popularea pământului. El care, referitor la Maria Egipteanca, spune că: - Nu poţi fugi de lume, atâta timp cât ai în comun aerul, lumina, apa şi firea pe care n-o poţi vinde la târg sau schimba cu a viermelui.
Vorbind despre suflet, aşezând sub nucul de la Ruşeţu, fiind şi-n al noulea cer, nu va lenevi niciodată. Trecând la Marea Lacună a societăţii, Dumitru spune că aceasta există, atunci când divinitatea nu se îmbină cu raţiunea! Adevărul nefiind un bănuţ care să-l strângi între dinţi pentru ai încerca autenticitatea.
Despre îndoială el, Dumitru Istrate zice:
- Poate-i greşit spus că Dumnezeu este viaţa. El este purtătorul vieţii (cum i s-o fi întâmplat atâta fericire?) Poate Dumnezeu este fără început şi sfârşit, dar în linie întreruptă, prin predarea ştafetei. Astăzi dialogul între om şi Dumnezeu s-a redus la dialogul dintre Ziditor şi zidire, prelungit de săvârşirea rugăciunii, simţindu-se necesitatea unei reânoiri în Duh...Un lucru fiind cert : Încălzirea planetei nu se va efectua din cauza gândurilor înfierbântate! Iar Mântuitorului de rând, îi va fi necesară o veşnicie, pentru a se trezi din uimire.
Dumitru Istrate din Ruşeţu mai spune că, nu mai crede nici în Stat când, Puterea vinde apa minerală cu E-uri, adevăruri cu E-uri, considerându-mă ca-ntr-o junglă. Dacă în faţa icoanelor ceri! În faţa colilor de scris îţi oferi frimitura de suflet.
Mai spune cel care a aşezat între, haos şi nume o carte că: Dumnezeu nu-i un concept, El, este un proces biologic divin, ultramicroscopic... Să nu ţinteşti bogăţia şi să predai altora grijile, ca pe o cocoaşă, acceptă că nu te-ai născut doar pentru tine. Poţi fi şi un tămăduitor sufletesc şi spiritual al celor de-o tragedie cu tine.
Natura coruptă a firii noastre, spune Mitică Istrate din Ruşeţu, face impracticabilă fraternitatea, atunci când unii nu-şi pot frâna animalitatea şi se duc sub statuia lui Eminescu, urlând la ...lună! Vorbim de soclul lui Eminescu, pentru că lumea de aici se vede altfel decât după cruce. Eminescu creind o lume paralelă esenţei divine.
Aşadar, dragii mei! Dacă n-aţi auzit cumva de vre-un fericit al pământului, aflaţi astăzi. Acesta-i Dumitru Istrate Ruşeţeanu care, între haos şi nume a aşezat, o carte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu