luni, 18 noiembrie 2013

Numărul 3 al revistei Uscând o lacrimă

Pagina întâi din nr.3 al revistei
  Dumnezeu este cu noi. Aşa intitulează pr. prof. dr. Milea Mihail, editorialul la revista cultural-istorică, turism...tradiţii (Anul I nr. 3, noiembrie - decembrie 2013).
  Privind sumarul acestei reviste,  putem nominaliza titlurile:
Naşterea Domnului sărbătoarea speranţei; Al XIV- lea Congres Internaţional de Dacologie; Câteva însemnări de la aniversarea eroului-monah Iorgu Cosma; Despre-o carte monument şi oameni!; Suferinţele Basarabiei; Uscând o lacrimă şi bucurii autocreate; Ecouri...ecouri despre revista noastră!; Hora deşteptării; Triumf; Înfrunzind o piatră; Între credinţă şi ştiinţă; Limite feminine; Cugetare; Cele şapte păcate de moarte; Păcate împotriva milosteniei trupeşti; Lansarea "Inelul de aur" de Ion Topolog; Poeţi din Vipereşti: Eliei; Mă-i Cuţa; Telegrafie; Am fost la lansarea "Inelul de aur" de la Buzău; Vrem să...permanetizăm; Un poet...Despre adâncuri şi prezent; Sarea lui Buzău; Apariţii editoriale şi, De la tradiţii la ...hobby.

marți, 29 octombrie 2013

Lansare de revistă şi cărţi într-un sat!

Evenimentul cultural-istoric, turism şi tradiţii, desfăşurat la Şcoala de 8 ani Ursoaia, com. Vipereşti (unic eveniment în 100 de ani, de acest fel aici)  a însemnat: Lansarea revistei - Uscând o lacrimă, a celor 4 volume din ciclul "Bucurii autocreate" şi discuţii privind promovarea turismului.


Evenimentul găzduit la noua şcoală, graţie şi prof. Laurenţiu Vlad care a adunat o parte dintre elevii  acestei şcoli.
Elevi de la Şcoala de 8 ani Vipereşti, satul Tronari. (după cum se vede în imaginea de mai jos) îmbrăcaţi în costume naţionale, conduşi de preotul Florin Antimir şi Marcel Albu, au susţinut un spectacol cu această ocazie.Dintre invitaţii speciali, veniţi de la Asociaţia "Origini", putem nominaliza pe: ing. Eugen Ciobanu prim-vicepreşedinte as."Origini", scriitor şi mare iubitor de România, col. Antohe Motoc şi distinsa domniei sale soţie Clementina Motoc, ing. Aurel Ganea poet, col. Vasile Tache, Marius Măcriş, Titu Rachieru, Pavel Manole, Horia Blănaru şi fiica domniei sale Adriana Miruna Blănaru, Ion Paraipan, Tiberiu Câmpan. Dar şi poetul Ştefan Dima-Zărneşti, un bun prieten de la "Cenaclul Arcade&Armonii, "Cenaclul din bar", Cenaclul "Dorada" şi cenaclul "De la marginea Oraşului". Prezent, cu o poezie haioasă care, şi ea, a făcut deliciul prezenţilor, a fost scriitorul şi criticul literar, un extraordinar  om şi prieten Florin Grigoriu. (voi reveni, cu alte detalii)




duminică, 20 octombrie 2013

O lansare cu...umor! pe toate feţele!

Vine-o vreme când, nelăsându-ne doar coptaţi la viaţa de zi cu zi şi, pentru a ne mai încărca bateriile avem nevoie chiar de zâmbete. Iar  umoriştii cunosc lucrul acesta foarte bine. Aşa că, la invitaţia primită de la maistrul Mihai Sălcuţan, nu am stat pe gânduri şi am răspuns afirmativ, iar sâmbătă, 19 octombrie 2013 am fost printre cei prezenţi la Casa de Cultură  "Ion Caraion"a municipiului Buzău la lansarea cărţii "Umor pe toate feţele". Carte ce cuprinde " Cenaclul umoriştilor Nicolae Grigore Mihăescu - Nigrim"  din Buzău. La acest eveniment cultural, pe lângă unii din  membrii Cenaclului buzoian, au luat parte bucureştenii George Corbu, prefaţatorul cărţii, binecunoscuta epigramistă prof. Elis Râpeanu care împreună cu autorul Mihai Sălcuţan au prezentat invitaţilor, scriitori, istorici, pictori, tineri cu apetit înspre literatură. În cele 150 de pagini desfăşurate pe 3 capitole, urmează la final 3 anexe, prima reprezentând "Procesul-verbal" de constituire semnat de membrii fondatori, iar alte două prezentând date ceva mai în urmă(adică,din anii 2000 şi 2001) cu: Festivalul Naţional de Epigramă "Cât e Buzăul de mare". Capitolul I, după prefaţa scriitorului  George Corbu, cuprinde printre altele,"scurtă istorie a cenaclului", activitatea cenaclului". Capitolul II, într-o ordine alfabetică, nominalizează pe cei 10 membrii cenaclişti (seniorii), cu unele din lucrările acestora. Urmând ca în ultimul capitol să prezinte un număr de 22 de liceeni cu lucrările acestora. De-ar fi să mă opresc la o epigramă, bineânţeles seniorii, fiind scriitori consacraţi dar, un nume de licean buzoian predestinat umorului, Gioni Beţivu, mi-a atras atenţia.
Revenind la lansare, aceasta, într-o frumoasă zi de octombrie, pentru mine, a însemnat o bucurie, o sărbătoare culturală unde te găseşti, unde te întâlneşti cu prieteni, cu neprieteni, cu oameni cu nasul pe sus, cu toţii VALORI CULTURALE.

marți, 1 octombrie 2013

Sarea lui Buzău

Localnic  încărcând sare lichidă într-un bidon
De-ar fi să spun câte ceva despre frumoasa imagine, ar fi cam aşa: 
A plecat august, a venit septembrie! Cei din zona "Sarea lui Buzău" se pregătesc pentru conservarea murăturilor, a verzei murate şi, care-i cel mai important conservant? Dacă nu sarea (saramura naturală)! Imaginea aceasta-i cu noroc! Ea-n vreme va deveni un parfum de originalitate din moment ce surprinde şi un localnic încărcând cu o cană sare lichidă într-un bidon, datată din 2 septembrie 2013, de când m-am oprit câteva clipe cu unul din fii mei la moştenirea tatălui meu, vis-a-vis de "Sarea lui Buzău", una din cele două rezervaţii naturale din fosta comună Ruşavăţu, azi comuna Vipereşti, la graniţă cu satul Bădila din com. Pârscov. 
Acum, a plecat şi septembrie!

vineri, 13 septembrie 2013

Lansare Uscând o lacrimă şi, Bucurii autocreate

Pentru o mai bună informare!
Din păcate, un eveniment cultural la Şcoala de 8 ani Ursoaia, azi, com. Vipereşti, jud. Buzău, cu aplecare şi înspre promovarea turismului în comuna pierdută (fosta comună Ruşavăţu), nu a mai avut loc cu mult înainte de 1968, sau poate niciodată, de la împărţirea administrativ-teritorială din Orânduirea fără libertate.În încercarea de-a face ceva acolo unde toată lumea spune că nu se poate este un mare curaj. De altfel continuă să zâmbească ironic mulţi plecaţi ai zonei, mulţi cu nasul sus...Ce să fac? Fiecare dintre noi ne purtăm o cruce, mai mică, mai mare ori mai grea. Numai că, doar unii ştim de ea. Ce înseamnă aceasta? Din 1978, de când am aflat de multimedaliatul erou-monah fala Mănăstirii Cernica, aşa cum a fost numit de mai marii istorici, că s-a născut pe aceleaşi meleaguri precum sătenii mei, nu am avut linişte. De atunci, măcar pentru reparaţii morale, am bătut la multe  porţi, dar din păcate, multe au fost  care nu s-au deschis. Şi atunci, am luat măsura să continui scriind. Aşa au apărut volume ca: Vipereşti comuna despicată; Uscând o lacrimă (carte pentru monument); Poemul celor şapte (un om...o viaţă...o antologie) ori Despre adâncuri şi prezent (dialoguri şi lumina de la Cernica). Dintre acestea, Uscând o lacrimă (carte pentru monument), este dedicată în întregime monahului Gherasim (eroului Iorgu Cosma). Este mult, este puţin, este rău, este bine, doar Dumnezeu ştie! Cert este că, aici, în fosta comună Ruşavăţu, aici, unde din totalul de 15 Rezervaţii naturale ale întregului judeţ, aceasta are 2 rezervaţii precum: Sarea lui Buzău şi Blocurile de calcar din Jurasic. Aici unde 10 kilometrii ar fi necesar asfalt, nu are, dar culmea! În zonă se află un investitor care, fabrică asfalt. În comuna de azi, s-a născut şi mama preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău, iar tatăl său în comuna vecină Pârscov (satul Bădila) unde se termină asfaltul! Nu ştiu câţi dintre sătenii mei vor veni şi vor înţelege un astfel de sacrificiu, lansând două evenimente culturale aici, deşi posibilităţile de lansare la Buzău ar fi cu mult mai atractive şi mai mulţumitoare. Dar, cum spuneam, fiecare facem uneori aşa cum ne trage aţa, purtându-ne crucea! 

joi, 5 septembrie 2013

ECOURI...Privind revista - Uscând o lacrimă

Revista nr. 1
Cu mare bucurie am aflat de prezenţa unui comentariu al revistei on-line "Cartelul metaforelor'', responsabil scriitorul şi criticul literar Marin Ifrim (membru titulat al USR), care subliniază:
"Am primit primele două numere ale revistei de cultură, istorie, turism şi tradiţii "USCÂND O LACRIMĂ'', o publicaţie format A4 apărută la iniţiativa lui Dumitru K Negoiţă, membru al Ligii Scriitorilor din România şi redactor-şef al publicaţiei respective. Din nr. 1/2013 am remarcat editorialul "La început de drum"semnat pr.prof.dr. Mihail Milea, articolul Ion Caraion - 90 de ani de la naştere de Dumitru K Negoiţă şi versurile lui Ştefan Dima-Zărneşti.
În numărul 2/2013 acelaşi Milea Mihail semnează editorialul" De la cultură la ştiinţă" iar Iuliana Albu publică o emoţionantă evocare "Casa străbunilor". Printre alte lucruri interesante am mai remarca în mod special dialogul dintre profesorul Viorel Suditu şi Dumitru K Negoiţă "De la Ion Caraion la Ion Băieşu".
Semnează: scriitor şi critic literar Marin Ifrim 

duminică, 18 august 2013

Am fost la cel de al XIV-lea Congres Internaţional de Dacologie

La orele 12:45, duminică 18 august 2013, în Sala de Conferinţe a Consiliului Judeţean Buzău, dr. Napoleon Săvescu, preşedintele ,,Dacia Revival Internaţional Society'', a rostit cuvântul de încheere, mulţumind gazdelor şi-n special Asociaţiei ,,Origini'' Buzău, condusă de ing. Ştefan Davidescu, pentru contribuţia unora din membrii acesteia la buna desfăşurare a lucrărilor.
Dacă vineri 16 august a însemnat primirea oficială a participanţilor în Parcul Crâng, la Obeliscul ,,1600 de ani de atestare documentară a Buzăului'', urmată de cazare, masă, vizite...Următoarele zile, 17 august, după deschiderea Congresului, având ca moderator pe preşedintele acestuia în persoana dr. N. Săvescu, urmând într-o ordine aleatorie, pr. prof. Mihail Milea (Buzău), Terra Mariana  (SUA), Ştefan Davidescu (Buzău), Dipl. Alexandru D. Stan (Elveţia), Iustin Capră (Bucureşti),Marinela Câmpeanu (Franţa), Vartic Andrei (Chişinău), Prof. univ. dr. Liviu Alexandru Sofonea...Giovani Teava (Italia) şi alţii care, din păcate, nu le cunosc numele, au urmat lucrările ţinute-n 4 locaţii, precum Sala de Conferinţe a Consiliului Judeţean Buzău şi alte 3 săli din cadrul Liceului pedagogic ,,Spiru Haret''Buzău.
 Aşa cum se arată şi pe sigla Congresului, marea majoritate din lectori s-au referit la ,, Pierit-au dacii?'', evocându-l pe Bogdan Petriceicu Haşdeu.
 Ca participant şi coptat în echipa de organizare din cadrul asociaţiei ,,Origini'' şi ca pasionat de amintiri, m-am simţit onorat şi bucuros de asemenea privilegiu.