CLUBUL ARTELOR 20 FEBRUARIE DUMITRU NEGOITA P 1

Supliment EMINESCU. Poarta amintirilor la...25

Eternul EMINESCU, trăiește
Trăește  prin biblioteci.
Trăiește și este omagiat de ziua sa la fel ca noi cei contemporani.
 La fel ca noi cei vii.
 Eminescu rrăiește pe buzele majoritații literaților.
Trăiește prin volumele unor scriitori mai de demult sau din zilele noastre.
Eminescu trăiește și mă simt onorat că trăiește prin multe publicații din biblioteca mea, de la etajul IV..
Mă simt onorat că numele său trăește și-n volumul meu ,,Ziceri,,.
Suplimentul de față, suplimentul ,,Poarta amintirilor,, poate sta mărturie.
Articolul ,,Lanțul unei bucurii ori comoara din casă,, reprezintă, o piesă de rezistență.
Alături de volumele ,,L-am cunoscut pe Tudor Arghezi,,, ed. Eminescu, cu autograful autorului  reprezintă un articol de MARE rezistență.
După cum se știe, prin anii 1960, Tudor Arghezi, se mândrea că era singurul în viață care l-a cunoscut pe M. EMINESCU.

Inspirați....Da de unde?

   Am intrat în cel de al 39-lea an de când locuim în spatele Bisericii ,,Sf. Nicolae,, din Buzău, un lăcaș binecunoscut de buzoieni, la fel precum strada Dorobanți, un nume inspirat, un nume demn de istoria tumultoasă a românilor și-a buzoienilor.

Astăzi, întorcându-mă de la Editura ,,Teocora,,, am fost deosebit de bucuros, ieșindu-mi în cale, tocmai în fața Bisericii amintite, nimeni altcineva decât Preotul paroh al bisericii Constantin Ene. Vorba unui distins cărturar și prea cucernic părinte Mihail Milea: - Mare este Dumnezeu! Tocmai mă gândeam cum să-l pot anunța că articolul scris cu ocazia Crăciunului Centenar, sărbătorit în lăcașul Bisericii ,,Sf. Nicolae,,, în ziua 25 Decembrie 2018 și moderat de domnia sa, se află în foaia literară ,,Poarta amintirilor,,. Deși acest 7 a lui gerar își respecta momentul, gândurile și dialogurile noastre curate, calde și bine intenționate, parcă a mai diminuat din acest ger trecut de bobotează.

Am discutat despre cultură, credință, despre intențiile culturale lăudabile, cu alte cuvinte verbul a face, a fost printre noi și la mare înălțime și, cum oriunde mai există și un dar care să răstoarne de multe ori ce-i frumos, aruncându-mi ochii pe plăcuța cu strada, rămân siderat.

Să vezi și să nu crezi. Strada Bisericii se numește Balada.

Măi fraților de la Primărie, în cele 20 de cărți pe care le-am scris, nu am venit la voi niciodată.  Nu am venit să vă spun cu ce mă ocup.  Ba mai mult, v-am luat apărarea și când nu ați meritat. Acum, mai gândiți-vă și voi, ce trebuie să spun:

ANUNȚ  PRIETENI

Comform culturnicilor de la Primărie

Eu

nu mai stau în spatele Bisericii ,,Sf. Nicolae,,

stau în spatele Baladei.

                         Dumitru K Negoiță (LSR)

Din istoria Crăciunului

La Sărbătoarea ASCIOR din 19 decembrie 2018, unde, s-au lansat și două volume: ,,Povestiri de seară,,, autor Petre Rotaru și ,,Chiojdu din Bâsca, Comuna cu șapte munți,,, autor prof. dr. Eugen-Marius Constantinescu...Iată, câteva cuvinte din Discursul lui Dumitru K Negoiță:
Se spune că Romanii din Roma veche numeau ziua de 25 Decembrie ca fiind Sărbătoarea ,,Celui neânvins,,.
Se mai spune că putem serba Crăciunul păstrând nădejdea în vestirea oștilor cerești,că în ieslele din Behtelem se năștea Mântuitorul. Redând citatul:
,,Pace pe pământ și între oameni, bunăvoire,,.
Încă de acum 84 de ani se făcea apel la înlăturare Discordiei.
Referindu-ne la Discordie, se spune că, citez: ,,Discordia a fost întotdeauna tovarășa nedespărțită a sărăciei,,. Spunând că, citez: ,,Unde intră sărăcia pe ușă intră și gâlceava pe fereastră,,.
Așadar, legând îndemnurile de acum 84 de ani și azi este absolut necsar să eliminăm DISCORDIA și să-i atașăm CONCORDIA, având nevoie de colaborare și speranță.
De dorința că Marea Sărbătoare a creștinătății ne va aduce liniște, pace, bunăvoire și dreptul la o viață mai bună la care avem dreptul ligitim să sperăm. Doamne ajută!

Poeta care vede nu numai timpul

Volumul ,,Bogaţii nu visează niciodată scoici", ed.,,Sitech Craiova 2018, autor Luminiţa Zaharia, l-am primit  în lumea cărţilor la cel mai mare Târg Internaţional de carte ,,Gaudeamus"Bucureşti.
Scriitoarea Luminiţa Zaharia, ne prezintă un volum încărcat cu metafore adânci şi mesaje  trainice, afirmând că atunci;; când se citeşte îi vine să se scrie".
Dintr-o lecturare mai atentă am desprins câteva susţineri ale autoarei, afirmând că poeziile domniei sale sunt gânduri. Gânduri înrămate în ilustrate cu cascade, cu munţi plini de brazi.
Unul din punctele forte generatoare de bucurii încărcate cu semnele cele mai încântătoare, pline de satisfacţii, într-o adresabilitate demnă de un profesor dedicat literaturii, ,,preaumana caligrafie", uneori ,,sparge fiere în Univers..".
 Întotdeauna chemările pline de felia libertăţii dau sens amintirilor, dar, drumul cel mai exact duce înspre iubire, înţelegere, linişte, înţelepciune...De ar fi să exemplificăm câteva din tehnica poetei, ne pot sta mărturie:
,,Balada pierdutelor iubiri"
,,trăim în lumea binemeritată
a monştrilor sacrii cu dificultăţi la reâncarnare
orbităm în jurul lucrurilor deja desenate
şi putem cât ducem fiecare..."


,,Când capra vecinului  nu mai murea/toţi ca unul behăiam cu ea"
.
În ceea ce privesc bogaţii, poeta a esenţializat destule şi de toate...fie la ei, că nouă ne place viaţa aşa cum ne-am ales-o!
Aşadar, când o să citiţi această carte, se poate lesne observa că poeta vede nu numai timpul.

JUDECATA ÎN ROMÂNIA

Anomalii au fost, anomalii mai sunt.

Cu 12 ani în urmă, după ce am publicat volumul ,,Marea...Grădină", un sătean pe nume Adrian, cu copii mulţi, după câteva elogii aduse volumului amintit, îmi spune:

- Mi-a plăcut cartea, dar, să nu vă fie cu supărare, am poveşti mai radicale.

- Ia spune-le măi Adriane.

Bucuros că, în sfârşit, îl ascultă cineva, începe:
 - Cu ani în urmă, în vremea când eram la Constanţa, înainte de 1989, doream să vin acasă dar nu aveam bani suficienţi şi, am mers la, Ia-mă Nene, înspre Buzău! Şi tot făcând cu mâna, opreşte un camion spunându-mi: 
- Sui-te sus. 
- Mă sui şi ce să văd, aceştia transportau în remorcă un sicriu. Mă acomodez repede cu el. Peste o oră de mers, începe o ploaie, îmbrăcat subţire, mă bag în sicriu şi pun capacul. Am stat acolo şi, am adormit. Când m-am trezit, neânţelegând ce-i cu mine, am dat capacul la o parte. Atunci, două persoane luate tot la ocazie, de frică, au sărit din mers, accidentându-se deosebit de grav. N-am ştiut de această gravă situaţie decât când camionul este oprit de miliţie. 

Luaţi mai tare, spunând cei de la miliţie, despre cei săriţi din maşină că a înviat mortul! Aceştia, nerecunoscând că ei m-au luat luat în maşină, miliţia m-a arestat pe loc, fără să mă întrebe ceva. M-au dat pe mâna justiţiei, m-au judecat la urgenţă, fără să mă întrebe cineva ceva. Şi, uite aşa am devenit om cu etichetă de puşcăriaş. 

Momentul 1978 (O scrisoare deschisă)

Să fi fost aceasta  greşeala? Amintind în mai multe lucrări de Momentul 1978, intitulat: O scrisoare deschisă, fără să expun de fiecare dată dovada? Sincer, chiar dacă am amintit-o de mai multe ori, nu m-am gândit niciodată că cineva o să facă atât tam, tam. Că nu este adevărat, că aceasta reprezintă un mod de impostură vorbind despre aceasta tinerilor! Şi mai rău că sunt penibil că aceasta nu există şi, multe alte cuvinte care nu-mi fac nici o plăcere să le pomenesc. Aşadar, m-am gândit s-o prezint prin intermediul a 4 ataşamente.

*Primul ataşament, cuprinde pagina de pe plic (adresa).

*Al II lea, care cuprinde, sus, prima pagină, numărul dosarului, adresabilitatea, mai jos…conform înregistrării cu numărul precizat, Scrisoarea adresată ziarului ,,Viaţa Buzăului”, a fost trimisă  Primăriei comunei Vipereşti şi, la casa naşterii mele, părinţilor mei, eu, fiind stabilit în Buzău.

*Al III lea, cuprinde continuarea din pagina I a.

*Al IV lea ataşament, reprezintă o dovadă din ziarul ,,Viaţa Buzăului”, din 22 martie 1979, care prezintă la rubrica ,,Pe scurt din satele judeţului”, comuna Vipereşti. Şi, care-i legătura, între Scrisoarea deschisă din 1978 şi acest număr de ziar?

Un punct din revendicările ce necesitau realizate în această zonă. Punctual cu ITA. Trebuie specificat că printre multele persecuţii, sperieturi, a nu spune nimănui de acest fapt…a existat şi-o minimă, o laterală bucurie, ajungând să circule un autobuz de la ITA, pe ruta Buzău-Pârscov-Ruşavăţu (sat din comuna Vipereşti). În acea vreme, prin anii 1980, dacă îmi aduc bine aminte, odată, am coborât oprind autobuzul la poartă unde se aflau părinţii mei. M-am uitat o fracţiune de secundă, în ochii dumnealor să văd dacă străluceşte vreo rază de bucurie, că ei, doar ei din sat ştiau de problema mea. Şi dacă aş fi riscat a spune al cui ar fi acest merit cu ITA, nu ar fi crezut nimeni. Şi, la ce bun atunci, la ce bun astăzi? Doar pentru că nu mai suport pe insistentul care crede că-i minciună.

 Şi de-aş povesti de ce am recurs atunci la acest riscant gest, ar echivala cu un plus? Ar începe cineva să răstălmăcească? Aşadar, ca  să povestesc totul…la ce bun… Poate doar gândindu-mă că: Cine ştie trecutul ştie cum să iubească prezentul!

                                                                           Dumitru K. Negoiţă