joi, 28 februarie 2019
luni, 14 ianuarie 2019
Supliment EMINESCU. Poarta amintirilor la...25
Trăește prin biblioteci.
Trăiește și este omagiat de ziua sa la fel ca noi cei contemporani.
La fel ca noi cei vii.
Eminescu rrăiește pe buzele majoritații literaților.
Trăiește prin volumele unor scriitori mai de demult sau din zilele noastre.
Eminescu trăiește și mă simt onorat că trăiește prin multe publicații din biblioteca mea, de la etajul IV..
Mă simt onorat că numele său trăește și-n volumul meu ,,Ziceri,,.
Suplimentul de față, suplimentul ,,Poarta amintirilor,, poate sta mărturie.
Articolul ,,Lanțul unei bucurii ori comoara din casă,, reprezintă, o piesă de rezistență.
Alături de volumele ,,L-am cunoscut pe Tudor Arghezi,,, ed. Eminescu, cu autograful autorului reprezintă un articol de MARE rezistență.
După cum se știe, prin anii 1960, Tudor Arghezi, se mândrea că era singurul în viață care l-a cunoscut pe M. EMINESCU.
luni, 7 ianuarie 2019
Inspirați....Da de unde?
Am intrat în cel
de al 39-lea an de când locuim în spatele Bisericii ,,Sf. Nicolae,, din Buzău,
un lăcaș binecunoscut de buzoieni, la fel precum strada Dorobanți, un nume
inspirat, un nume demn de istoria tumultoasă a românilor și-a buzoienilor.
Astăzi, întorcându-mă
de la Editura ,,Teocora,,, am fost deosebit de bucuros, ieșindu-mi în cale,
tocmai în fața Bisericii amintite, nimeni altcineva decât Preotul paroh al bisericii
Constantin Ene. Vorba unui distins cărturar și prea cucernic părinte Mihail
Milea: - Mare este Dumnezeu! Tocmai mă gândeam cum să-l pot anunța că articolul
scris cu ocazia Crăciunului Centenar, sărbătorit în lăcașul Bisericii ,,Sf.
Nicolae,,, în ziua 25 Decembrie 2018 și moderat de domnia sa, se află în foaia
literară ,,Poarta amintirilor,,. Deși acest 7 a lui gerar își respecta
momentul, gândurile și dialogurile noastre curate, calde și bine intenționate,
parcă a mai diminuat din acest ger trecut de bobotează.
Am discutat
despre cultură, credință, despre intențiile culturale lăudabile, cu alte
cuvinte verbul a face, a fost printre noi și la mare înălțime și, cum oriunde
mai există și un dar care să răstoarne de multe ori ce-i frumos, aruncându-mi
ochii pe plăcuța cu strada, rămân siderat.
Să vezi și să nu
crezi. Strada Bisericii se numește Balada.
Măi fraților de
la Primărie, în cele 20 de cărți pe care le-am scris, nu am venit la voi
niciodată. Nu am venit să vă spun cu ce
mă ocup. Ba mai mult, v-am luat apărarea
și când nu ați meritat. Acum, mai gândiți-vă și voi, ce trebuie să spun:
ANUNȚ PRIETENI
Comform culturnicilor de la Primărie
Eu
nu mai stau în spatele Bisericii ,,Sf.
Nicolae,,
stau în spatele
Baladei.
Dumitru K Negoiță (LSR)
joi, 20 decembrie 2018
Din istoria Crăciunului
La Sărbătoarea ASCIOR din 19 decembrie 2018, unde, s-au lansat și două volume: ,,Povestiri de seară,,, autor Petre Rotaru și ,,Chiojdu din Bâsca, Comuna cu șapte munți,,, autor prof. dr. Eugen-Marius Constantinescu...Iată, câteva cuvinte din Discursul lui Dumitru K Negoiță:
Se spune că Romanii din Roma veche numeau ziua de 25 Decembrie ca fiind Sărbătoarea ,,Celui neânvins,,.
Se mai spune că putem serba Crăciunul păstrând nădejdea în vestirea oștilor cerești,că în ieslele din Behtelem se năștea Mântuitorul. Redând citatul:
,,Pace pe pământ și între oameni, bunăvoire,,.
Încă de acum 84 de ani se făcea apel la înlăturare Discordiei.
Referindu-ne la Discordie, se spune că, citez: ,,Discordia a fost întotdeauna tovarășa nedespărțită a sărăciei,,. Spunând că, citez: ,,Unde intră sărăcia pe ușă intră și gâlceava pe fereastră,,.
Așadar, legând îndemnurile de acum 84 de ani și azi este absolut necsar să eliminăm DISCORDIA și să-i atașăm CONCORDIA, având nevoie de colaborare și speranță.
De dorința că Marea Sărbătoare a creștinătății ne va aduce liniște, pace, bunăvoire și dreptul la o viață mai bună la care avem dreptul ligitim să sperăm. Doamne ajută!
Se spune că Romanii din Roma veche numeau ziua de 25 Decembrie ca fiind Sărbătoarea ,,Celui neânvins,,.
Se mai spune că putem serba Crăciunul păstrând nădejdea în vestirea oștilor cerești,că în ieslele din Behtelem se năștea Mântuitorul. Redând citatul:
,,Pace pe pământ și între oameni, bunăvoire,,.
Încă de acum 84 de ani se făcea apel la înlăturare Discordiei.
Referindu-ne la Discordie, se spune că, citez: ,,Discordia a fost întotdeauna tovarășa nedespărțită a sărăciei,,. Spunând că, citez: ,,Unde intră sărăcia pe ușă intră și gâlceava pe fereastră,,.
Așadar, legând îndemnurile de acum 84 de ani și azi este absolut necsar să eliminăm DISCORDIA și să-i atașăm CONCORDIA, având nevoie de colaborare și speranță.
De dorința că Marea Sărbătoare a creștinătății ne va aduce liniște, pace, bunăvoire și dreptul la o viață mai bună la care avem dreptul ligitim să sperăm. Doamne ajută!
miercuri, 21 noiembrie 2018
Poeta care vede nu numai timpul
Volumul ,,Bogaţii nu visează niciodată scoici", ed.,,Sitech Craiova 2018, autor Luminiţa Zaharia, l-am primit în lumea cărţilor la cel mai mare Târg Internaţional de carte ,,Gaudeamus"Bucureşti.
Scriitoarea Luminiţa Zaharia, ne prezintă un volum încărcat cu metafore adânci şi mesaje trainice, afirmând că atunci;; când se citeşte îi vine să se scrie".
Dintr-o lecturare mai atentă am desprins câteva susţineri ale autoarei, afirmând că poeziile domniei sale sunt gânduri. Gânduri înrămate în ilustrate cu cascade, cu munţi plini de brazi.
Unul din punctele forte generatoare de bucurii încărcate cu semnele cele mai încântătoare, pline de satisfacţii, într-o adresabilitate demnă de un profesor dedicat literaturii, ,,preaumana caligrafie", uneori ,,sparge fiere în Univers..".
Întotdeauna chemările pline de felia libertăţii dau sens amintirilor, dar, drumul cel mai exact duce înspre iubire, înţelegere, linişte, înţelepciune...De ar fi să exemplificăm câteva din tehnica poetei, ne pot sta mărturie:
,,Balada pierdutelor iubiri"
,,trăim în lumea binemeritată
a monştrilor sacrii cu dificultăţi la reâncarnare
orbităm în jurul lucrurilor deja desenate
şi putem cât ducem fiecare..."
,,Când capra vecinului nu mai murea/toţi ca unul behăiam cu ea"
.
În ceea ce privesc bogaţii, poeta a esenţializat destule şi de toate...fie la ei, că nouă ne place viaţa aşa cum ne-am ales-o!
Aşadar, când o să citiţi această carte, se poate lesne observa că poeta vede nu numai timpul.
vineri, 2 noiembrie 2018
JUDECATA ÎN ROMÂNIA
Anomalii au fost, anomalii mai sunt.
Cu 12 ani în urmă, după ce am publicat volumul ,,Marea...Grădină", un sătean pe nume Adrian, cu copii mulţi, după câteva elogii aduse volumului amintit, îmi spune:
- Mi-a plăcut cartea, dar, să nu vă fie cu supărare, am poveşti mai radicale.
- Ia spune-le măi Adriane.
Bucuros că, în sfârşit, îl ascultă cineva, începe:
- Cu ani în urmă, în vremea când eram la Constanţa, înainte de 1989, doream să vin acasă dar nu aveam bani suficienţi şi, am mers la, Ia-mă Nene, înspre Buzău! Şi tot făcând cu mâna, opreşte un camion spunându-mi:
- Sui-te sus.
- Mă sui şi ce să văd, aceştia transportau în remorcă un sicriu. Mă acomodez repede cu el. Peste o oră de mers, începe o ploaie, îmbrăcat subţire, mă bag în sicriu şi pun capacul. Am stat acolo şi, am adormit. Când m-am trezit, neânţelegând ce-i cu mine, am dat capacul la o parte. Atunci, două persoane luate tot la ocazie, de frică, au sărit din mers, accidentându-se deosebit de grav. N-am ştiut de această gravă situaţie decât când camionul este oprit de miliţie.
- Cu ani în urmă, în vremea când eram la Constanţa, înainte de 1989, doream să vin acasă dar nu aveam bani suficienţi şi, am mers la, Ia-mă Nene, înspre Buzău! Şi tot făcând cu mâna, opreşte un camion spunându-mi:
- Sui-te sus.
- Mă sui şi ce să văd, aceştia transportau în remorcă un sicriu. Mă acomodez repede cu el. Peste o oră de mers, începe o ploaie, îmbrăcat subţire, mă bag în sicriu şi pun capacul. Am stat acolo şi, am adormit. Când m-am trezit, neânţelegând ce-i cu mine, am dat capacul la o parte. Atunci, două persoane luate tot la ocazie, de frică, au sărit din mers, accidentându-se deosebit de grav. N-am ştiut de această gravă situaţie decât când camionul este oprit de miliţie.
Luaţi mai tare, spunând cei de la miliţie, despre cei săriţi din maşină că a înviat mortul! Aceştia, nerecunoscând că ei m-au luat luat în maşină, miliţia m-a arestat pe loc, fără să mă întrebe ceva. M-au dat pe mâna justiţiei, m-au judecat la urgenţă, fără să mă întrebe cineva ceva. Şi, uite aşa am devenit om cu etichetă de puşcăriaş.
sâmbătă, 18 august 2018
Momentul 1978 (O scrisoare deschisă)
Să fi fost aceasta
greşeala? Amintind în mai multe lucrări de Momentul 1978, intitulat: O
scrisoare deschisă, fără să expun de fiecare dată dovada? Sincer, chiar dacă am
amintit-o de mai multe ori, nu m-am gândit niciodată că cineva o să facă atât
tam, tam. Că nu este adevărat, că aceasta reprezintă un mod de impostură
vorbind despre aceasta tinerilor! Şi mai rău că sunt penibil că aceasta nu
există şi, multe alte cuvinte care nu-mi fac nici o plăcere să le pomenesc.
Aşadar, m-am gândit s-o prezint prin intermediul a 4 ataşamente.
*Primul ataşament, cuprinde pagina de pe plic (adresa).
*Al II lea, care cuprinde, sus, prima pagină, numărul
dosarului, adresabilitatea, mai jos…conform înregistrării cu numărul precizat,
Scrisoarea adresată ziarului ,,Viaţa Buzăului”, a fost trimisă Primăriei comunei Vipereşti şi, la casa
naşterii mele, părinţilor mei, eu, fiind stabilit în Buzău.
*Al III lea, cuprinde continuarea din pagina I a.
*Al IV lea ataşament, reprezintă o dovadă din ziarul ,,Viaţa
Buzăului”, din 22 martie 1979, care prezintă la rubrica ,,Pe scurt din satele
judeţului”, comuna Vipereşti. Şi, care-i legătura, între Scrisoarea deschisă
din 1978 şi acest număr de ziar?
Un punct din revendicările ce necesitau realizate în această
zonă. Punctual cu ITA. Trebuie specificat că printre multele persecuţii,
sperieturi, a nu spune nimănui de acest fapt…a existat şi-o minimă, o laterală
bucurie, ajungând să circule un autobuz de la ITA, pe ruta
Buzău-Pârscov-Ruşavăţu (sat din comuna Vipereşti). În acea vreme, prin anii
1980, dacă îmi aduc bine aminte, odată, am coborât oprind autobuzul la poartă
unde se aflau părinţii mei. M-am uitat o fracţiune de secundă, în ochii
dumnealor să văd dacă străluceşte vreo rază de bucurie, că ei, doar ei din sat
ştiau de problema mea. Şi dacă aş fi riscat a spune al cui ar fi acest merit cu
ITA, nu ar fi crezut nimeni. Şi, la ce bun atunci, la ce bun astăzi? Doar
pentru că nu mai suport pe insistentul care crede că-i minciună.
Şi de-aş povesti de
ce am recurs atunci la acest riscant gest, ar echivala cu un plus? Ar începe
cineva să răstălmăcească? Aşadar, ca să
povestesc totul…la ce bun… Poate doar gândindu-mă că: Cine ştie trecutul ştie
cum să iubească prezentul!
Dumitru K. Negoiţă
Abonați-vă la:
Postări (Atom)







